„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Matei L. Buță e un tânăr meseriaș, manierat și săritor. Mi-a spus odinioară că are trei pasiuni – imaginea, schiul și motocicleta. L-am cunoscut doar în prima ipostază, de fotograf – pe munte și pe șosele nu prea mă prindeți – și nu greșesc socotindu-l unul dintre marii noștri portretiști. În viața de zi cu zi, strănepotul unui profesor al Regelui Mihai I e parolist și respectuos. În plus, îi sunt recunoscător că mi-a făcut cunoștință cu marele Gigi Căciuleanu.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Păi ce să le spun, că dacă mă pornesc pe un subiect care mă pasionează, nu au șanse să mă oprească prea curând. Sunt o persoană motivată de pasiune, iar aceasta se regăsește în tot ceea ce fac. Altfel, lumea e un loc frumos, plin de oameni faini, numai dornici să fie descoperiți.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Mama – avem o relație foarte interesantă de prietenie. Bine, de cele mai multe ori ei nu-i convine. Se plânge că a vrut să mă crească independent, iar acum am ajuns prea rece și cinic. Vorba ei preferată în ultimul timp e „Na, să mai faci copii!…”.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Tot ea – m-a lăsat să-mi aleg singur drumul în viață și să mă dau cu capul de toți pereții până am găsit o ușă. Desigur, am boscorodit-o mult în gând și printre dinți, dar pare-se că a fost o strategie bună. Din păcate, nu știu să fi făcut un mare bine cuiva. Încerc să ajut pe ici, pe colo, pe unde pot.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Cu siguranță i-aș plictisi cu una din multele mele aventuri pe munte. Poate chiar cea din vara aceasta, în care am mers pe jos cu cortul în jurul Masivului Mont Blanc. Desigur totul s-ar întâmpla la un foc de tabără, cu niște cârnați prăjiți și cu o bere, admirând stelele, tot la cort.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Cu câteva luni înainte de fosta viitoarea mea nuntă, când fosta viitoarea mea soție a decis să anuleze totul. A fost momentul când am căzut în cel mai adânc puț pe care l-am găsit. Cum l-am depășit? Păi întâi am murit, apoi am înviat. Mi-am permis să simt tot ce trebuia să simt; am hoinărit din mai până în iulie la mare, apoi am mai hoinărit ceva pe la munte, spărgând astfel toți banii strânși pentru nuntă. Nu am muncit preț de cinci luni, timp în care m-am urât într-un mod deosebit. Țin minte că prin octombrie am rămas fără bani și am început să lucrez din nou. Cum l-am depășit? Cum depășește oricine un astfel de moment, i-am dat timp și am suferit.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Moartea Regelui Mihai I. Fac parte dintr-o familie de regaliști. Străbunicul meu a fost unul din profesorii Regelui, iar de-a lungul istoriei sale, familia mea a avut câteva legături cu Familia Regala. Eu la rându-mi am avut plăcerea și onoarea de a-l portretiza pe Regele Mihai I chiar în ziua în care a împlinit 90 de ani. A fost o experiență unică, pe care nu o voi uita niciodată. Moartea Regelui a însemnat închiderea unui capitol. Nu a fost doar un șef de stat, a fost singurul șef de stat care, la o vârstă atât de fragedă, a avut curajul de a-i întoarce spatele lui Hitler. A fost ultimul șef de stat în viață care participase la cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost un personaj atât de încărcat de istorie încât nici manualele școlare nu-l cuprind. Țin și acum minte ziua când am văzut în direct cum a aterizat aeronava militară cu trupul neînsuflețit al Regelui. Am plâns incontrolabil, cum nu am mai plâns de când eram copil. Apoi țin minte cum am stat ore în șir la coadă în liniște pentru a-mi prezenta un ultim omagiu față de ce a fost Regalitatea Română. Moartea Regelui este un moment încă viu in memoria noastră și este un moment unic atât pentru noi, cât și pentru străinii cărora le-aș povesti.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Pe frigul ăsta? În Cabana Curmătura, lângă șemineu, cu un ceai cald și iubita mea în brațe. Pe geam se vede Piatra Craiului ușor pudrată, iar pe lângă noi se gudură cel mai uriaș pisoi portocaliu căutând atenție.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
În fiecare an se face ca întâlnesc diferiți străini veniți să descopere România la pas prin munți. De cele mai multe ori mă împrietenesc cu ei și îi iau la mine acasă. Stăm la foc, bem bere, îi plimb prin Brașov și le ofer toată ospitalitatea de care pot da dovadă. Încerc să le arăt o altă Românie, una normală și total diferită de cea deseori prezentată în mass-media. Iar de fiecare dată când un astfel de musafir îmi părăsește casa încântat, mă simt și eu puțin mai bine că sunt român.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
6-7 octombrie 2018. Atât de multă ură inutilă față de frații noștri, doar pentru că sunt diferiți. Atât de mulți oameni, atât de ușor manipulați. Iar Biserica… oooo, să nu mă pornești despre BOR!

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
M-am gândit și am și plecat. Ce-i drept, acum 10 ani. M-am întors plin de energie și de dorința de a face ceva nou și interesant la mine în țară. Acolo unde poate contează mai mult, unde poate am șansa de a face ceva diferit. M-am întors dornic de a face fotografie la cel mai inalt nivel pe care îl pot atinge. Și sper în fiecare zi să reușesc să-mi ridic ștacheta.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Anul trecut de 1 decembrie am schiat. Acum doi ani am fost la un concert Subcarpați. În alți ani am muncit. Anul ăsta nu știu ce am să fac. Nu mă omor după parade militare sau patriotism forțat, cumpărat cu mici și bere. Cred că un 1 decembrie bine petrecut este unul în urma căruia poți pune capul pe pernă liniștit că ți-ai făcut treaba bine, că ai mai pus o cărămidă la temelia acestei țărișoare. Păi dacă stăm să ne gândim, asta s-a întâmplat acum 100 de ani și la Alba Iulia – oamenii ăia nu au stat degeaba să se uite la tunuri și să mănânce. Nu, au pus bazele unei țări – păi dacă asta nu-i muncă, nu știu ce-i.

Mă puteți urmări și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven − 1 =