„Fetița soldat” de Mihaela Michailov, pusă în scenă de regizoarea debutantă Silvia Roman la Sala Mică a Teatrului Național București – spațiu deschis proiectului 9G, noua generație – e o joacă dramatică despre copilărie și despre luminile și umbrele care o traversează. Spectacolul te transpune în lumea copilăriei, cu o artă amintind de prima parte a „Medelenilor” lui Teodoreanu, grație unui text impecabil, al autoarei-dramaturg, a cărei experiență în lucrul creativ cu copiii își pune amprenta pe reușitele secvențe ludice. E o piesă ca o acadea, ale cărei gusturi alternează aidoma culorilor: când dulce, când amară.

Spectacolul beneficiază și de o excelentă scenografie – surorile Bianca și Sabina Veșteman imaginează un spațiu în care cuburile reconfigurabile pentru un joc copilăresc, scara ce fascinează pe oricine a avut așa ceva în casă, borcanele insuficient de bine ascunse și acvariul din televizor trimit spectatorul într-un cadru familial, care-l relaxează și-i conferă o stare de bine.

Replicile din această piesă despre o fetiță de 9 ani ce se închipuie soldat ca să învingă boala bunicii care o crește sunt savuroase: ce poate imita mai bine candoarea decât niște întrebări de o creativitate increată, la o vârstă la care vrei să afli totul și-ți explici totul nealterat de influențe socio-culturale ori de știință?

Când a apărut prima dată Luna, ce-a zis? Unde se duce timpul când trece (întrebare pe care o completez cu alta strict autentică, auzită cu mulți ani în urmă: dar mâncărimea după ce te scarpini?…)? Ce-ar învăța copiii la școală dacă n-ar mai învăța ce trebuie? Și pe această din urmă întrebare o plasez afectiv alături de altele, gen „Cât de sus poți să sari dacă locuiești pe Marte?”, puse de micul Werner Phennig în tulburătoarea carte „Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr.

În fine, remarc prestația actriței din acest One-Girl-Show jucat în dublă distribuție – eu am văzut versiunea cu Cristina Juncu în rol titular.

Actirța Cristina Juncu, pe scara afirmării în spectacolul „Fetița soldat”
Actirța Cristina Juncu, pe scara afirmării în spectacolul „Fetița soldat”

Jucând cartea inocenței, Cristina e o Audrey Tautou în carne și oase. De la calificativele călduțe pe care i le-a dat criticul Gabriela Hurezean – „prestație cuminte, liniară” – după Gala Tânărului Actor de la Costinești (unde, totuși, Cristina a fost o revelație și a luat premiul publicului), Cristina Juncu are acum un rol care îi oferă șansa de a se exprima nuanțat într-un registru nu atât de facil pe cât pare. Sunt ispitit să afirm că îi iese – am văzut-o pe Ileana Lucaciu zâmbind la sfârșitul spectacolului, or, credeți-mă, e un indiciu important din partea unui critic temut, a cărui simplă apariție în sală le provoacă actorilor, fie și consacrați, frisoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen − sixteen =