Și dacă s-ar face brusc, la ora ceaiului, Anglia în jurul tău? Dacă n-ai vedea oameni în redingotă și nici călare, dar ai ști totuși că ești în Albion, nu doar pentru că se vorbește excesiv de politicos, ci și fiindcă peisajul s-ar înverzi până n-ai mai putea deosebi brazii frizați ca la un bărbier tradițional de gazonul oftând după 22 de băieți și o minge?

Dacă te-ai afla de două zile aici, în acest ținut al stânjenelii și al breakfastului, cum zice Julian Barnes (ah, breakfastul lor, cu cârnăciorii cărora le ghicești sfârâitul, cu ouăle ale naibii de bine făcute și cu fasolea în al cărei sos ți-ar plăcea, dar te simți stingher, să înmoi un pic pâinea prăjită nici prea-prea, nici foarte-foarte și ceaiul cu vagă aromă de cazan, lipsindu-i parcă doar bromura de la oaste)? Și ai simți cum de undeva din interior urcă un șuvoi de căldură și încep să-ți ardă urechile ca atunci când ești îndrăgostit, întrucât îți dai seama cât de ușor și de plăcut ar fi să trăiești aici. Doar că îți lipsesc exact o sută de ani de acomodare, sine qua non, cu felul lor de a fi, cu incomensurabila fervoare cu care e abordat, oricând, un subiect aparent inepuizabil precum vremea de afară…

Dacă s-ar întâmpla toate astea, ai putea să te afli între dealurile împădurite din regiunea Cheltenham. Bunăoară, la piciorul unui deal unde la 1407, șeriful de Gloucestershire (pe atunci, oriunde erau liziere, era nevoie de șerifi) ridica, din piatră de Cotswolds, ceea ce avea să se numească Southam House, o casă rustică. Trei veacuri mai târziu, baronul Ellenborough, fost guvernator al Indiei, o renova în stil gotic, spre fala ținutului unde au loc azi faimoase curse de cai. Aici, adică la Ellenborough Park, avea să funcționeze și o școală de fete, pentru ca ultima renovare să-i confere statutul de azi: Best Luxury Hotel in the Country. Un ansamblu cu 62 de camere de un confort cu atât mai neverosimil cu cât pare firesc, cum e și piscina în aer liber încălzită tot anul la 30 de grade, adică acea temperatură la care ziarele populare din Insulă țipă cu litere de-o șchioapă: „O să ne topiiim!“. Și tot aici, la a treia tinerețe, nu mai departe de anul trecut, starul hollywoodian David Hasselhoff și tânăra lui prietenă galeză Hayley Roberts au petrecut trei nopți pe cât de discrete, pe-atât de intense.

Se făcuse septembrie când am fost acolo, dar părea vară în noaptea petrecută la mesele de lângă bazin, când proaspătul prieten ucrainean aducea tot soiul de buruieni pe care le prepara cu ajutorul fierbătorului din camere. Iar cănile erau închinate democratic și de polonez, și de mexicani, și de columbiana din Australia, gata să spună despre argentinieni exact bancul despre români pe care-l zisesem eu (acela cu Dumnezeu care îl consolează pe Sfântul Petre: „Lasă, că să vezi ce popor le dau…“).

Era cald mult după miezul nopții, dar din senin s-a iscat un vânticel, s-au scuturat niște frunze și am decis să întâmpinăm toamna cu vorbe de duh despre acest anotimp. Fiecare mesean și-a activat smartphone-ul și s-a ajuns la o finală în care urmau să fie votate două ziceri. Prima era a lui LM Montgomery – sunt atât de bucuroasă că trăiesc într-o lume unde există octombrie, a doua, a lui George Eliot – dacă aș fi o pasăre, aș zbura în jurul Pământului, ca să prind toate toamnele.

M-am culcat înainte să fie desemnată câștigătoarea. Dar în noaptea englezească dinaintea toamnei am știut, de cum m-am afundat în patul cu baldachin, că a doua zi, înainte de breakfast, voi face cât de multe fotografii pot acestui loc, cu sentimentul că fur un sărut unei necunoscute cu care am flirtat din priviri câteva clipe în tren, înainte de a coborî.

ImageImageImageImageImageImageImageImage

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 + fourteen =