Mi-a parvenit taman înainte de alegeri, când hidrele soroșisto-cioloșiste au ultimele zvâcniri înainte de aministiile penale, fiscale și naționale pregătite de adevărații patrioți, o carte cu autograf: „Aștept să crăpi” de Radu Paraschivescu (Humanitas, 2016).

Că sunt povestiri umoristice, deși nu de asta ne arde nouă când fierbe țara, mai treacă-meargă. Dar titlul… cum, dom’le, să trimiți cuiva o carte cu titlul „Aștept să crăpi” și să vrei să ți-o și citească?! Bine, acest Radu Paraschivescu, fiindcă altfel nu știu cum să-i mai zic, a dat-o la întors când i s-a cerut socoteală. Că, vezi Doamne, da’ „Ghidul nesimțitului” cum o făceai cadou, că hâr, că mâr.

Bun, zic, hai să-i fac hatârul și s-o deschid întâmplător, la pagina 98. Și citesc:

„… Între timp, creierele luminate de la Hermes TV se strânseră circumvoluţiune lângă circumvoluţiune şi se dedară unei sesiuni de brainstorming în care avură de rezolvat două probleme: prin ce produs să răspundă emisiunii de la Parabola şi cum să se numească? Ştiind ca nimeni altul că moartea se vindea acum ca telemeaua pe vremuri, Horia Mancaş propuse o emisiune în care să se transmită – dacă se putea, în direct, dacă nu, înregistrat la o oră de maximă audienţă – înmormântări ale V.I.P.-urilor din bătătura naţională. (…)

 — Aţi văzut ce-a fost prin ziare când s-a dus Dolănescu? întrebă Mancaş.

— Văzut, confirmă corul subalternilor.

— Dar Dinică?

— Văzut.

— Dar Dan Spătaru?

— Văzut.

— Dar Fane Spoitoru?

 — Păi şi ăsta-i V.I.P.?

— Pentru unii e. Oricum, vreau să ştiu, mai dă cineva îngropăciuni pe post? În direct sau în reluare? Sau în direct şi în reluare? continuă Mancaş în aceeaşi notă.

 — Nţ, nu prea, i se răspunse pe mai multe voci.

— Păi vedeţi? Ăsta-i drumul, pe el mergem. Trebuie să ne luăm publicul înapoi de la Parabola. Cu orice preţ. (…).

— Eu zic să mergem pe înmormântări de ţigani, aici e show-ul cel mai mare. Şi-i zicem Coliva unchiului rom, propuse Doru Melinte, de la marketing.

— S-a umflat literatura-n tine, nu? bombăni Mancaş agasat. Vino naibii cu un titlu ca lumea. Şi oricum, ce merită să filmezi în ţigănie sunt nunţile. Uite, vezi, asta ar putea să fie o idee pentru la anu’. Dar acum avem alte urgenţe. Aşa că săriţi cu lucruri valabile.

— Parol, să mă-ngropi, susură caragialesc Corina Măstăcan, de la comunicare.

Mancaş trânti un pumn în masă.

— Băi, nu sunteţi sănătoşi?! Ce dracu’, nu v-am chemat să ne jucăm de-a cine e mai deştept! Îmi trebuie un titlu tare, care să bubuie. Aţi uitat cum se cheamă oroarea de la Parabola? Aştept să crăpi. De aşa ceva am nevoie, nu de jocuri de glezne…”.

Domnule prozator, asta-i ficțiune?! E realitate toată ziua bună ziua! Păi să fii matale sănătos la câte d-astea n-am participat eu care au fost și mai și!

Zic, totuși, mi-a trimis omul cartea, hai să văd ce autograf mi-a scris: „Lui Horia, în iarna vrajbei lor, plăcerea râsului nostru și prietenia lui Radu”. Ei, aici începe hermeneutica, frați români.

autog

Întâi de toate, autograful ăsta începe cam simplu și, în tot cazul, prea abrupt. Nu tu Excelenței Sale, stimatului gazetar, mă rog, formule din astea uzuale. Păi Ilie Dobre – OK, săracu’ scrie la fel de prost precum comentează, da’ ce contează! – avea vreo trei tipuri de dedicații: dacă îi dădeai bună ziua, te făcea ilustru; dacă îl întrebai ce-a mai publicat, te trezeai încondeiat drept jurnalist de renume internațional; dacă îl menționai, în trei rânduri, pe o coloniță din ziar, te trezeai cu atâtea superlative câte „o”-uri a avut urletul lui de „GOOOL” din meciul Celta Vigo-FC Argeș 7-0, în care doar Iliuță a văzut, și a zis pe post, că au dat și-ai noștri o boabă.
Dom’le autor, nu pomenesc degeaba de sport, că te citesc în GSP – a tunat și v-ați adunat toți scriitorii, de la Radu Cosașu la Andrei Crăciun, la singurul nostru ziar de sport rămas, că nici nu te mai miri de ce-au luat-o alde Cătălin Tolontan și Mirela Neag cu investigațiile prin spitale.

În fine, să revenim la hermeneutica noastră. „Iarna vrajbei lor” e o parafrază destul de simplu de bunghit chiar și pentru spirite gripate precum comentatorul pasămite sportiv care a lansat panseul, citat în pagina 174, „forța șutului i-a decapitat mâna portarului”.  Bașca, o asemenea parafrază te pune-n în încurcătură! Ce-a vrut să zică autorul, te-o fi testat dacă te prinzi? Folosește cuvinte-cheie ca să-ți abată atenția de la ceva, iar dacă da, de la ce?! Și oare face aluzie la Steinbeck sau la Shakespeare?!Că dacă se referea la ultimul, care de fapt a zis-o primul pe aia cu vrajba, e numai bine, fiindcă, să vedeți cum vine de se leagă, tocmai ce-ai căscat gura la o lansare de roman din proiectul Hogarth Shakespeare, „Shylock este numele meu” de Howard Jacobson, la Humanitas-ul de lângă Cișmigiu.

„Plăcerea râsului nostru” e, în schimb, o formulare nefericită. În aceste vremuri de cumpănă, stăăăăm și râdem, în loc să fim constructivi, precum membrii formațiunii care și-a strecurat sigla pesedistă pe un calendar ortodox…

Dar uite cu ce prostii mă ocup eu căznindu-mă să par amuzant precum personajele lui Radu în loc să vă spun pe șleau despre carte cam așa:

  • se citește într-o noapte.
  • mustește de umorul rar, rafinat, livresc, nedeslușibil de divers la prima vedere – specific unui mare scriitor, al cărui nou desant în lumea caracterelor mici sau absente de-a binelea e savuros.
  • prozatorul preia cu aplomb ștafeta autorilor români care se dau în vânt după sonoritatea numelor inventate, de la Caragiale la Vlad Mușatescu, și ne desfată cu următoarele ficțiuni inspirate dintr-o realitate imbatabilă și aproape intraductibilă. Poftiți nume neaoșe: Artaxerxe Bubulac, Andaluzia Poșircă, Exacustodian Păușescu! Dragă Radu, îmi plac atât de tare numele astea încât mă obsedează de când le-am citit, sunt o minunăție, e musai să-ți povestesc data viitoare când ne vedem despre numele care aparține unui om pe care l-am cunoscut aievea, e inenarabil, ce mai, îl transcriu și gata: Epsică Chiru.
  • mă consider personal răzbunat – după ani de ședințe ținute de șefuleți cu vocabular precar, școliți recent și pe sărite, capabili să se exprime doar în corporateza care li se pare că „face sens” – că un scriitor important cum e Radu ia în tărbacă asemenea fracturi de limbă precum romgleza stătută din deliciosul enunț, ce poate fi întâlnit la fiecare etaj al așezămintelor capitaliste din Pipera sau de aiurea,  „Incheiem colab. as of sapt. viit. Sorry. Urmeaza formalit. si paperwork”.

Dragă Radu, am citit, am crăpat de râs și a fost bine.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + fifteen =