„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.
Olivia Mocanu e de un tact, de o discreție și de o franchețe aparte. De aceea, mă simt privilegiat că suntem prieteni. Adaug șarmul irezistibil al Oliviei, psihoterapeut din vocație, pentru a completa imaginea pe care mi-am făcut-o despre ea. Sau pe care m-a lăsat să mi-o fac.
Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
L-aș saluta. Sau aș zâmbi. Câteodată de atât de puțin avem nevoie pentru a ne conecta. Apoi, cred că l-aș lăsa pe celălalt să afle singur ce dorește. Dar tare m-aș bucura să mă întrebe „nemaivăzute și nemaiauzite” ca să mă descopăr și eu prin întrebările lui, să mă simt provocată să scormonesc în sertare, în poduri, în firide, în beciuri și în dulapuri. Să fac dezordine și să am ocazia să le așez apoi la loc într-o altă ordine. Iubesc acest proces.
Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Sper că eu. Mă mai certam eu cu Olivia, cândva, prin tinerețe, dar ne împăcam și ne-am lămurit că rămânem împreună. E enervantă când o apucă revolte, pasiuni și iar îi vine o idee, nu mă lasă să mă odihnesc nicicum, dar am învățat să fac ce vrea, că altfel nu-mi dă pace. Apoi familia, care mă acceptă așa cum sunt. Cred că s-au resemnat. :))) Și prietenii. Pentru că am prieteni înțelepți, alături de care am învățat să ne bucurăm și să ne tolerăm defectele sau să profităm de ele.
Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Cei care mi-au făcut cel mai mare rău! Fără ei, n-aș fi știut niciodată câtă forță e în vulnerabilitate, câtă energie conțin emoțiile, cât de polare sunt trăirile și cât de necesare sau câtă înțelepciune conține naivitatea, cum se închide cercul și cum se conțin toate în toate. Cui i-am făcut un bine? Nimănui, în mod special. Cred că binele nu se face cu forța, ci doar prin prezență și deschidere, iar răul – poate doar din prostie, neputință sau intenții pozitive.
Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Le-aș povesti experiențe personale, sperând să le stârnesc gustul pentru ale lor: cum poți ajunge noaptea prin locuri neumblate și să ți se pară capătul lumii, iar a doua zi când te trezești vezi muntele coborând până în lacul din fața ta și înțelegi că de acolo începe (lumea); cum te simți când înoți noaptea într-o mare turquoise, luminată subacvatic și ai cerul cu stele deasupra; cum râzi fără să vrei când dansezi și plângi incontrolabil ascultând fado.
Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Când am pierdut în aceeași perioadă o relație, casa și jobul. Atunci, pentru un moment, am simțit că se prăbușesc toate, dar cred că a fost momentul de maximă înțelepțire. Când nu mai ai ce pierde, e relaxant, nu poți merge decât înainte și înțelegi că te ai pe tine.
Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Despre ce am trăit. Am făcut-o deja. I-am povestit unui argentinian despre comunism. Nu înțelegea ce era atât de rău în faptul că „oamenii erau egali”(ha!) și care a fost sensul revoluției (ha! ha!). L-am lămurit. Eu sau vinul românesc.
În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Într-o cabană la munte. Oriunde, dar cât mai sus sau mai departe de oraș.
Ultima dată când te-ai simțit bine că ești româncă.
Când o horă, dar mai ales energia unui grup de români, a antrenat în dans oamenii dintr-un club, undeva prin Europa. Când citești aceeași carte cu străinul de lângă tine. Când văd implicarea reală a unor oameni care fac multe dincolo de jobul lor din ONG pentru a le fi bine copiilor de care au grijă.
Ultima dată când te-ai simțit stânjenită că ești româncă.
Niciodată. Nu confund neputința unora cu potențialul nației!
De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Nu m-am gândit. Plec să vizitez, dar îmi place să mă întorc în România, să-i regăsesc spiritul, familiaritatea, mirosul de brad și de iasomie. Și de ceapă prăjită! În plus, am o meserie care îmi place și care nu se poate face performant decât în limba maternă.
Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Cele mai frumoase zile de 1 Decembrie sunt cele în care mă văd cu prietenii. Nici nu contează ce facem. E și aceasta o mică Unire, nu?
Mă puteți urmări și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro
