Păi chiar despre piesa dumitale. Pe care am văzut-o într-o seară răcoroasă de primăvară, într-o săliță de pe Calea Victoriei unde se ia totdeauna act de teatru de calitate. Deși am venit singur, mi-au fost alături circa o sută de suflete. Toate, îmbătate de jocul actorilor Marcel Iureș și George Mihăiță, de mirosul de fasole îmbucată cu poftă pe scenă, de vocea dumitale citind un comunicat la radioul care nu se mai prinde dacă te apropii de uluci, de ceapa roșie scoasă de Cocoșilă din buzunar și spartă gospodărește de Moromete, de montarea lui Alexandru Dabija, de mahoarca băută cu sete și, de nu ți-o fi cu bănat, de dramatizarea dumitale.

Despre piesa asta, un respectat om de teatru, Ileana Lucaciu, cu care am avut onoarea să fumez, ba să și lucrez, pe vremea când presa era presă și cuvântul tipărit – cuvânt, zice așa: „Textul propus de Cătălin Ștefănescu după “Moromeții” este o adevărată bijuterie pentru dramaturgie. Acest “după”, mai des folosit “după” o piesă de către regizori, prinde în sfârșit sens major. Cătălin Ștefănescu, realizator al apreciatei emisiuni tv. “Garantat 100%”, extrage esența romanului, apelând la replicile sale pentru a arăta frământările din viața omului obișnuit, fie țăran sau orășean.“

Domnule, ce să-ți spun? Că, în lectura dumitale, Marin Preda ne devine contemporan? Că am râs și am lăcrimat cu Iureș și cu Mihăiță, care aduc pe scenă pasiunea unor „trăiriști“, cum numai actorii increați reușesc, pe care-ți vine să-i iei acasă, să-i rogi să-și mai sumeată o data nădragii precum Cocoșilă ori să-și netezească părul, înainte să se așeze la masă, cu smerenia celui ce s-ar ruga și totuși nu s-ar ruga, Moromete ăl bătrân?  Că m-am delectat cu această meditație despre prostie și despre lipsa recunoștinței față de părinți, ceea ce tot aia e? Că domnul regizor Dabija frizează excelența având curajul de a o lua pe arătură în buricul târgului („Mi-e frică de țărani și de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la Act o piesă cu țărani. Și, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvîntul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ștefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George și Marcel. Așa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile”…)? Că „vine ea murga la traistă“ e o replică minunată, pe care îți mulțumesc că ai inserat-o în piesă (i-am transcris-o apoi iubitei mele într-un comment pe Facebook, ce Like mai mare de atâta ți-ai putea dori?!…)?

Fotografii: Alexandru Iures pentru teatrulact.ro
Fotografii: Alexandru Iures pentru teatrulact.ro

Păi despre contribuția mea la dramatizarea dumitale vrei să vorbim noi aici, domnule Ștefănescu? Ei, poftim, o facem și pe asta, chit că a fost involuntar și cam de ocară, dar a ieșit bine, adică ți-a îngroșat bunătate de dramatizare cu o replică inedită.

s8_

Am avut loc la S8, adică un scaun situat chiar în fața gărdulețului care delimita scena. După gărduleț era un scrin vechi, pe care spectatoarea din dreapta mea își ținea o revistă franțuzească din care citea concentrată înainte să înceapă spectacolul. Cum n-a început tocmai la fix, mi-am deschis și eu tableta și am parcurs vreo două pagini dintr-un Murakami pe care mă chinuiesc, nu din vina sa, să-l termin de câteva luni. Când s-au stins luminile, mi-am lăsat Kindle-ul pe scrinul ăla, nebănuind că era un obiect de decor. Pasămite o ladă de zestre pe care Moromete avea s-o care alături de Cocoșilă la un moment dat. Și să vezi poznă: când s-a apropiat domnul Iureș, a luat la cunoștință de obiectul străin de pe ladă. Și, cu o naturalețe demnă de o replică pe care ar fi știut-o din 299 de reprezentații precedente, mi-a înmânat-o, adăugând hâtru, adică fără să iasă din personaj: „asta parcă nu era aici!“. Publicul, care s-a prins, a râs, mie mi-au ars obrajii și asta a fost tot.

Cam despre asta voiam să vorbim noi aici, domnule Ștefănescu. Acum, că tot am făcut-o, apelez la un pueril joc de cuvinte (așa fac ziariștii ca să-și incite cititorii sau cel puțin așa făceau înainte să descopere „vezi aici!“): garantez 100% că ceea ce am văzut la Teatrul Act e unul dintre cele mai mari spectacole din stagiunea asta.

*Piesa „Păi…  despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ștefănescu, regizată de Alexandru Dabija, poate fi văzută la Teatrul Act.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × one =