În ultima zi a campaniei pentru prezidențialele din 2014, la un sfert de veac de la căderea comunismului, spre sediul partidului condus de candidatul-stat mărșăluiesc mii de protestatari Detalii, AICI. Destui sunt tineri, oameni ai mileniului, generații care au crescut, vorba aia, cu Internetul de gât. Din piepturile lor țâșnește scandarea “Jos comuniștii!”. Dar de unde știu acești tineri cum sunt comuniștii, fiindcă ei abia se nășteau când cei din urmă dispăreau?! Din media, firește.

De-a lungul campaniei pentru alegerea noului președinte, nota dominantă a fost dată, în mijloacele de informare în masă, de resurecția propagandei comuniste. Paradoxal, în plină eră a Internetului, candidatul cu o campanie desfășurată aproape exclusiv on-line s-a oprit în turul întâi, cu un procent mic – un indiciu că ponderea mediului virtual e redusă față de mijloacele tradiționale. Internetul, care nu exista în comunism, nu poate concura încă televiziunile, cele mai multe, înrolate voluntar într-un aparat propagandistic amintind de cele de odinioară. Propaganda din 2014 a recuperat, la televiziuni private, armele și bagajale televiziunii unice de stat dinainte de 1989.

Începem cu mistificarea realității: la RTV, postul privat al guvernului, știrile neconvenabile nu apar, în schimb, sunt prezentate unele trucate; aici, manifestațiile anti-Ponta de vineri n-au existat, fiind însă evocate alte manifestații, pro-Ponta, la care ar fi participat în întreaga țară peste 30.000 de persoane?! La postul public (tot al guvernului), în vechea tradiție, propaganda comunistă a reinstituit cenzura: manifestațiile „anti” puteau fi și filmate, și difuzate. Dar nu s-au dat. La TVR, „Viața satului” își vede de primul agricultor al țării, fie el Nicolae Ceaușescu sau Victor Ponta.

Continuăm cu realizările guvernului. La RTV și la Antena 3, orice știre despre putere  devine pozitivă (gen cei șapte sute de lei cu care au fost momiți profesorii de Ponta, după 25 de ani de la suta de lei promisă tuturor de Ceaușescu) și e reflectată generos, după cum orice știre despre opozanți e prezentată tendențios. Așa cum se făcea până în 1989 cu dușmanii din interior la „Reflector” și cu cei din exterior la „Din lumea capitalului”.

Pentru că și divertismentul era important de înviat, vechile programe de cântece patriotice și revoluționare din anii comunismului de la TVR sunt înlocuite azi, în zi de alegeri, la RTV, cu melodii populare despre mândria de a fi român, întâmplător, chiar sloganul candidatului de partid și de stat.

Trecem și la cultul personalității. Măcar Radu Beligan, elogiindu-l pe Victor Ponta, are experiență în preamărirea cârmaciului. Imaginându-și cu voce tare cât de fericită trebuie să fie mama premierului, Florina Cercel duce lucrurile un pic mai departe – identificăm o recitatoare de forță pe care regimul comunist ar fi valorificat-o plenar. În ceea ce-l privește pe Dorel Vișan, care a intuit destinul cosmic al lui Victor Ponta, în acest caz, resurecția comunistă a suit pe niște culmi pe care nici măcar rapsozii vechiului regim n-au ajuns, de la Corneliu Vadim Tudor până la Adrian Păunescu.  În context, se cuvine menționată și Lavinia Șandru, jurnalistă la Realitatea, care încearcă să-l încuie, cu ostilitate profund deontologică, pe contracandidat. Însă, când să-l întrebe ceva pe candidat (ce coincidență, șeful soțului), renunță și îi ridică la fileu o minge atent pregătită în culise, dar, din păcate, care nu mai apucă să fie bubuită în terenul advers. Scena are loc după săptămâni în care la acest post, jurnalista o sprijinise, tot rece, obiectiv, neutru, ca la BBC, pe Elena Udrea. Și cameleonismul e tot o trăsătură a propagandei roșii – unii legionari au fost bine primiți, cu tot cu retorică, în partidul comunist!

Mijloacele propagandistice comuniste sunt cel mai evidente atunci când e dezbătut, în lipsă, contracandidatul candidatului de partid și de stat. În această situație, la Antena 3 și la RTV se dezlănțuie delirul calomnios, omisiv, naționalist, patriotard, xenofob. Pe scurt, neamțul, care e un străin până la urmă, vrea să separe țara, s-o dea secuilor ori rușilor, asta, când nu vinde copii pentru organe, cu banii rezultați părinții săi cumpărându-și castele în Germania.

Cu ziarele tipărite e la fel de trist. După 25 de ani de democrație, am rămas cu patru ziare așa-numit generaliste. Aveam „Scânteia”, „Scânteia tineretului” și „România liberă”, acum avem „Adevărul”, „Jurnalul național”, „Evenimentul zilei” și „România liberă”. Cel mai constant e „Jurnalul”: de două decenii, e un ziar populist, demagogic, dornic de restaurație, rrrromânesc, favorabil puterii (oricare ar fi, numai comunistă să fie), având ca scop nu informarea, ci dezinformarea. De care se îngrijește Dan Constantin, fost șef al cenzurii comuniste, ilustrul gazetar nevoit să trădeze, după 1989, PCR  în favoarea Securității reprezentate de prietenul și stăpânul său, Dan Voiculescu.

Acesta e peisajul media construit în 25 de ani de libertate. În esență, în anumite mijloace de informare în masă, apărute după Revoluție, nu s-a schimbat nimic față de cele de dinainte, cu excepția unui misoginism primitiv: în comunism, femeile erau tovarășele noastre de viață. Acum sunt bune doar să fie umilite la televizor (probabil involuntar, la Realitatea, „fetele mai au niște întrebări de pus”, sau voluntar, de un oarecare de la TVR, care a întrebat o candidată dacă a trăit cu un bărbat însurat, întâmplător, dușmanul candidatului favorit).

În presa de după 1990 am văzut o caricatură nespus de actuală. Întrucât nu apăruse Internetul, o reproduc din memorie. În fața unui mormânt, un ardelean îi zice altuia: Doară comunismu’ n-o muritu/ Ci numa’ s-o hodinitu./ Și unde s-o hodinitu/ Tri trandafiri or răsăritu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen − 17 =