A, deci azi vedem și marea? Freamătul eterogenului grup de jurnaliști ajunși în Danemarca se vede de la o poștă. Fiindcă e jumătatea lui iunie, iar în Iutlanda Centrală soarele arde cu putere, ba chiar pentru a treia zi consecutiv, de se miră și localnicii. Dar înainte de asta, ni se mai zice, o să o vizităm pe doamna Olufsen la conacul Quistrup. Ne așteaptă cu cafele și, dacă se respectă cutuma acestui gen de vizite, poate și cu prăjituri de casă făcute chiar de dumneaei.

O pereche de pantofi decorați cu frunze uscate și fluturi, la geamul conacului Quistrup
O pereche de pantofi decorați cu frunze uscate și fluturi, la geamul conacului Quistrup

Suntem așa: un ceh spelb și extem de pasionat, vorbește de trei zile necontenit la mobil, pare-mi-se transmite pentru mai multe publicații; două rusoaice – una trupeșă și muncitoare, cealaltă cam piți, genul care se plânge că nu e lăsată în cluburile moscovite cu țigara electronică; două poloneze, reci la prima impresie, foarte prietenoase după; un brazilian fiert după fotbal – a fost ținta bășcăliilor, deși abia începuseră meciurile din grupe; un turc priceput la toate (avea să-mi dea cu dedicație, to my friend Horia, minialbumul său cu poze de pe Instagram) ziarist de sport, proprietar de club șmecher la Stambul, înfrățit cu unul newyorkez etc; o chiliană care trăiește în Argentina, creață, gureșă, pătimașă, și ea, după fotbal; o libaneză care stă în Dubai, frumoasă, îmbrăcată cu lucruri foarte scumpe, răspunzând sfios cu genele-n pământ („dac-ai vedea ce frumos e-n satul meu…”) la mirarea mea ipocrită („cum, o fată ca tine provine din mediul rural?!”); două indonezience simpatice foc, una slabă ca un țâr, mi-a cerut prietenia pe Facebook în loc de prezentări, cealaltă grăsuță, ne-a făcut selfie-uri patru zile cu stick-ul, adică bățul telescopic de care se prinde telefonul – le-am pizmuit fiindcă au avut avion mai târziu și au putut merge în parcul de distracții Legoland de lângă Aeroportul Billund.
Ziariști din toată lumea, la Muzeul Bang&Olufsen din Struer
Ziariști din toată lumea, la Muzeul Bang&Olufsen din Struer

Fusesem în Muzeul Bang&Olufsen din Struer, orășelul unde are fabrica faimoasa companie, acum urma să o întâlnim în carne și oase pe una dintre purtătoarele unui nume cunoscut în întreaga lume. Susanne Olufsen, despre ea e vorba, e văduva lui Peter Skak Olufsen, ultimul reprezentant al familiei în Consiliul de Administrație, și nepotul după frate al co-fondatorului Svend Olufsen.
Doamna Olufsen (stânga) ne-a povestit câte-n lună și-n stele
Doamna Olufsen (stânga) ne-a povestit câte-n lună și-n stele

Pentru a înțelege emoția ziariștilor care aveau să o viziteze pe doamna Olufsen, e cazul unei incursiuni, lunguțe, dar interesante în istorie. La 1897, în conacul Quistrup de lângă Struer, se naște Svend Andreas Grøn Olufsen. Trei ani mai târziu vine pe lume și Peter Bang. Sfârșitul Marelui Război îi prinde studenți la Școala Electrotehnică din Aarhus. După absolvire, Bang pleacă în America, fiind captivat de rapida dezvoltare a transmisiunilor radio. Olufsen revine în conacul natal și deschide la o mansardă un mic atelier de receptoare radio. Peter revine după șase luni și vrea să înceapă o afacere cu cunoștințele acumulate în SUA. Abordează un fost coleg, dar acesta a abandonat pasiunea din facultate. I-l recomandă însă pe Svend, care își urmează vocația. Bang merge la Olufsen și așa începe o aventură inovatoare de excepție, care se desfășoară în mansarda ce le ține loc și de dormitor, și de laborator.
În 1925, înființează compania Bang&Olufsen, logo-ul fiind desenat de un puști care refuză plata, dar i se îndeasă în buzunar echivaentul a cinci euro de azi. În primii opt ani, niciunul dintre ei nu are salariu, trăiesc din ce-i ajută părinții, mai ales Anna Olufsen, mamă a șapte copii, care îi ține pe Svend și pe tovarășul său întru pasiune cu banii proveniți din vânzarea ouălor. La doi ani de la înființare, firma Bang&Olufsen produce primele radiouri care funcționează pe bază de curent alternativ, nu cu baterii, ca toate celelalte. În 1950, prezintă primul prototip de aparat TV. 64 de ani mai târziu, moștenirea celor doi se traduce prin cel mai prestigios producător de echipamente audio și video din lume. Produsele B&O sunt cult, umplu filmele gen „Batman” (doar că nu scrie pe ele, căci danezii sunt prea cunoscuți pentru a avea nevoie de publicitate), sufrageriile șefilor de stat (și la noi au Iliescu, Constantinescu și Băsescu) și intră, pentru design, în Muzeul de Artă Modernă (MOMA) din New York.
La toate astea mă gândesc în timp ce trec pragul conacului și dau mâna cu Susanne Olufsen, o femeie de o distincție și de o modestie destul de rare (credeam eu, până să ajung în țara asta de oameni așezați și muncitori), care își poartă cu eleganță vârsta pe care nu o ghicesc, dar nici nu mă străduiesc. Facem turul casei somptuoase, însă deloc ostentative, mă opresc să fac poze căluțului de lemn, sobei de teracotă, pianului, scrinului pe care stă aparent uitat un simbol al modernității și al bogăției (ca să vă faceți o idee, produsele sunt atât de costisitoare încât părinții celui care e azi CEO, Tue Mantoni, nu-și permiteau scule Bang&Olufsen, așa că micul Tue mergea în vecini!), telecomanda universală Beo Remote One. Apoi, doamna Olufsen ne invită pe terasă, unde ne așteaptă cafelele și prăjiturile. Discutăm de conveniență exact cât se cuvine, apo ne luăm la revedere. Până să ne vină microbuzul, observăm că doamna Olufsen și-a luat nepoțica și a plecat, cu o mașină nemțească aș cum vezi zeci la semaforul de la Lujerului, fără să încuie ușile. Parcă ghicindu-ne întrebarea, PR-ista ne spune că în Danemarca, mai ales în zonele care conservă tradițiile, oamenii nu găsesc niciun rost să se ferece în case.
Conacul Quistrup, fosta reședință a familiei Olufsen
Conacul Quistrup, fosta reședință a familiei Olufsen

Noaptea, în alt conac, în care suntem cazați – Hans Christian Andersen a înnoptat aici, ba a și scris o poveste -, de fapt, pe la trei dimineața, când se luminează vara pe malurile acestea ale Mării Nordului, îmi trece prin cap că sunt prea brunet ca să pot trăi aici. Știți că an de an, scandinavii ocupă locuri fruntașe în indexul traiului bun, de unde concluzia lui Andrei Codrescu: ca să o duci bine, trebuie să fii blond și să trăiești în frig și pe întuneric aproape tot anul. Mda, ușor nu mi-ar fi să mă adaptez aici. Dar mi-ar plăcea, vai, ce mi-ar plăcea.
IMG_0820

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × one =