„No Man’s Land”, comedia neagră a războiului fratricid la TNB

Unul dintre cele mai premiate filme din istorie, coproducția franco-belgo-italo-slovenă „No Man’s Land” (Oscar pentru film străin), e, de luna aceasta, o piesă în repertoriul TNB.

Pusă în scenă de reputatul regizor bulgar Alexander Morfov după scenariul filmului original scris de cineastul bosniac Danis Tanovici, piesa a avut premiera la jumătatea lunii noiembrie și poate deveni una dintre revelațiile stagiunii bucureștene.

Morfov ia în colimator comedia neagră a războiului fratricid purtat în anii 90, comprimând conflictul bosniac în ceea ce s-ar putea rezuma așa: război în 2+1. Pe scurt, pe tărâmul nimănui, spațiul neutru dintre terenurile cucerite de cele două părți beligerante, un sârb și un bosniac se acuză reciproc de izbucnirea războiului și vor ajunge să se împuște unul pe celălalt, în timp ce un al doilea bosniac, presupus a fi mort, e de fapt viu, dar nu se poate ridica, deoarece sub el a fost plantată o „mină săltăreață” sensibilă la mișcare.

„No Man’s Land” – filmul preia și exacerbează absurdul războiului redus la doar doi inamici din altă producție cinematografică de excepție, „Duel în Pacific” („Hell in the Pacific”), cu Lee Marvin și Toshiro Mifune. Sunt acolo, dacă vă amintiți, imagini arhetipale ale americanului și niponului rămași singuri pe o insulă, șicanându-se până când devin „Brothers in Arms”. Dealtfel, piesa celor de la Dire Straits e folosită de regizorul bulgar în „No Man’s Land” de la TNB, Morfov semnând și ilustrația muzicală a spectacolului.  „No Man’s Land” – piesa preia în bună măsură din comedia neagră a filmului omonim, umor prezent din plin în scenariu, fiindcă, după cum mărturisea Tanovici, „umorul conferă universalitate și face personajele mai accesibile”.

Trăim, în cele două ore dense de spectacol, o pendulare halucinantă întru râsu-plânsu’. Stârnesc episoade întregi de râs absurdul situației în sine, impostura mercenarilor, micul trafic de tranșee, dublul limbaj al celor două tabere, imbecilitatea eurocrației și inutilitatea batalioanelor de pace multinaționale. Toate aceste mostre de râs îl fac pe Tanovici să compare umorul balcanic cu cel evreiesc – „au aceeași rădăcină și reprezintă un fel de armă secretă”.

Râsul e însă amar, învecinat cu plânsul, așa cum e și contextul în care bosniacul Cera încearcă să spună un banc (în film există un alt gag grotesc la care e imposibil să nu râzi: un combatant citește ziarul și, în loc să-l deranjeze că luptă împotriva unor oameni care vorbesc aceeași limbă cu el, e siderat de situația din Rwanda!).

Din păcate, o parte a publicului prezent în seara în care am văzut piesa a râs românește și a chicotit în voie. E drept că traducerea și adaptarea au încercat să facă să sune un pic prea românește replicile, iar destui actori din distribuție, mânați de un altminteri de înțeles entuziasm juvenil, transformă umorul balcanic într-o bășcălie, dacă nu chiar într-o caterincă tipic carpato-danubiano-pontică. Bunăoară, prevestirea unui personaj, potrivit căruia într-o bună zi Bob Dylan va lua Nobel, e o concesie făcută publicului prea larg – sună mai degrabă a replică la teatrul de revistă. Reiterez: când ajung să se omoare între ei beligeranți legați de limbă, naționalitate, ba chiar și de faptul că s-au cunoscut pe timp de pace, e prea grav ca să rămână loc de glumițe, precum cele schițate în tușe prea groase de către versiunea românească.

Dar piesa, spuneam, poate fi un reper al actualei stagiuni sau, în tot cazul, măcar o interesantă punere în scenă a unui film de respirație universală.

La „No Man’s Land” de la TNB se mai cuvin evidențiați, în egală măsură, autorul decorului, bulgarul Nikola Toromanov, și protagoniștii români, actorii Mihai Călin (Cera), Richard Bovnoczki (Ciki) și tânărul Ciprian Nicula (Nino). Pe umerii lor și ai regizorului se sprijină o montare pe care e greu s-o uiți.

P.S. Aflu că replica privitoare la Nobel-ul lui Bob Dylan a fost scoasă din piesă. Un gest necesar și salutar.

• Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.