Jurnalul unui ziarist se deschide azi cu o investigație de manual despre cum se lucrează la compania Amazon.

Investigație „The New York Times”: infernul angajaților de la Amazon

Se lucrează 80 de ore pe săptămână. Angajații care sunt considerați „buni Amazonieni” devin „Amaboți”, iar cei mai devotați, „Speciali” – în afară li se spune însă „Amholes” (sunt bătăioși și obsedați de muncă).  Cei care nu stau peste program sunt turnați de către colegi, cee ce le poate aduce primilor includerea în „programul de îmbunătățire a performanței” (anticamera concedierii). Într-o ierarhie răsturnată a priorităților, pe primul loc e pusă munca, pe locul doi viața și abia pe ultimul căutarea echilibrului între cele două. După program, angajații lucrează noaptea și în weekend de acasă, uneori, și în vacanță, petrecută la vreun Starbucks pentru acces gratuit la Internet. Mamele nu beneficiază de nicio înțelegere, la fel, bolnavii (o angajată care și-a revenit după un cancer la tiroidă a primit o evaluare negativă). Evaluările de personal sunt maratoane draconice, un război al nervilor cu eliminări ca la emisiunile-concurs.

O excelentă investigație marca „NYT”, publicată și în ediția tipărită de azi, despre meritocrația găunoasă și sub-cultura organizațională a unui gigant obsedat de profit. Ironia, dacă îngăduiți o notă personală, e că am citit acest articol pe Kindle-ul personal. http://www.nytimes.com/2015/08/16/technology/inside-amazon-wrestling-big-ideas-in-a-bruising-workplace.html?_r=0

SEX ÎN 2015: DOSAR „LES INROCKS”

lesirocks

Ca în fiecare an, hebdomadarul atât de special „Les Inrockuptibles” dedică un număr de vară sexului. Jean-Marc Lalanne menționează, în cuvântul introductiv,  subiectele abordate, de la manifestările sociale și artistice ale sexualității până la vandalizarea unei opere a sculptorului indo-britanic Anish Kapoor („Vaginul reginei”, expus în grădinile Versailles).

„Vaginul” conceput de Anish Kapoor. Foto: Fabrice Seixas/Kapoor Studio
„Vaginul” conceput de Anish Kapoor. Foto: Fabrice Seixas/Kapoor Studio

E menționată și intenția autorităților din Hexagon de a reexamina ratingul acordat noului film al regizorului francez de origine argentiniană Gaspar Noe, „Love”.

De ce a fost Petre Țuțea „dat în mă-sa”

Un profil nemilos al gânditorului român care a generat după 1990 „o adevărată frenezie admirativă”, realizat, în stilul inconfundabil al marii jurnaliste, de Lelia Munteanu. http://www.gandul.info/puterea-gandului/dat-in-ma-sa-14676617

Reporter pe Ceahlău

„Oamenii care țin în palmele lor Ceahlăul” e titlul unui reportaj curat, semnat Dan Gheorghe, în „România liberă”. Faptul că se găsesc resurse (umane, pecuniare, întrucât reportajele nu se fac din birou), dar și spațiu pentru publicarea unui text de asemenea proporții, reprezintă un indiciu că se mai poate face presă cinstită chiar și în plină vogă a testelor puerile din rețelele de socializare. http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/oamenii-care-tin-ceahlaul-in-palmele-lor-388954

Almanahul jurnalistului fără jurnal

Halep, Big in Toronto…

…Bute, Big in Montreal

„Paris Match”: Carla Bruni, siluetă de manechin la 47 de ani

Foto: Paris Match
Foto: Paris Match

„New Yorker”: actrița Lena Dunham testează pedichiura cu peștișori în Japonia

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Jurnalul unui ziarist fără jurnal - 17.08.2015 Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × three =