„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Istvan Teglas e un artist excepțional – cel mai valoros actor român de origine maghiară al momentului. Iar acest moment ține de când s-a prins că lumea cu Istvan pe scenă e mai bogată decât de cea făr-de. Doar că e prea modest să se fi gândit la asta. Istvan Teglas Omul e funciarmente timid, de parcă l-ar jena povara tezaurului cinetic și de expresivitate cu care a fost înzestrat.
Sunt sedus fără drept de apel de aparițiile lui în „Livada de vișini”, „UFO”, „Între noi totul e bine” (da, Istvan, uneori mă obsedezi precum croncănitul din visualul proiectat în preambulul spectacolului de Afrim), „Regele Lear”, „Revizorul” și în ce-l voi mai vedea.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Depinde ce m-ar întreba. Nu prea vorbesc fără să fiu întrebat, îmi place tăcerea și, chiar dacă ani la rând mi s-a părut chinuitoare, acum mi se pare necesară. În tăcerea oamenilor există un respect față de ceilalți.

Care este persoana cea mai apropiată de tine? 
E greu să răspunzi la această întrebare, mai ales așa, la prima mână. Ani la rând am fost strâns legat de anumiți oameni, trăiam și respiram prin ei, îi legam de mine la nivelul gândului si le furam personalitatea. De fapt, mi-era frică, nu de singuratate, ci de mine insumi. Cred că încerc să caut ca persoana cea mai apropiată de mine să fiu eu însumi.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Aproape zilnic mi se face câte un mare bine, mă refer la cercul oamenilor care ma înconjoară, eu însă nu prea mă ridic la nivelul binelui lor. Am învățat să îi multumesc acestui bine, dar încă nu sunt în stare să mă bucur din plin de el.
Iar legat de ce consider eu ca fiind cel mai mare bine făcut de mine, este faptul că am salvat viețile a trei oameni.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Toate episoadele din viața mea par fascinante. Unele sunt chiar halucinante. Multe au legătură cu iubirea, dar nu numai. Interesant este că eu chiar le trăiesc ca pe niște episoade și, în timp ce depășesc un astfel de episod, se întâmplă o transformare extremă în mine, în urma căreia eu devin o altă persoană. Oamenilor din jurul meu le vine greu să asculte poveștile mele, pentru că uneori au senzația că povestesc despre altcineva.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Am pierdut șirul momentelor acestora și, oricum, în acele momente încă eram altcineva, haha! Însă dacă n-ar fi existat aceste momente, aș fi rămas un om slab și complet pierdut. E drept că psihicul meu a fost afectat, dar măcar m-am salvat. Am luat-o de la capăt de o mie de ori după fiecare moment în care am simțit că s-a prăbușit lumea peste mine. Viața mea părea un film care trebuia returnat mereu, de la capăt, pentru că undeva se bloca povestea și nu curgea mai departe.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Bineînțeles că unui străin i-aș povesti despre ce trăim în momentul de față, cu toate că n-aș putea să-i povestesc cu un ochi obiectiv despre ce se întâmplă acum în „istoria” României. Sunt după o vară care s-a dizolvat în tot felul de acțiuni legate de soarta acestei țări și chiar dacă țara asta este din ce în ce mai neagră, încerc să-mi calmez tensiunea și să nu o las să se tranforme în ură.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Oriunde. Încă avem o mulțime de locuri din România unde e curat și liniște. În gând, sunt îndrăgostit de Sinaia aceea a Ninei Cassian.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești din România.
Nu știu dacă mi-a dat vreodată o stare de bine faptul că sunt din România, mai sunt și ungur deasupra, și am fost nevoit să simt pe propria mea piele această „problemă existențială”, atât din partea ungurilor, cât și a românilor. Tot ce am reușit legat de asta e să nu mă identific cu ea.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești din România. 
Eu sunt destul de stânjenit de faptul că sunt din România, dar ideea că m-am născut aici e bună, pentru că altfel n-aș crede că există așa ceva.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Trăiesc aici, în Romania, pentru că vreau să nu mă simt stânjenit că sunt din Romania. M-am gândit să plec, nu foarte serios, dar rămân, pentru că altfel mi-ar fi mult mai ușor.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Nimic. Sper să dorm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen + 1 =