Internetul, cel mai rapid și mai eficient mijloc de comunicare din istoria omenirii, nu e o strălucire, ci un teritoriu populat de umbre înșelătoare. Grație mediului virtual, sâsâitul șerpilor cuibăriți sub bolovani se confundă perfid cu vocea opiniei publice.

Paradoxal, cele mai păgubite de proliferarea informațiilor sunt tocmai mijloacele de informare în masă. Aceasta, nu din pricina apariției, salutare, a modurilor alternative de comunicare – site-uri, bloguri –, deși nu există criterii de validare a acestora, ci din pricina clonării celor credibile, tradiționale sau ba.

Clonarea celor ce produc și distribuie informații e veche de când tiparul, n-a brevetat-o strănepotul virtual. Doar un exemplu: după ce meșteșugarul Johannes Gutenberg a creat prima presă tipografică, au apărut foarte multe lucrări fără nicio bază științifică, stârnind panică la Roma – practic, oricine putea scrie orice y compris lucruri neconvenabile mai-marilor zilei, dar și niște enormități pe care nimeni avizat nu le verifica.

Lăsăm în urmă Evul Mediu pentru a ajunge în România de la înființarea republicii în care viețuim și azi. Schimbarea de regim a dus, pe de o parte, la epurararea profesioniștilor informației, cei ce lucrau în presa vremii, precum și la înlocuirea lor cu oameni care nu erau de specialitate, având doar calitatea de a înțelege comandamentele noului sistem. Primii gazetari ai Republicii Populare Române au fost niște impostori, cărora li s-au adăugat niște oportuniști (așa s-au transformat peste noapte scrierile lui George Călinescu, devenind „Cronicile optimistului” din „Cronicile mizantropului”). Impostorii cu pricina, câțiva dintre ei având discutabila șansă de a fi școliți în Uniunea Sovietică, au pus bazele presei moderne românești. În fapt, erau clone educate și programate să trunchieze adevărul, să-l strecoare în doze infinitezimale doar când era inevitabil, să îndobitocească, să proclame întâietatea negrului față de alb dacă asta era opțiunea partidului. În totul totului tot, acești Brucani erau tocmiți să cloneze realitatea și să o restituie publicului într-o formă controlată, pe linie, în concordanță cu politica de partid și de stat.

Evenimentul denumit din motive nu perfect întemeiate Revoluție a întemeiat o altă epocă, la fel de fecundă pentru apariția clonelor de presă. Dârlăi tomnatici, care știau și făcuseră presă sadea, precum Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Petre Mihai Băcanu, Ovidiu Ioanițoaia, Sorin Roșca Stănescu, Mihai Tatulici, s-au trezit în fruntea unor organe de presă în care a pătruns cine a vrut și cine n-a vrut, într-un vesel amestec de entuziasm, libertate, meserie pură, dar și infiltrări ale serviciilor secrete.

Doar imaginați-vă cum își frecau mâinile de satisfacție băieții la gândul că se puteau angaja ca formatori de opinie, clone ale unor ziariști bine intenționați. Râdeau sardonic, așa cum au făcut-o și la sfârșitul anului trecut, când societatea civilă s-a bulucit să scrie Președinției, la inocenta invitație a nu mai puțin candidului Klaus Iohannis, pe o adresă de mail controlată, așa cum observa un coleg de breaslă, de STS, în timp ce SRI-știi și-au putut actualiza baza de date în voie. În treacăt fie spus, revenind abrupt în actualitate, acesta e doar alt păcat capital al Internetului: a spune că nu toți suntem urmăriți și că serviciile secrete n-au ce face cu informații de genul musacalelor pe care le pozăm proaspăt scoase din cuptor e just, cu amendamentul că niciun serviciu secret de pe lumea asta nu strânge  doar conținut relevant. În plus, rețele de tip TOR (The Onion Ring), girate de Edward Snowden, care ridică un strat de protecție între utilizator și Internet, nu fac decât să atragă atenția specialiștilor din servicii, făcându-le inutile. Aceia dintre noi care se simt vizați și denunță încălcarea libertăților civile, precum și moartea privatului, s-ar cuveni să-și caute pe profil când au dat ultimul check-in. Practic, în această lume nou, liberă și gratuită, cum e cea a Internetului, am devenit turnătorii noștri, dezvăluind, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, absolut tot ce se poate dezvălui.

Revenim la perioada de iluminare a presei autohtone de după 1990. Am fost martor nemijlocit la modul în care s-a născut cel mai popular ziar postdecembrist, „Evenimentul zilei” (am ajuns acolo prin transfer) și vă pot garanta că ștacheta exigenței în materie de angajare a fost așezată la nivelul genunchilor: chiar s-a dus acolo oricine de pe stradă, așa cum azi tot oricine de pe stradă își deschide blog și devine relevant, ba și expert, în chestiuni de geopolitică. Pentru că era așa de ușor de făcut și de atât de mare succes, tabloidul EVZ a fost clonat în neștire („Ora”, „Ziua”, „Național” etc). Cu riscul de a-i dezamăgi pe cei care se uită azi la emisiuni TV de după-amiază și de noapte sau pe site-urile presei populare și cred că asemenea făcături n-au pereche, presa nouăzecistă a mințit și s-a exprimat la fel de bombastic ca azi.

Un precursor influent al sutelor de site-uri clonate care umplu azi spațiul virtual de limbă română a fost Mircea Badea. Traseist mediatic degrabă vânzător de conștiință, Badea a găsit la măsuța lui Dan Voiculescu posibilitatea de a deveni clona perfectă de presă. Așa cum sună o convingere cinică, se face critic dramatic cel ce nu poate scrie dramă. Aidoma, băiatul de cartier a început să critice presa pentru că, în mod evident, nu poate face presă. Iar asta nu din pricina faptului că nivelul său de comunicare e cel al imberbului adolescent care se fălește în fața scării de bloc, ci pentru că nu are pregătire și chemare pentru presă. Cititul  în răspăr e una, scrisul documentat, răsverificat, e cu totul alta. Și totuși, maimuțăreala acestei triste clone de media gimnastică e percepută drept jurnalism.

Culmea imposturii e dată însă în 2016 de puzderia de site-uri de știri, care vehiculează informații ce ajung să facă o frumoasă o carieră de share înainte să le verifice cineva autenticitatea.

logo-new-tile

Noile clone de presă suferă de păcatele vremurilor noi: majoritatea știrilor sunt plagiate nerușinat; cele care nu sunt șterpelite, sunt fumigene fabricate în laboratoare de conținut de către harnici postaci, verișori primari, inclusiv pe linie de ideologie, cu tinereii de la faimoasa fabrică de invective și petarde internautice din Sankt Petersburg (considerabil mai nevinovate, truditoarele pentru vizualizări la normă care revitalizează rețete ale Sandei Marin, transformându-le în trafic pe site-urile unor publicații de succes, tot clone jurnalistice se cheamă).

Iluștrii troli ai site-urilor – până și denumirile acestora sunt clonate, să pară surse de presă – poluează zi și noapte acuratețea informațiilor cu teorii ale conspirației și cu gogorițe pe orice temă, de la tragedia din Colectiv și atentatele teroriste de la Paris, până la dacii care trăiau în armonie supremă pe aceste meleaguri edenice.

Bref, în mediul virtual din România nu e nicio regulă, motiv pentru care clonele de presă se înmulțesc iepurește. În acest context, News Wars – atacul clonelor de presă e o bătălie pe care imitatorii, răspândiți de candoare de utilizatori distrați ori ignoranți, o câștigă clar în fața unei prese lipsită de reacție sau care, precum președintele inexistent Iohannis, urmărește cu toată atenția orice, mai puțin propria sa denominare.

Dacă n-aș fi dezgustat, i-aș solicita guvernului să înființeze de urgență, întru asanarea spațiului public, un Consiliu Național al Internetului. Cum însă în această lume zăludă inițiativa ar putea fi interpretată de clonele din subsolurile Internetului drept o tentativă subtilă de a mă autopropune pentru o slujbă călduță la stat, unde n-am mai lucrat din 1988, mă las păgubaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 − 3 =