>Despre deprinderea de a scrie cu trupul a celui mai de seamă dansator și coregraf român al tuturor timpurilor, Gigi Căciuleanu. Interviul cu caligraful dansului apărut în revista „Șapte seri”.

Foto: Matei L. Buță pentru „Șapte seri”. Instantaneul a fost realziat la teatrul Mic, în culisele spectac.olului „Un minut de dans sau UF!!!”. În imagine apar dansatorii Răzvan Stoian și Ana Vișan, muzicianul Paul Ilea și autorul și protagonistul spectacolului, Gigi Căciuleanu.
Foto: Matei L. Buță pentru „Șapte seri”. Instantaneul a fost realizat la Teatrul Mic, în culisele spectacolului „Un minut de dans sau UF!!!”. În imagine apar dansatorii Răzvan Stoian și Ana Vișan, muzicianul Paul Ilea și autorul și protagonistul spectacolului, Gigi Căciuleanu.

În primele șapte decenii prodigioase ale unei vieți tumultuoase, Gigi Căciuleanu a făcut mai cu seamă ceea ce, cunoscându-l, sunt convins că va face și după 13 mai (atunci va împlini 69 de ani): o cronică artistică a vieții, pe care o scrie frumos apelând la trupul său.

Ca și dumneavoastră, ca și paginile franțuzești din Wikipedia, știam una-alta despre Gigi Căciuleanu înainte de a-l întâlni prima dată în carne și oase: că a buchisit dansul cu legendara coregrafă Miriam Răducanu, care nu și-a abandonat exercițiile de dans nici trecută discret de 90 de ani; că a studiat la Balșoi; că s-a făcut remarcat de Pina Bausch; că a rămas în Occident și a făcut furori pe toate meridianele, din America până-n Asia; că a fost uns Cavaler al artelor în Franța; că a dansat alături de Maia Plisețkaia – ca o coincidență, tocmai recitisem ce a scris profesorul Vladimir Tismăneanu anul trecut, la dispariția marii balerine: „Am văzut-o dansând la București, venise cu baletul Balșoi, era vedeta absolută, am rămas pe veci fermecat de grația-i inefabilă”; că „L’oM DadA” e o minunăție a stagiunii teatrale – asta am aflat-o de la rafinata și deopotrivă temuta cronicară Ileana Lucaciu.

Apoi, întâlnind această ființă a dansului inenarabil, am aflat că luxul de a fi Gigi Căciuleanu se traduce prin tributul pe care-l plătește zilnic un artist neobosit care și-a propus ceva ce ar trebui să fie la-ndemâna oricui, dar nu e: a fi el însuși.

Ce vă face fericit în ultima vreme?

Să mă implic ca interpret mai des și într-un mod mai intens. Sunt prezent pe scenele bucureștene la Teatrul Național cu „L’oM DadA” și la Teatrul Mic cu „Un minut de dans sau UF!!!”. Apar și la Paris, într-un spectacol al companiei „Karma Dance Project”, care îmi va dansa spectacolul „Pleine Lune” la TNB pe 25 mai.

Care e ritualul dumneavoastră zilnic de întreținere fizică?

Depinde de unde mă aflu și de cât răgaz am în afară de peregrinari și/sau de repetiții. În orice caz, cred că aș putea scrie un tratat despre cum să te antrenezi într-o cameră de hotel între baie, scaune, pat și măsuță …

 Care e locul dumneavoastră favorit din oraș, în calitate de bucureștean provenind din familia unor refugiați basarabeni?

Între Grădina Icoanei și Parcul Ioanid.

Ce-ați învățat de la patrupede?

O mâță care cade de la etaj nu are nevoie de profesor sau de coregraf pentru a-și organiza corpul în cădere și, mai ales, la aterizare, de așa natură încât să iasă cât mai nevătămată din acel aventuros „dans” aerian…

Bob, prietenul meu din copilărie, câine lup, m-a învățat să înot în largul mării, la Costinești; iar Molly, mama lui Bob, pe lângă faptul că îi pricepeam înțeleapta limbă, pe care probabil că o și bolboroseam la vârsta de mai puțin de un an, mi-a însoțit practic primii pași…

Credeți că împăierea unui prieten necuvântător e o idee bună?

Împăierea? Mă îngrozește!

Ce v-a făcut mândru, recent, de originea dumneavoastră?

De originile mele, româno-basarabene, rusești și vag suedeze, ba și grecești, sau poate tocmai avându-le în vedere, cel mai mândru m-am simțit atunci când România a intrat în mod oficial în Europa.

Ce s-a schimbat la Teatrul Mic în cei 50 de ani scurși de când ați dansat prima dată acolo?

Scena e aceeași, magia la fel!

Cum v-a schimbat viața întâlnirea cu Miriam Răducanu?

Am tot spus-o și nu mă satur s-o repet. Doamna Miriam mi-a dăruit Dansul (cu majusculă!) și astfel mi-a impulsionat întreaga existență ca artist.

Alegeți momentele speciale care să vă definească relația de mentorat cu Miriam.

În primul rând, n-aș califica relația dumneaei cu mine drept mentorat. Mai degrabă ca pe o molipsire. O molipsire indusă din partea dumneaei, cu foarte mult talent și inteligență.

Ucenicii caligrafi japonezi nu învață de la maestrul lor doar caligrafie, fiind vorba în primul rând de o inițiere globală. Dacă ai văzut filmul „Cercul Poeților Dispăruți” vei înțelege mai bine ce urmează să vă spun: Miriam m-a învățat cel mai de preț lucru: independența. De la dumneaei și de la domnul Cornel Raducanu, la ei în casă, m-am adăpat literalmente cu Muzică, Pictură, Sculptură, Cinema, Teatru, Poezie, Artă, în general. Și de abia apoi, în ultimul rând, last but not least, am început să pricep (sau să percep?!) caligrafia dansului și felul de a-l gândi și a-l face.  De la Miriam Raducanu, cel mai frumos învățământ a fost acela al luxului a fi, și de a rămâne, orice-ar fi și în pofida oricăror cânturi de sirenă, eu însumi, cu toata frumusețea, dar și sacrificiile pe care aceasta le comportă!

L-am văzut pe Lari Giorgescu în două spectacole ale dumneavoastră – vă puteți socoti mentorul său?

Te-aș trimite la răspunsul meu de la întrebarea precedentă. Lari face parte nu numai integrantă, ci este chiar membru fondator (și fidel!) al „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”! Pe lângă a fi un produs al UNATC, Lari a lucrat ulterior foarte intens și continuă să o facă prin acel minunat spectacol, „Poezia Visului” (la bucureșteanul Unteatru), cu Miriam Răducanu. Lari mi-e în primul rând partener și coleg… Pe deasupra, este protagonist în mai mult de două dintre spectacolele mele. Aș putea spune chiar că este un al meu interpret-fetiș…

Dacă ar fi să vă opriți asupra unui moment de grație din cariera dumneavoastră, care ar fi acela?

Acela al momentului în care tocmai vă răspund la întrebări.

Povestiți-ne o scurtă întâmplare cu Maia Plisețkaia și, respectiv, cu Pina Bausch.

Despre Pina: super-excitante momentele, minutele, în care așteptând în culise să-mi vină rândul să apar pe scenă, erau cele când mă uitam la acea dansatoare extraordinarà interpretându-și propria coregrafie, cu o noblețe de somnambulă, electrică și chiar animală. Parcă o admiram pe Miriam… Despre Maia: de neuitat clipele în care am dansat alături de acest magnetic demon-înger un duo (pe care l-am inventat și pe care dumneaei l-a adoptat imediat și cu entuziasm), pe scena Balșoiului moscovit, dans care încheia piesa pe care o coregrafiasem pentru compania mea franceză având-o ca protagonistă pe Maia Plisețkaia: „Nebuna din Chaillot”! Parcă dansam alături de Miriam…

Pe cine ați sunat prima oară când ați fost ridicat la rang de Cavaler al artelor?

Pe Dan Măstăcan și pe Ruxandra Racovitză! Partenerii și complicii mei de artă. Și prieteni de viață.

 De unde vă vine umorul, în general, perspectiva ironică asupra vieții?

De la tata, de la familie în general, de la Caragiale, Ionesco, Gogol, Zoștcenko, Mark Twain și Bernard Shaw, Bohumil Hrabal și Karel Capek, Ilf și Petrov, Miriam și Cornel Răducanu,  de la bancuri… Mai bine zis, bancul ca fenomen de folclor contemporan, dar și ca metodă de supraviețuire.

Care sunt moștenirile cele mai de preț de la ai dumneavoastră?

Libertatea de gândire și, tocmai îl pomeneam, Umorul!

Cum v-ați dezvoltat darul de a fi poliglot? Câte limbi știți?

De fapt ma consider mai degrabà un mali-glot. Limbile pe care le știu, sau mai bine zis pe care mi-e dat să le practic, în afară de română, rusă și franceză, nu le-am studiat, ci le vorbesc și chiar le scriu… după ureche! Pe liternet.ro public săptămânal, din 2008, în trei limbi, română, franceză și spaniolă. Câteodată, mult mai rar, în rusă (nu am la îndemână o testatură cu chirilice!), engleză, italiană…

În câte spectacole sunteți implicat în această stagiune?

„Folia, Shakespeare and Co”, „Pleine Lune”, „D’ale Noastre”, „Imagine all the people”, „Un minut de dans sau UF!!!”, „L’oM DAdA, „Vivaldi și anotimpurile”…

Ce aveți în lucru în prezent?

Un turneu în Italia și, până una alta, în Anglia cu „UF” și l cu cali, pentru care, la fel ca la celelalte sprectacole ale Companiei mele din România, lucrează cu mult curaj și fără să-și precupețească forțele, Valerian Mareș cu ai săi minunați colaboratori de la Fundația „Art Production”. De fapt, este grație lor dacă această companie a fost creată și continuă să existe!

 Ce citiți acum?

„Lotte la Weimar” de Thomas Mann și „Istoria secretă a visului” de Robert Moss. Nu mă despart niciodată de o antologie de buzunar (deosebit de reușită) de poezie franceză.

 Vă considerați un om împlinit?

Numai Luna se împlinește…

Aniversare pe scenă

Gigi Căciuleanu va împlini 69 de ani vinerea viitoare, pe 13 mai. Deloc întâmplător, va celebra pe scenă: pe 12 și 13 mai, la Teatrul Mic, Romania Dance Company Gigi Căciuleanu a programat noi reprezentații ale spectacolului „Un minut de dans sau UF!!!”. Pe 14 și pe 15 mai, la Sala Atelier de la Teatrul Național București, Gigi Căciuleanu poate fi văzut alături de Lari Giorgescu în poate unul dintre cele mai bune spectacole ale anului, „L’Om DAdA”. Sfârșitul lunii îl va găsi în Italia, cu un mini-turneu în care va prezenta „UF!!!”, la Teatrul Parioli din Roma și la Teatrul Goldoni din Veneția.

– Mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.