Există un loc din București care te așază pe harta europeană a gastronomiei. Dacă vrei să fii relevant, să-ți faci o idee despre ce înseamnă Fine Dining, să te duci, vorba aia, cu sacul la pomul lăudat și să nu pleci dezamăgit, fă o vizită în Centrul Vechi, pe Nicolae Tonitza, la numărul 13. Are profil fusion și molecular și poate fi considerat cel mai renumit restaurant din București pentru simplul motiv că a fost elogiat de TripAdvisor. Ai ghicit, mă refer la The Artist, primul restaurant românesc laureat, recent, cu Travelers’ Choice Award și ocupantul unui onorant loc 19 în Top 25 Best Fine Dining Restaurants de pe Bătrânul Continent.

The Artist e șic, dar nu un șic căutat, ci unul firesc. Îndeamnă la etichetă, dar asta nu înseamnă că nu-i treci pragul fără un sacou mai acătării – personal, însă, așa as sugera: un meniu ales într-un amplasament special presupune și o ținută adecvată. Nici din snobism, nici de teamă că ar fi vreun dress code, ci pur și simplu din respect pentru tine, chiar dacă nu vei apărea în poza pe care o vei sui pe Instagram după copioasa masă de la The Artist – care înseamnă, înainte de toate, un Chef olandez ce a prins cheag și drag aici, grație căruia, iată, restaurantele românești capătă faimă în Europa.

Provocarea aici e însă care dintre poze să le pui pe Internet! Ai putea începe cu cele două platouri de antreuri, bunăoară, cu parfait de brânză Camembert și cu salată de vinete.

antreu The Artist

Dar te-ai pripi, fiindcă după ce le comanzi te trezești, on the house, și cu brânză de casă în azot lichid, la care poți ronțăi niște pesmeți de casă cu semințe.

Apoi, începe un delir culinar, pe care-l înșirui fără risipă de epitete, lăsându-ți ție această plăcere: o mostră de supă de ciuperci cu trufe românești; felul principal, grandios (nu m-am putut abține!): calamari și caracatiță la grătar, însoțiți de ardei gras, paella de legume și fenicul. Fel principal pe care l-am stropit cu un vin atât de bun încât, după consumarea lui, am uitat să-mi notez ce alesesem. Acum îmi dau seama că vinul a fost atât de bun încat am omis să vă spun și că înaintea antreurilor a fost ceva pâinică de casă cu unt, ulei de măsline și cu brânză făcută praf, dar ne era atât de foame încât nici de aici nu s-a păstrat vreun instantaneu!

Ai vrut papa de artist? N-ai cum să pleci fără un desert! Eram atât de decis să dau cu banul între o tartă cu mere și un sorbet de castravete încât până la urmă am tăiat nodul gordian și m-am oprit asupra unui Mousse Valrhona (aceasta e o regiune din Franța care dă numele unei ciocolate premium). Și cum de ciocolată nu te saturi niciodată, ne-am mai trezit cu un supliment din partea casei, ciocolată cu trufe (hai să-l văd pe ăla care ar fi refuzat!), ducând totul la un raport mai mult decât convenabil între ce comandasem și ce am primit extra!

N-o să închei recenzia cu nota de plată – îți spun cu toată franchețea, aici servirea și meniul trec astfel de preocupări în subsidiar.

L’important c’est la rose

În urmă cu vreo două săptămâni, cred, am făcut o recenzie la un restaurant al cărei manageră mi-a istorisit o povestioară nostimă. Se făcea că o sunase un puști de la nu știu ce publicație digitală dornic să scrie despre localul respectiv. Managera a acceptat, dar i-a ținut și o mică lecție, din care reieșea că dacă vrei să-ți faci o părere exhaustivă despre un restaurant, intră și în baie.

the Artist

La The Artist, în încăperile în care doamnele își pudrează nasul, iar domnii verifică discret dacă au cardul la ei, sunt petale de roze și chiar miroase, îmbătător, a trandafiri.

artist

  • O versiune a acestui text a apărut în numărul de săptămâna aceasta al revistei „Șapte seri”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen + seven =