Înaintea Crăciunului din 1968, se spune că românii au plecat cu colindul prin Europa. Ajunşi la Praga, au întrebat: „Primiţi cu steaua?“. „V-am primi, dar au mai venit unii, cu steaua roşie, şi n-au mai plecat“, li s-a răspuns.

Sigur că strivirea „primăverii pragheze“ de tancurile ruşilor nu e un prilej de bancuri. Deşi, în mod paradoxal, cehilor le ardea de glumă chiar şi sub ocupaţie străină. Să capturezi un tanc al inamicului şi să-l vopseşti în roz, pentru a-l face de ocară, e o probă de umor cum numai conaţionalii lui Jaroslav Hasek, „părintele“ bravului soldat Svejk, puteau furniza. Şi cum să califici altfel decât tot un incredibil simţ al umorului faptul că „forţele reacţionare“ i-au sfidat pe tanchiştii sovietici prin scurtimea fustei? Remarcând privirile lungi ale kîrgîzilor care scoteau capul din turele, tinerele pragheze au adoptat cu entuziasm moda minijupelor! Iar Vaclav Havel povesteşte – vezi „Interogatoriu în depărtare. Convorbiri cu Karel Hvizdala“, volum publicat în 1991 de Editura Tinerama – altă întâmplare care denotă neverosimila capacitate a blajinului popor ceh de a arunca în derizoriu un cotropitor care a ciuruit muzeele şi a umplut zona pietonală pragheză de tehnică militară. Pe 21 august 1968, Havel se afla la Liberec, în nordul Boemiei. Acolo a asistat la o incredibilă fraternizare a unui grup de golănaşi cu autorităţile, împotriva inamicului. Astfel, după invazia sovietică, puştanii, care băgaseră Liberecul în sperieţi cu poznele lor, şi-au oferit serviciile primarului. Acesta, flatat de brusca lor responsabilizare, a acceptat. A doua zi, dispăruseră toate plăcuţele cu numele străzilor, pentru a-i deruta pe ruşi! Mai mult, junii rebeli aveau să se înscrie şi într-un soi de gărzi patriotice, aşa că puteai vedea păzind primăria grupuri formate din miliţieni flancaţi de pletoşi purtând jeans!

©Josef Koudelka / Magnum Photos
©Josef Koudelka / Magnum Photos

Cu voia dumneavoastră, invadarea Cehoslovaciei de către trupele ruseşti are, pentru autorul acestor rânduri, şi o însemnătate aparte: în 1968, ai mei erau printre foarte puţinii români care locuiau la Praga. Întâmplător, pe 21 august erau la Snagov, petrecându-şi concediul în care – comit o indiscreţie – aveam să fiu conceput. Au fost chemaţi de urgenţă în Cehoslovaciei, unde aveau să mai stea până în 1969, la şase săptămâni după ce m-am născut. Au apucat să vadă destule atrocităţi comise de nişte barbari – sărmanii soldaţi sovietici habar n-aveau pe ce lume erau. Adunaţi cu arcanul din te miri ce stepă, ruşii nu înţelegeau că au pus cizma pe Oraşul de Aur al Europei, crezând mai degrabă că marea Uniune Sovietică e din nou ameninţată de nemţi.

Poveştile de familie m-au făcut să mă îndrăgostesc ireversibil de un oraş minunat (mai puţin de metroul său, construit după model sovietic!) şi de un popor cu mult har. Aveam să particip afectiv la orice sălbatică bucurie a cehilor care-i băteau pe ruşi la hochei pe gheaţă, splendidă revanşă cu pucul şi crosa, să mă topesc după neliniştile lui Milan Kundera şi după cârnaţii pe care-i pomeneşte alt scriitor excepţional, Bohumil Hrabal.

La aproape 45 de ani de la invazia sovietică în Cehoslovaciei, azi, la ora 19.00, o inedită expoziție de fotografie va putea fi admirată de către bucureșteni. Se numește „Josef Koudelka – Invazie 68 Praga“, iar vernisajul are loc la anexa MNAC (Calea Moșilor nr. 62-68, etaj 3). Ocazie cu care se poate bea şi o bere pentru cehi – n-a fost, oare, Havel singurul preşedinte care a vorbit despre importanţa acestei băuturi profund neserioase în societatea cehească?

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Am descoperit tarziu blogul dumitale si ma bucur sa citesc despre anii incercarii de schimbare din Cehoslovacia…si eu am debutat ca ziarist prin 19676-1968, am fost de mai multe ori pe acolo, l-am cunoscut pe tatal dumitale Aurel Ghibutiu, un profesionist, am trecut prin Bratislava pe 7 noiembrie 68- avionul cae mergea spre Copenhaga nefiind primit la Praga unde aveau loc miscari contra sovieticilor…Paradoxal, ocupatia sovietica nu i-a redus pe cehi, in anii urmatori, la inapoierea pe care o traim noi dupa „epoca de aur”, vizitand azi Praga, oras minunat intr-adevar,vezi rezultatul unui efort de modernizare a vietii, inclusiv pe planul infrastructurii, cartierele noi, conceptia arhitecturala coerenta, etc. Oare de ce a fost posibil la ei? Cred ca stim amandoi raspunsul.

    • Buna ziua, domnule Patriche, va multumesc pentru comentariu! De ce a fost posibil la ei, iar la noi nu, cred ca necesita, totusi,si o anume contextualizare! In alta ordine de idei, mi-e cunoscut din relatari episodul aviatic pe care-l mentionati,m-am aflat si eu in acel avion (ma rog, e un fel de a spune, eram in burta mamei!) Ca sa vedeti ce mica e lumea…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three − 1 =