„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

George Baltă, cel mai tenace om pe care-l cunosc, e și cel mai mare rugbist român care nu joacă. În schimb, aleargă la maraton, sare cu parașuta, e copilot de raliuri. Toate acestea nu-l transformă într-un om diferit, deși le face pe toate dintr-un scaun cu rotile. Diferit e doar destinul său. Pe care-l înfruntă zilnic, de 12 ani. Și-l învinge, cu forța unui om neîmpăcat cu soarta, dar împăcat cu sine.

„Hercule din zilele noastre e un bucureştean cu o privire atât de senină încât ar trebui înregistrată video şi redată tuturor celor care îşi plâng de milă din te miri ce motive în loc să se lupte. Se numeşte George Baltă şi e un om special, cu nevoi speciale, la care mi-e imposibil să mă gândesc fără un nod în gât. Când l-am cunoscut mi s-au perindat prin faţa ochilor următoarele imagini dintr-un film non-fictiv: eşti la spital după ce ai suferit un accident cumplit. Chirurgul îţi spune că mai ai cel mult trei ore de trăit şi că n-are rost să faci nicio operaţie. Părinţii tăi insistă. Intervenţia are loc şi eşti salvat. Îţi vei continua viaţa imobilizat într-un cărucior. Aceasta e povestea vieţii recente a lui George Baltă, fostul jucător de rugby care, în urmă cu doisprezece ani, la o grămadă, s-a trezit cu 600 de kilograme în ceafă. Urmarea o spune cu o voce fără inflexiuni şi cu o căutătură oţelită, dar optimistă, cum au doar oamenii foarte greu încercaţi, cei care aleg să reziste”. Așa l-am prezentat cândva pe George Baltă, românul care mă inspiră din prea multe motive ca să le enumăr.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te  cunoaște?
I-aș zâmbi frumos și aș continua cu „Salut, eu sunt George și îmi place ciocolata”. I-aș spune că nu-mi fac niciodată planuri și că trăiesc clipa.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
MAMA, cuvântul ăsta mă topește și îl scriu cu majuscule, pentru că mi se pare incredibil câtă putere are această ființă. La 32 de ani încă stau cu ai mei și nu mi-e rușine cu asta. Îmi place să petrec timpul cu ei și mi-e greu să mă gândesc când o să vină momentul în care m-am să mai primesc mesajul zilnic cu „Hai la masă”.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
N-am să-i dau numele, eu îi spun înger. De fiecare dată când am avut nevoie de ajutor în adevăratul sens al cuvântului, pentru lucruri serioase, acest înger a fost lângă mine și m-a ajutat. Nu știu dacă am să-i pot răsplăti vreodată sprijinul pe care mi-l oferă. Eu fac lucruri din suflet, nu știu dacă fac bine pentru că nu aștept nici măcar un mulțumesc.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești la bătrânețe, care ar fi?
Sunt atât de multe episoade care merită povestite. Probabil plecarea la mare, fără bani, cu încă trei colegi. Am stat de vineri până duminică și am dormit pe plajă păziți de câteva fete. Pufuleții erau masa de bază și dacă ne lipeam de câte o cinste, eram cei mai fericiți. La plecare, aburiți de alcool, ne-am așezat în tren la clasa întâi și, da, controlorul ne-a luat buletinele la plimbare.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Moartea fratelui meu. Nu pot spune că am trecut peste acel moment, nu știu dacă o să pot vreodată să trec peste. Încă îmi mai vin în minte acele două minute în care mama se chinuia să-l îl readucă la viață… SMURD-ul, înmormântarea. Este frustrant că nu am putut să îl ajut, încă mă simt vinovat, cu toate că medicul a spus că nu se mai putea face ceva.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Aș povesti ce am trăit. Nu stau chiar bine la categoria istorie. Cu toate că eram mic, îmi amintesc cum stăteam la cozi pe vremea lui Ceaușescu. Aș povesti momente de la Revoluție, despre Regele Mihai și cam atât.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Îmi place Clujul, îl iubesc și vreau să-l descopăr cât pot de mult. Cu siguranță aș căuta un loc liniștit din Transilvania, un sat unde oamenii nu au uitat să zâmbească, unde roșiile și brânza să fie la fiecare masă.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Bine este puțin spus… În 2015, la Cupa Mondială de rugby din Anglia, România întâlnea echipa Irlandei pe stadionul Wembley. Un stadion cu o capacitate de 90.000 de locuri, ceva incredibil. Eseul marcat de echipa noastră a ridicat stadionul în picioare, oamenii au aplaudat și au apreciat efortul nostru, au apreciat dorința noastră de a lupta până la final.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
În urmă cu câțiva ani căutam un loc de parcare pentru persoane cu dizabilități într-un centru comercial din București. Am găsit unul cu greu și imediat lângă mine a parcat o mașină din care a coborât o familie. I-am întrebat de ce parchează pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități.
Răspunsul lor – „dacă vrei respect, mută-te în Germania” – m-a făcut să îmi fie rușine că trăiesc într-o astfel de țară.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Am avut ocazia să plec la vârsta de 18 ani, când am fost ofertat să joc rugby pentru o echipă din Spania. Situația de acum mă forțează să rămân în țară. Este puțin mai complicat pentru mine, persoană cu dizabilități, să plec singur într-o altă țară. Deocamdată mă gândesc să mă mut la Cluj… dar dacă se ivește ocazia să plec din țară, da, aș face-o.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Spre rușinea mea, nu fac nimic special, nici la defilare nu am mai mers de foarte mult timp, cu toate că îmi plac foarte mult uniformele militare.
De 12 ani pentru mine fiecare zi este la fel – recuperare, mișcare.

 mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven + six =