Sâmbătă și duminică am văzut câte două filme, azi am făcut pauză de „Les Films de Cannes a Bucarest”, mâine văd iarăși două : după „The Assassin”, „Love”, „Macbeth” și „Mon roi”, voi vedea „Mustang” și „Louder Than Bombs”.

Ce-am avut de spus despre „Love” și Gaspar Noe poate ați citit.

În schimb, „The Assassin” al taiwanezului Hou Hsiao-hsien  e un poem minunat, aidoma peisajelor care-ți taie respirația dintr-o Chină aproape nepământeană.

Asasina cu suflet bun
Asasina cu suflet bun

Premiul pentru regie de la Cannes 2015 răsplătește meșteșugul filigranat al unui cineast care ne deschide o cutiuță muzicală, oferindu-ne ocazia de a pătrunde în interiorul ei și de a-i descoperi uimitorul mecanism în miniatură, devenit ca prin farmec gigantic pentru privitori.

Duminică, a fost ceea ce am numit Ziua Regelui la „Les Films de Cannes a Bucarest” (coincidența face să fi fost chiar ziua regelui nostru).

Emmanuelle Bercot și Vincent Cassel în „Mon roi”
Emmanuelle Bercot și Vincent Cassel în „Mon roi”

„Mon roi” a fost răsplătit cu un premiu pentru interpretare feminină (Emmanuelle Bercot, din păcate, n-am reușit să o văd, în carne și oase, în prima zi a festivalului). Cineastei franceze îi dă replica excepționalul Vincent Cassel, care face din personajul său un ticălos șarmant. Cassel, unul dintre actorii care devin parcă mai frumoși o dată cu trecerea anilor, creionează magistral un rege a cărui supusă cade invariabil sub farmecul său de copil mare, eminamente neserios, dezarmant de imatur, incapabil să asigure pacea în regatul său pe care-l vizitează de fiecare dată când femeia lasă impresia că ar putea trăi fără el.

„Macbeth”, filmul regizorului australian Justin Kurzel, e, dincolo de recitalurile actoricești uluitoare (Michael Fassbender, un „Macbeth” pentru istoria cinematografiei, și Marion Cotillard, o Lady Macbeth compunând cu o gingășie de broderie ambiția sângeroasă a unei regine), o ecranizare ca la carte.

Marion Cotillard și Michael Fassbender în „Macbeth”
Marion Cotillard și Michael Fassbender în „Macbeth”

În afara secvențelor în „slow motion”, ce vor să ne amintească de veacul în care trăim, din mâinile lui Kurzel iese un Shakespeare nespus de autentic. Vor mai fi fost ecranizări, nu multe, ale poveștii despre scoțianul ajuns rege, dar aceasta are meritul ieșit din comun de a învia un text fără să-i trădeze litera sau spiritul. Cred că i se potrivesc de minune chiar cuvintele înșirate de pana marelui Will: „S-au mai făcut şi-n vechi vărsări de sânge,/ Când legea nu-mblînzise încă lumea./ Şi s-au mai săvîrşit de-atunci omoruri,/ Cumplite foarte pentru-al nostru-auz./ Pe atunci un om cu creierii zdrobiţi/ Murea, şi-atâta tot! Dar azi învie/ Cu douăzeci de răni de moarte-n cap./ Şi brînci ne dă din scaun: mai ciudat decât e chiar omorul”.

„Macbeth” al ui Kurzel se ține cu atâta acribie de pana lui Shakespeare încât poți recunoaște cu ușurință slovele originale, bunăoară, în ultima luptă a regelui smintit, ce se crede încă protejat de vrăjitoare: „Truda ţi-e-n zadar: mai lesne poţi însângera cu spade/ Văzduhul de ne-nvins, decât pe mine./ Pe creştete ce pot fi rănite/ Abate-ţi fierul. Port vrăjită viaţă!/ Nu-i dat să mă răpună, nimănui/ Născut de-o mamă!” (am folosit tălmăcirea inegalabilă a lui Ion Vinea).

La festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” am văzut un Shakespeare redat cu o acuratețe de șapirograf. Cinste realizatorilor și actorilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three + five =