Jurnalul unui ziarist fără jurnal tratează, chiar într-o zi în care Andrei Pleșu a a publicat un comentariu-eveniment despre moscheea ce ar urma să fie construită în România, un singur subiect: talentul unui ziarist pur-sânge de a da, zilnic, de peste două decenii, câte un titlu ca lumea.

 

Andrei Velea, Nicolae Titlulescu al presei române

Andrei Velea, în stânga imaginii, alături de Gigel Frone și de Alin Paicu, odinioară, în redacția „Adevărul”. Fiindcă Andrei e un tip muncitor și discret, care nu umple Netul cu selfie-uri, n-am găsit poză mai recentă decât asta! Foto: alinpaicu.ro
Andrei Velea, în stânga imaginii, alături de Gigel Frone și de Alin Paicu, odinioară, în redacția „Adevărul”. Fiindcă Andrei e un tip muncitor și discret, care nu umple Netul cu selfie-uri, n-am găsit poză mai recentă decât asta!
Foto: alinpaicu.ro

Petrișor Obae de la Pagina de media evidențiază azi câteva dintre meritele ziaristului Andrei Velea, de la „Adevărul” (ex-EVZ), în articolul http://www.paginademedia.ro/2015/07/titlul-zilei-mihaela-radulescu-ziarul-quality-adevarul-si-o-lectie-de-titlu-pentru-tabloide-tatuajul-misterios-de-la-etajul-de-jos/.

Îl știu de-o viață pe Andrei, acest Nicolae Titlulescu al presei române. L-am sunat azi să-l felicit pentru „Tatuajul misterios de la etajul de jos” și să-i spun că l-am făcut „Titlulescu”. Mi-a răspuns că am mintea odihnită, spre deosebire de cei ce trudesc în continuare în redacții, așa cum o face Andrei sisific, de prin 1994 încoace, aproape fără „libere” și cu prea puține bonusuri. I-am dedicat câteva rânduri în http://horiaghibutiu.ro/evz-evenimentul-vietii/, merita mult mai des.

Andrei Velea e un copoi bătrân căruia îi mai flutură nările când simte miros de vânat. Vânatul, în cazul lui, sunt subiectele, iar trofeul, un titlu reușit. Dacă ar fi să-i pastișez producțiile, destule în versuri (presa britanică Old School la care s-a format, ca autodidact, poate avea vreo vină), aș spune că Andrei e fiu de scriitor, om citit, plin de umor. Cumulul acestor trei caracteristici fac din acest ziarist până-n măduva oaselor un profesionist care are ca principală bucurie la serviciu jocurile de cuvinte. Îi ies de minune, mă rog, cu vagi înclinații tabloidale (lucrează în presa de calitate, cea prea adesea furată de subiecte un strop cam ursuze – justiție, politică etc – în timp ce el militează de când îl știu pentru o abordare mai „umană”, adică să scriem și pentru publicul mare, nu doar pentru alde noi, deștepții pământului!).

L-am cenzurat cândva, adică am petrecut o după-amiază încercând să-l conving că titlul „Bebiță: beau de foame!” e excepțional, sintetizează la perfecție esența articolului, e în spiritul și litera ziarului, doar că, fiind vorba de un băiețel de 11 ani din Vaslui, poate că n-ar fi potrivit, chiar și după ce a avut trei come alcoolice, să titrăm așa… Țin minte, parc-a fost ieri: m-am dus în biroul lui Claudiu Șerban, directorul de atunci, și i-am spus: „Lasă un pic Power Point-ul, că iar a dat Velea un titlu care nu e bun. E prea bun!”. Râdeam ca nebunii, dar discret, în „borcan”, să nu ne vadă colegii…

Ce voiam să spun e că Andrei e cel mai bun ziarist contemporan pe titluri. Chiar și alea pe care le mai ratează, din manierism sau rutină, sunt mai corecte decât ce putem citi azi în (ce-a mai rămas din) presă.

PS. În calitate de cititor constant al acestei reviste a presei, că doar eu o fac!, bag de seamă că e a doua zi consecutiv în care laud un coleg de breaslă. Adevărul e că atunci când Tolontan e în concediu, pare că am fi mai mulți  care facem o figură frumoasă!

PS1. Mi-am amintit de unul bun de tot al lui Andrei: în articolul „Titlurile mileniului (I)”, apărut în regretata revistă „The Industry” sub semnătura lui Vlad Ursulean, e menționat unul dintre jocurile de cuvinte de pomină ale „titlangiului” Andrei Velea. „Prin februarie 2003, în timp ce lumea se pregătea de invazia americană asupra Irakului, câțiva jurnaliști de la EVZ stăteau la fumat. Andrei Velea, titlangiul ziarului, trăgea din țigară și își imagina avioane Hercules din care curg infanteriști americani cu rucsacuri enorme. Dar în cap îi răsuna vocea de copil din reclama care teroriza țara, cea cu Sa-laaaam Săăă-sesc. Atunci l-a trăznit: Saddam, sosesc! (EVZ, 19.03.2003). A trebuit să mai aștepte încă vreo lună ca americanii să invadeze propriu-zis Irakul și titlul să împodobească prima pagină. Dar a meritat – jocul de cuvinte a intrat în folclor, e o legendă printre jurnaliști, a ajuns să circule și ca banc”.

 

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Hai să completăm frumoasa colecție de titluri și cu două din frumosul an 2007, momentul în care 2 români se aflau în pușcărie în Irak pentru spionaj. Primul titlu la această poveste a fost scurt, cuprinzător, sintetizator și prin asta perfect: ”Arestați de aliați!” 🙂 Din același moment mai este un titlu minunat. Cei doi muncitori sunt eliberați din închisoarea din Irak și în aceeași zi demisionează și Mihai Răzvan Ungureanu. Titlul domnului Velea este: ”Trei oameni liberi: Adi, Nelu și Răzvan” 🙂 Răzvan era, evident, fostul ministru de externe 🙂

    • Haha, multumesc, Liviu! Pare-mi-se ca felul in care te-ai tinut atunci de subiect a fost una dintre ultimele cazuri in care un ministru a fost dat jos de peesa…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + two =