Jurnalul unui ziarist fără jurnal de pe 2 iulie apare după miezul nopții, adică pe 3 iulie, pentru simplul motiv că autorul acestei reviste a presei are, contrar aparențelor, și o viață socială.

 

Trenul care duce hora spre mare

Carmen Nistor – artist vizual, grafician, desenator și fotograf, toate aceste veleități punându-le în valoare după ce a părăsit job-ul călduț la marketingul unui gigant din telecomunicații – a pictat o horă pe unul dintre trenurile care pleacă din București spre mare. Cam toată presa a preluat știrea despre artista care vopsise și un perete de la stația de metrou Piața Romană. Felicitări, Carmen, am știut de când te-am cunoscut că ești altfel! http://www.romaniatv.net/surpriza-pentru-cei-care-merg-spre-mare-prima-locomotiva-cu-simboluri-traditionale-va-merge-la-cons_230028.html

Plagiatul ca sport național: azi, premierul interimar Oprea și solista Delia

O notă bună pentru jurnalista de investigație Emilia Șercan, care a dezvăluit, cu argumente și cu probe indubitabile, că și premierul interimar Oprea, nu doar premierul convalescent Ponta, a plagiat grosier (probabil, Comisia de Etică a Universității București îl va face și pe locțiitorul de prim-ministru mai alb, mai curat). http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20272392-comisia-etica-universitatii-din-bucuresti-anunta-examineaza-suspiciunea-plagiat-din-teza-doctorat-alui-gabriel-oprea.htm.  Suspiciuni și la o melodie a Deliei, specialistul consultat refuzând să dea un verdict, din pudoare, dar concluzia e evidentă: noua melodie a Deliei nu e nouă și nu e a ei.http://www.europafm.ro/exclusiv-un-muzician-premiat-analizeaza-daca-delia-da-mama-este-plagiat-partiturile-fata-in-fata/

Cele mai scurte ferpare din presă

Necrologurile de presă sunt, firește, de mai multe feluri, dar, în general, stufoase, marcând activitatea repauzatului, precum și pierderea iremediabilă provocată de dispariția sa. Sunt, însă, și unele nespus de succinte: cel al americanului care a solicitat să apară doar „A murit Doug” (ce relevanță mai are dacă a fost patron ori director?!) sau al suedezului care a lăsat vorbă să apară un mesaj sublimat: „Am murit”.http://www.huffingtonpost.com/2015/07/01/obituary-two-words-doug-died_n_7710444.html?cps=gravity_2442_-5617197835814952424

Cărțile și cu turismul întremează organismul

Matei Udrea de la „ProSport” devoalează legăturile dintre profesoara universitară care a girat, cu autoritatea sa jurnalistică de largă apreceiere, cărțile de pușcărie ale lui Penescu și agenșia de turism care dă jos pielea de pe fanii naționalei de fotbal în cârdășie cu federația de resort. O dezvăluire grea, dar care va intra tot în siajul vechii zicale românești „câinii latră, ursu merge mai departe”. http://www.prosport.ro/sport-life/special/legaturi-periculoase-agentia-de-turism-acuzata-ca-ajuta-frf-sa-exploateze-financiar-suporterii-nationalei-ii-apartine-profesoarei-universitare-care-a-girat-pentru-cartile-lui-penescu-in-puscarie-14530198

Cum (nu știu să) mănânc sushi

Un articolaș circumscris cronicilor pe care le fac în restaurantele în care ajung, deliberat sau întâmplător, pentru a-mi testa papilele gustative. Și pentru a-mi ține rubrica din „Șapte seri”, o publicație distribuită gratuit, dar care seamănă tot mai bine cu o revistă pe care merită să o cumperi. Săptămâna asta am scris, cu sinceritate, despre sushi, vă interesează, cât de cât? http://issuu.com/sapteseri/docs/ss_887

Dați câte un link, să ajungă la toată lumea!

One man, one desire: a jefuit aceeași bancă după cinci ani

Lagăre de concentrare într-un joc pe pe mobil. Google își cere scuze

Caniculă în Insulă, continentul izolat

De ce fac casă bună rockul și cinematografia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 4 =