„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.
În episodul 2 al acestui serial vă propun o întâlnire cu Iuliana Alexa – jurnalistă (e redactor-șef la apreciata publicație „Psychologies”), scriitoare („Românii la psiholog”, Editura Trei), poetă de toană (publică pe Facebook, n-am știre să-și strângă deocamdată opera în volum). Suntem și prieteni de familie, am lucrat împreună, astfel încât am avut ocazia să o cunosc binișor. Și să o invidiez amical pentru ceea ce face ea și nu fac eu: dansează Swing, practică jogging, scrie scăpărător versuri erudite dintr-o delicioasă pornire ludică.
Iulia mă inspiră pentru că e un rafinat om de litere. Și pentru că primele mele impresii despre ea nu s-au schimbat o iotă: are o minte sclipitoare, o foarte bună cunoaștere a limbilor străine și o franchețe care în Balta albă, unde locuim – suntem vecini -, dar și în general în societatea contemporană, poate fi taxată drept duritate.
Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Probabil nimic, dar aș întreba ce vrea să știe despre mine – dacă vrea -, că așa mi se pare mai elegant. În general, cel care nu vorbește mult are mai multă putere și informație decât cel care trăncănește despre orice. Și cum oamenilor le place să vorbească despre ei înșiși, le face o vizibilă, evidentă și (aproape) indecentă plăcere, nu văd de ce să nu încurajez auto-trăncăneala. Mie îmi place să ascult.
Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Fratele meu.
Cine ți-a făcut cel mai mare bine. Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Am câteva persoane în biografie care m-au ajutat în momente critice, dar nu aș ierarhiza binele făcut într-un top, știu ele cine sunt, pentru că am grijă să le spun și să le fiu recunoscătoare.
Nu cred că am făcut un bine major cuiva. Nici nu știu ce înseamnă asta. Îi ajut pe cei care îmi cer ajutorul cu cât pot eu, dar fără sacrificii personale sau grandomanie a generozității. Aspir să fiu generoasă, dar „generos” e un termen vag. Când plătești toate berile de la masă ești generos? Când îți oferi fularul unui om fără adăpost? Când rezolvi problemele de la teză și apoi poate copia toată clasa după tine ești generos? Habar nu am, sunt întrebări de tăiat firul în patru, așa cum îmi place mie.
Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Le-aș povesti cum era cât pe ce să mă înec în Thailanda cea paradisiacă, acum vreo 10 ani.
Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Din fericire nu am avut astfel de moment. Am până azi o biografie medie și mediocră din punctul de vedere al experiențelor (nici prea – prea, nici foarte – foarte), ferită de extreme, și asta e foarte bine, din punctul meu de vedere.
Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Despre prezent, pentru că îl pot înțelege. Nu aș ști ce să îi spun despre Marea Unire sau despre cum au pornit ungurii împotriva lui Menumorut.
În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Sunt multe locuri unde aș rămâne și mai mult de un weekend. Orașele mici din Transilvania, Oradea sau Timișoara, unele sate din Bucovina, Delta, orice cabană pierdută (și nu neapărat modernizată) din munți.
Ultima dată când te-ai simțit bine că ești româncă.
Să știi că mă simt zilnic destul de bine în pielea mea de româncă, mai precis de moldoveancă prin născare, cu rădăcini întinse în Bucovina și Ardealul de Nord.
Ultima dată când te-ai simțit stânjenită că ești româncă.
Nu m-am simțit stânjenită, dar cine știe, nu e târziu.
De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Pentru că, până acum, România a fost destul de comodă pentru mine. Da, m-am gândit să plec o perioadă și să muncesc în altă țară, pentru că mi se pare că e o experiență obligatorie de cunoaștere pe care trebuie să o facem într-o viață. Plus că adaptarea la altă cultură ne ține fresh cerebral.
Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
The usual. Nimic special nu fac. Dar de un 1 Decembrie, în copilărie, am căzut rău de tot pe gheață și îmi amintesc și azi de durerea resimțită. Așadar, amintirea mea pregnantă de un 1 Decembrie e durerea de coccis. E cam trist să te doară, cum ar veni, coada. Intuiesc însă că întrebarea ta are un subtext politic. Nu fac nimic special de 1 Decembrie, dar sunt o patrioată, chiar daca sună a lozincă. Vreau propășirea României. Fac în orice altă zi ceva, cât pot eu, pentru binele public, uneori mai sonor, alteori mai discret. Nu mă complexează România, și cred că noi, românii, avem niște abilități adaptative unice, date de penuria de resurse din vremea comuniștilor. Mai clar, ne pricepem să facem din rahat bici. Am constatat asta la diverse întâlniri cu colegele mele din alte țări, mai bogate, care aveau tot soiul de întrebări de ordin logistic și administrativ, pe care eu le rezolvasem de mult. Ele aveau resurse, eu aveam imaginație. Cum spuneam, nu mă complexează România, dimpotrivă, cred că avem această resursă umană cu premise bune de propășire, doar că …pleacă. Românii buni pleacă, asta e grav. Cioran spunea că iubește România „cu o ură grea”. Eu o iubesc cu înțelegere și răbdare.

– Urmăriți și Facebook horiaghibutiu.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × two =