Într-o sâmbătă călduroasă de octombrie în care am ajuns la autocar cu un minut înainte să plece spre Craiova – din fața TNB, cu un grup de jurnaliști culturali – m-am împiedicat și mi-am zdrelit genunchii. Dar m-am ridicat demn și surâzător, pentru a-i mărturisi doamnei Sanda Vișan că măcar îmi făcusem o intrare teatrală. Am ajuns în Craiova, am traversat spre Centrul Vechi, am stat la o masă de la o terasă, a venit și Marius Manole – sosise în Bănie, ca și noi, să vadă premiera care a deschis stagiunea 2020-2021 la Teatrul Naţional Craiova – eu am băut două beri, măcar au fost reci, am afumat întreaga asistență. Apoi ne-am deplasat la Teatrul Național „Marin Sorescu” și ne-am așezat în sala ca o gură știrbă – un scaun ocupat, unul liber – pentru a urmări „Inimă și alte preparate din carne”, de Dan Coman, regia Radu Afrim, scenografia Irina Moscu.
„Inimă și alte preparate din carne” va intra în istoria teatrului autohton ca o filă inconfundabilă din universurile scenice, vizuale și muzicale închipuite de Radu Afrim. Oglindește – vai, cum mai oglindește! – derivele noastre din vremea molimei. Ne face cu ochiul, referențial și ironic: „Între noi totul e bine”. E bine pe dracu!
Cu toate astea, găsesc că e foarte bine că Radu Afrim e omul de teatru care a avut puterea de a nu se irosi în lamentări live pe Facebook, cu câțiva speriați în audiență care priveau cu un ochi la făină și altul la slănină. Ci a profitat de izolare pentru a imagina un spectacol rotund, creativ și usturător până la lacrimi, în tușe groase și fine, în culori violente și pastelate, senzual și sarcastic, care pune în ramă excelentele texte ale lui Dan Coman, rezultând un tablou obsedant. Din această pictură vie, pare că toate personajele se uită la noi din orice unghi am urmări-o.
Așa și e. Căci spectacolul scrutează confuziile, împreunările și distanțările noastre din vremea molimei, simbolizată de un fluture negru, personaj central al montării, zugrăvit astfel de Dan Coman: „Am ieșit și am fumat o țigară pe balcon. În parcul din fața blocului, peste noapte, cineva a scris cu litere mari de tipar: AM FUTUT-O PE NEVASTĂ-TA! Să-ți fie de bine! Literele mari de cretă umplu tot asfaltul dintre cele două tobogane. Un flutur cât o găină se învârte în jurul literei O. Ciugulește firimiturile de cretă. Își scutură întruna capul. Al dracu flutur!”. Sau: „Prin zăpada rămasă în parc un fluture cât un câine, un fluture imens cu aripile tremurând, ridicate stângaci pentru câteva clipe de echilibru. Mai întâi ne-am uitat la el (nefiresc de înalt, neașteptat de dizgrațios), apoi fluturele a încercat să-și ia zborul. Degeaba, ca nu cumva să se apropie prea mult și să-l sperie pe copil, am bătut din picior și am strigat, degeaba m-am aplecat și am făcut bulgări – încercarea de a rămâne în aer era deja peste puterile lui. Când a lovit cu burta zăpada-nghețată, soția mea a icnit și a întors capul”. Și: „Adevărul e că pe Facebook am văzut că și la noi, în Românica, ie unii care zice că iexistă virusul, ba chiar că ie și lucruri bune făcute de Covițu ăsta: în ăștea șase săptămâni în care, pe tot globul, oamenii a stat izolați în cășile lor, stratul dă ozon s-a refăcut complect. Fix în penix mă doare pe mine de stratul lor de ozon cum mă doare și de fluturele ăla gras și urât care apare uneori pă cerul Aachenului. Ce să spun, tu-l în aripă!”. Precum și: „Dana: Să-ți zic. Am visat ceva. Am visat un fluture mare și negru cât un labrador. Claudiu: Ce fluture? Dănuța, fii serioasă, tu te-auzi ce vorbești? Dana: Nu-mi iese din cap visul ăsta. Îl tot leg de virusul ăsta. Claudiu: Hai mă tu te-auzi? Parcă ești maică-mea, numai ea se mai agită așa – însă pe ea o înțeleg, e bătrână, singură și bolnavă. Dar tu? Nici 28 de ani, vegetariană, superbă, de trei ori pe săptămână la sală, fără nicio problemă de sănătate. Dana: Dacă iau virusul? Claudiu: Măi Dănuța locuiești în cătunul ăla. Dana: Nu-i cătun. Claudiu: Eee, nu-i cătun, da ce-o fi metropolă? Ce treabă să aibă cătunu ăla cu coronavirusul ăsta? E un căcat de răceală, atâta tot! 90% dintre oamenii care iau virusul, nici nu știu că-l au. Doar ai văzut statisticile din China. Și oricum, Europa e altceva”.
Am folosit cu nesaț lungi fragmente din scrierile mustoase ale lui Dan Coman – mulțumesc promotoarei care ni le-a pus la dispoziție, mare bucurie mi-a făcut Bianca Boitan-Rusu! – ca să înțelegeți câte ceva din spiritul acestui spectacol inenarabil.
Dacă ar fi să plec urechea la corporateza în care ne exprimăm de când ne-am mutat pe Skype, Zoom și Teams în aceste zile ridicole, dacă n-ar fi triste, aș spune că „Inimă și alte preparate din carne” e „Game Changing”, chiar „Life Changing”. Cu siguranță, pentru actorii, demni toți de evidențiat, care lucrează cu Radu Afrim, întâlnirea cu acesta e o oră astrală a carierei lor. Așijderea, pentru spectatori, lesne să împartă experiențele lor în două: spectacolele realizate de Afrim și celelalte.
Până și aiureala asta cu închiderea și redeschiderea teatrelor – dezbracă-te, să te, îmbracă-te, că nu te mai – pare desprinsă din „Inimă și alte preparate din carne”. Pentru că e un spectacol exhaustiv despre modul în care ne zbatem în pandemie, ca un fluture atras de lampa care îi va arde aripile.
„Inimă și alte preparate din carne” e cea mai bună cronică a pandemiei. E completă. Și încep să cred că Radu Afrim e cel mai bun cronicar de eveniment pe care-l știu. La fel a fost și la Naționalul bucureștean. L-a rugat Pino Caramitru să facă ceva deosebit de Centenar și ați văzut ce „Pădurea spânzuraților” a ieșit.
Naiba știe ce ne mai așteaptă, dar și eu l-aș ruga pe Radu să rezume speța. „Inimă și alte preparate din carne” mi-a mers la inimă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − seventeen =