Un ministru al culturii, om de crasă incultură umană, jignește niște bolnavi și apoi își cere scuze. Mi-l închipui cum stă clipind tembel, așezat picior peste picior și fumând sfidător în Club A, uluit că niște tineri își exercită dreptul democratic de a-l huidui pentru sprijinul său mârșav față de un proiect murdărit cu mult aur. Mi-l mai închipui pe acest slujbaș, altminteri mediocru, al statului român, în fața unui bolnav, bolborosind scuze. Cam ce să facă însă suferindul cu scuzele acestui personaj lipsit de discernământ, din a cărui gură s-a revărsat un dispreț cum doar naziștii aveau față de cei care nu erau ca ei? Și, în fond, probabil că acest ministru, mai jalnic decât alte figuri sinistre de la Cultură (Sălcudeanu, ministrul cu șlițul desfăcut, ce cusur avea?!), și-o fi cerut scuze de la cei care l-au tocmit mare mahăr după ce l-au purtat ca pe un cuier prin studiouri TV aliate și cu asta basta.

Mi-i închipui și pe cretinii care au difuzat la un post național colindele cu „jidovanii afurisiți‟. La TVR-ul mai mult decât verde. Pe nătăfleții din ansamblul Dor transilvan, fredonând cu foc refrenul nazist „A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afurisit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum‟. Dar și pe cei cu adevărat responsabili din televiziunea publică, plătiți generos din banii noștri, care au pasat culpele până când n-a mai rămas decât o pată de rușine care se lățește pe obrazul României. Pe cei care i-au pus pe tavă, evident, ilegal, un canal public unui ministru cu coloană vertebrală de tergal, gluga de coceni a lui Dan Voiculescu. Pe cei care, după ce că au înlesnit răspândirea unor mentalități naziste, mai fac și emisiuni mizerabile, fiindcă sunt și incompetenți. Dorul transilvan e ca evreii să iasă pe horn sub formă de fum?! Da, la televiziunea publică din România anului 2013, în Uniunea Europeană. Și dacă nu erau GDS, Revista 22 și HotNews, nu se prindea nimeni, iar șmecherii de partid și de stat de la TVR3 se băteau pe burtă și la ora asta, hăhăindu-se cu găselnița lor rurală.

Și, logic, nu vor păți mare lucru (wow, Antonescu zice că declarațiile lui Barbu sunt de natură să genereze o demisie, dar că destituirea unui ministru nu se face când vor ziariștii. Demiterea e necesară, dar nu și suficientă în acest caz!).

Cum au ajuns acești naziști în spațiul public românesc? Așa cum au ajuns și miniștri, și diriguitori la postul public: pentru că noi am tolerat astfel de lucruri. Noi, societatea civilă. A, puneți și opoziția printre cei care au stat cu mâinile în sân. Opoziția de acum e cea mai slabă din toată istoria politică post-decembristă (bravo, Vasile Blaga, bravo țucălarilor săi!).

Dar să revenim la deraierea ministrului și la tâmpenia teveriștilor. Le așez alături de gestul unui mizerabil aflat într-un automobil, care într-o seară a oprit în dreptul unei stații RATB și a flegmat-o în plină față pe o fată care aștepta autobuzul. Consternat, hipnotizat, n-am putut să-i iau numărul mașinii. Mai bine. Mai aflam, naibii, între timp, că a ajuns în guvern sau la TVR, în vremea monstruozității numite USL & friends.

Filmul de pe pe TVR3 (momentul colindului antisemit, între minutele 48-51)

1

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × one =