„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Actor de un comic ucigător, dar care ar merita exploatat la sânge și în registru dramatic, Marius Florea Vizante mi-e drag pentru că izbutește să fie și-n viața reală la fel de inspirat. Și-l ador de-a dreptul pentru anii în care, alături de Dan Teodorescu și de Gelu Colceag, a făcut din Gala Premiilor „TV mania” un show de referință.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Să nu se găbească cu aprecierile! A durat 46 de ani să ajung așa. Și cele bune și cele rele sunt… complicate.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
N-am un clasament, dar mi-a plăcea să aflu că printre cele mai apropiate ființe sunt fetița și soția mea.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Fără a fi un clișeu, chiar cred cu tărie că părinții mei mi-au făcut cel mai mare bine. De ce? Pentru că au avut curajul să mă susțină în ceea ce am crezut eu că trebuie să fac în viață.
Cui am făcut eu bine? Nu știu… Cred că, dacă am făcut bine cuiva, acela va simți! Cred că, atunci când faci bine, te gândești exclusiv la cel pe care vrei să-l sprijini.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Le-aș povesti cum părinții mei au renunțat la o sumă uriașă de bani pentru noi, la vremea aceea, ca eu să-mi caut norocul la o facultate. O facultate particulară, nou-născută, într-un domeniu total necunoscut pentru ei – actoria. Cu toate astea, au renunțat la televizor, mașină de spalat, frigider și multe, multe altele care așteptau de mult pe lista de nevoi ale casei.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
1990, la cîteva luni de la Revoluție, la și mai puține luni de când împlinisem 18 ani, când am crezut că am toată lumea la picioare. Greșit. Am picat examenul de admitere la Academia de teatru și film, deși eram convins că doar acolo îmi e locul! Cum am trecut peste dezamăgirea cruntă?! N-am renunțat, am plâns, am urlat că nu m-au înțeles. Am făcut, cred, ce ar fi făcut oricine cu încrederea oarbă dată de anii tinereții. Dacă am făcut bine sau nu… trebuie să răspundă spectatorii.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Cu siguranță despre momentele trăite în stradă, începând cu Decembrie ’89, continuând cu Golaniada, Mineriada, Colectiv și multe altele la fel de dureroase.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Doamne, sunt atât de multe! Și, din păcate, sunt multe cele pe care încă nu le-am vizitat.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Când am văzut calificarea tinerilor fotbaliști la Campionatul European Under 21.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Sunt pus frecvent în posura asta. Nu ai cum să nu fii rușinat de cei care, astăzi, ne reprezintă.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Fără limba română aș fi un dezrădăcinat. Cred că nu mi-aș găsi liniștea în altă parte. Altfel, am avut bagajele pregătite pentru o plecare definitivă, la ultima venire a minerilor, Ianuarie ’99. Dacă ar fi ajuns la București, astăzi, dragă Horia, n-am fi stat de vorbă. Probabil nici n-ai fi auzit de mine!

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Nu cred că fac nimic neobișnut. A fi român e o misiune continuă, o treabă de… anduranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 − two =