[wpsgallery]

Duminicile lucrătoare, iar în cariera unui gazetar la cotidian sunt nenumărate, sunt pagube colaterale, dar dureroase: le treci la pierderi irecuperabile și, vorbă veche, îți scuturi pălăria de colb și mergi mai departe. Apelez la altă vorbă din popor, cui pe cui se scoate, ca să ilustrez și mai bine cum a izbutit ca o duminică obișnuită de octombrie, petrecută în Cișmigiu, să șteargă atâtea vechi duminici petrecute la serviciu. O plimbare, un vin fiert, câteva fotografii, cărora li se adaugă versurile lui Topârceanu, au făcut uitate toate termenele-limită, predările grăbite, știrile căznite dintr-o zi fără știri, așa cum erau odinioară toate zilele de duminică, ziua a șaptea căreia atâția amar de ani i-am uitat destinațiile elementare: odihnă și relaxare. Sui pozele din Cișmigiu (două cadre, și din părculețul Colțea) și transcriu splendida „Octombrie“ a lui George Topârceanu, dintr-un volum, „Balade vesele și triste“, mic cât să încapă în buzunarul de la pardesiu, ba și în cel al sufletului.

OCTOMBRIE

Octombrie-a lăsat pe dealuri/ Covoare galbene și roșii./ Trec nouri de argint în valuri/ Și cântă-a dragoste cocoșii./ Mă uit mereu la barometru/ Și mă-nfior când scade-un pic/ Căci soarele e tot mai mic/ În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai/Trec zile albe după zile/ Mai nestatornice și mai/ Subtile…

Întârziată fără vreme/ Se plimbă Toamna prin grădini/ Cu faldurii hlamidei plini/ De crizanteme.

Și cum plutește-n mers/ Ca o marchiză,/ De parcă-ntregul univers/ Privește-n urmă cu surpriză, –

Un liliac nedumerit/ De-alura ei de domnișoară/ S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit/ Și de emoție-a-nflorit/ A doua oară…

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen − eleven =