„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Jurnalista Lavinia Bălulescu lucrează la ultimul cotidian credibil („Adevărul”). O știți din revista mea favorită („Dilema veche”). În plus, e deja o prozatoare consacrată (toamna asta îi vede lumina tiparului și „Terasa fericirii” la Polirom). Și m-a cucerit cu poveștile sale din inefabilul Pantelimon, din platforma industrialo-corporatistă Pipera și din legendarul tramvai 36 care leagă aceste cartiere vesele, dacă n-ar fi triste.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
I-aș face o pâine. N-am făcut asta până acum pentru un om care nu mă cunoaște, dar m-am gândit la asta. Mi se pare un mod bun de a te prezenta mai ales dacă faci o pâine foarte bună.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Nu cred că e una singură. Sunt foarte apropiată de părinții mei.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine? Tot părinții mei. În ceea ce mă privește pe mine, în ultimii ani am încercat din răsputeri să fiu un om bun. Nu îmi iese de fiecare dată, dar mă străduiesc.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Două episoade. Cum am dansat lasciv pe scena sălii de festivități a Liceului Decebal din Drobeta-Turnu Severin în clasa a V-a și am câștigat singurul concurs de miss din viața mea (Miss Sensibilitate) și cum m-am mutat singură acum șase ani într-un oraș despre care nu știam nimic, fără un plan prea clar și cărând cu mine două trolere albastre.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Mai multe, fiecare dificil în felul lui. Moartea bunicilor mei care m-au crescut. Episoadele violente de anxietate din facultate. Câte și mai câte. De atacurile de panică am scăpat cu ajutorul unui psiholog. Alte probleme s-au ameliorat cu cel mai bun tratament: oamenii din apropierea mea.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Despre ce a făcut comunismul din noi.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Primul care-mi trece prin cap e Mărișel (județul Cluj), dar nu mă deranjează nici Pantelimonul iubit.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești româncă.
Acum, când răspund la întrebarea asta, mă simt bine că sunt româncă.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenită că ești româncă.
Câteodată mă doare foarte tare când mă întorc dintr-o excursie din altă țară și încep să mă lovesc iar de micile noastre neputințe și lipsuri, dar apoi toată treaba asta parcă mă forțează să fiu mai bună. Și uneori chiar sunt. Însă nu mă stânjenește faptul că-s din România. E țara mea.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
M-am gândit de mai multe ori, când s-au ivit diverse oportunități, dar de fiecare dată am refuzat până la urmă, pentru că am pus tot felul de lucruri în balanță. Habar n-am dacă o să plec vreodată, dar acum sunt bine aici, chiar dacă situația nu-i nici pe departe cea mai bună. Sunt vie, respir, visez, uneori sunt chiar fericită și deocamdată n-am chef să las un grup infracțional organizat și analfabet să mă evacueze din țara mea.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Sunt jurnalistă și de foarte mulți ani îmi petrec ziua de 1 decembrie „așa cum se cuvine”: la lucru, la redacție. Poate anul acesta va fi altfel (așa zic în fiecare an).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

19 + thirteen =