Frumoasă carieră virtuală face distribuirea elucubrațiilor difuzate de  posturile-fanion ale prostirii și învrăjbirii neamului, Antena 3 și RTV! Nici Realitatea și B1 nu-s departe, deși par numai șoricei ce tropăie împreună cu elefanții propagandei de partid și de stat.

Citim, sharuim și ne amuzăm aflând de la anteniști și retevei – ori de la cei pe lângă care se gudură  – că oamenii din stradă au fost plătiți. Și ei, și odraselele, și câinii lor. Apoi, ni se servește de la înălțimea unui important scaun în stat, ocupat de colegul de partid al celui care a chemat minerii, afirmația că protestele pașnice sunt o mineriadă. Și că în stradă a fost o comuniune a galeriilor de fotbal plătite să strige huo. La Antena 3 și la PSD, la RTV și la ALDE nu poate fi concepută ideea că ar ieși cineva pe frig pentru un ideal.

Pe fond, prostirea e bine ticluită. N-a mers varianta naționalistă la prezidențiale – la Antena 3 și la RTV s-a dezlănțuit atunci delirul calomnios, omisiv, naționalist, patriotard, xenofob: neamțul, care era un străin până la urmă, voia să separe țara, s-o dea secuilor ori rușilor, asta, când nu vindea copii pentru organe, cu banii rezultați părinții săi cumpărându-și castele în Germania.

OK, hai s-o încercăm pe cea a teoriilor conspirației, la care românii sunt campioni mondiali (știm că americanii n-au ajuns pe Lună, iar Ceaușescu personal a topit cu laserul tancurile rusești).

În esență, dacă dăm la o parte ura onestă, spaima că-și vor pierde privilegiile, precum și incapacitatea de a recunoaște că pariază mereu pe cai morți, asta rămâne la lucrătorii de la Antena 3 și RTV: o perpetuă fabulație. O lume în care dictatorii n-au fost împușcați, partidul n-a pierit, iar ei sunt patrioții din cărțile „polițiste” scrise de securiști înainte de 1989.

Cine să apere publicul de asemenea mincinoși? Păi n-avem noi un avocat al poporului, ci doar o biată slugă tocmită să mimeze asta, de unde să mai plătim și un avocat al telespectatorului (cum a supraviețuit în funcție șefa CNA șefului ei Victor Ponta e altă discuție)…

Unde greșim nu e când le sharuim bazaconiile ca să ne hăhăim pe Facebook, ci când unii dintre noi consideră cele două posturi drept mijloace de informare în masă, iar pe decrepiții mercenari ai propagandei roșii (iertați-mă, domnilor Cristoiu și Nistorescu, am avut atâtea de învățat de la dumneavoastră, dar…) – jurnaliști în exercițiul funcțiunii.

Orice producție, pentru a fi jurnalistică, trebuie să îndeplinească criterii clare. Să se bazeze pe fapte sau argumente autentice, indubitabile, ce pot fi probate, precum și verificate din mai multe surse. Să servească interesul public general și să fie destinat acestuia. Să acopere mai multe puncte de vedere. Să nu există vreun conflict de interese. Autorii ei să își corecteze greșelile.

Așa cum n-ați văzut erate după ce RTV pretindea ticălos că nu sunt cozi în diaspora la alegeri, așa n-o să vedeți nicio erată după imunda revărsare de ipoteze dezonorante de duminică seară.

Ce să facă restul presei – fact-checking la minciunile valeților lui Voiculescu și Ghiță? Și asta ar fi o greșeală.
Antena 3 și RTV toarnă niște minciuni sfruntate celor care sunt dispuși să le creadă. Greșeala oamenilor de la televiziunile de știri e să-și imagineze că într-o piață media liberă și corectă, ceea ce nu prea e cazul încă la noi, pot avea succes adresându-se doar celor care îi urmăresc docil, chiar îndobitocit.

Pe scurt, Antena 3 sau RTV și jurnalismul – baba și mitraliera. În loc să dezvăluie, ascund. În loc să explice, complică. În loc să verifice, țipă. Și, în esență, prostesc lumea.

E lumea din țara lor – socrii aceia de care scria pe o pancartă din Piața Victoriei, cei care se uită la Antena 3.

Un singur telespectator pus însă pe gânduri, cu argumente și fapte, de un post pe care-l detestă ar însemna în România mult mai mult decât un punct de rating: ar fi semnul de maturitate al unui public care a învațat să asculte și să dezbată. Dar acest deziderat e posibil numai când televiziunile vor începe să emită pentru întreaga țară, nu doar pentru jumătatea lor, iar noi vom accepta, atunci când există, și argumentul celuilalt.

Până când nu vom abandona însă această maniheistă luptă de clasă – lumea lor e nașpa, a noastră e plină de tineri, liberi și frumoși foc – vom trăi în două țări, pe care, din obișnuință și cu obidă, le vom numi tot România.

Ne-ar prinde bine acum – la aniversare, nu la comemorare 🙂  – o mică unire. Mica unire a țărilor române – țara lor cu țara noastră. Doar că e prea devreme. Silviu Brucan a avut dreptate cu cei 20 de ani, dar a greșit secolul.

Captură: Pagina de media

Foto: Octav Drăgan

  • Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven + 17 =