„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă

Paul Pop e partenerul pe care te poți bizui, desprins parcă din filmele americane cu copoi OK. Om dintr-o bucată, așa cum se mai fac încă în Maramureș, Paul e genul care nu fușerește treaba, m-am convins de asta în destule documentări în care am fost împreună. Setea lui de cunoaștere și spiritul său perfecționist pot fi o sursă de inspirație chiar și pentru un amic cărunt.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
I-aș spune un călduros servus și că sunt un om docil și pașnic, bineînțeles, până la proba contrarie.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Cu bucurie, înghesui pe acest prim loc mai multe persoane. Mama și fratele meu, care au dat dovadă de nemăsurată și necondiționată apropiere și înțelegere, iar din ultimul deceniu, li se alătură și logodnica mea.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Exceptând premianții enumerați mai sus, am o listă de persoane fără de care cred ca aș fi fost un om inferior. Am avut și am șansa de a cunoaște mulți oameni demni de această nominalizare! Mulți nu știu cât au contribuit, alții nici nu mai sunt, dar mă gândesc cu drag la ei.
De cealaltă parte, sunt convins că nu am făcut nimănui cel mai mare bine, dar suntem datori să încercăm.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Momentele pentru nepoți le-am trecut la catastif si vor fi relatate in funcție de gen: drama, thriller, comedy. Oricum se vor bucura de multe povești „așa nu” 🙂

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Pot să îl relatez pe ultimul. Nepotul meu, pe atunci în vârstă de doi ani, avea imperioasă nevoie de un medicament care din crasă prostie nu se mai produce în România și nici nu se importa atunci. Un medicament pe care „primul-ministru” nici nu știe să îl pronunțe și din lipsa căruia oamenii mor. A fost un moment halucinant, copleșitor, dar din care am avut șansa să ieșim cu bine. Am reușit să procurăm rapid imunoglobulina din altă țară și i-a fost administrată în timp util. Nu voi uita niciodată sentimentul de neajutorare, lipsa de acțiune din partea unui stat care era dator, chiar obligat de norme, să nu creeze această criză, să nu primejduiască viața oamenilor.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Despre absurditatea istoriei post-decembriste, depre cum liderul mineriadei devine și victimă a mineriadei, până la istoria recentă, în care lipsurile unui stat se traduc în tragedii scăpate de sub control.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Măneciu, Prahova.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Când am văzut ce conexiune slabă am la net în alte țări.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Recent, când victima unui incendiu nu a putut fi tratată de urgență în alt stat deoarece Romania nu are bonitate, fiind necesar să se transfere 15.000 euro în avans pentru tratament. Nu a supraviețuit. Când am citit comunicatul Jandarmeriei cu ce „te descalifică ca om”. Și nu cacofonia m-a deranjat, ci ideea.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Există un raționament prin care aleg să trăiesc în România, dar n-am exclus niciodată varianta de a pleca. Pe termen mediu-lung cred că lucrurile se vor îmbunătăți in România.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Nu mi-am făcut un obicei de 1 Decembrie și nici nu am vreo întâmplare memorabilă. Cred că este puțin superficial să petreci în această zi mai mult față de oricare altă zi liberă. Nu mai zic că mi se pare ipocrit să fii mâhnit tot anul exceptând Ziua Națională. Însemnătatea istorică este, bineînțeles, monumentală. 1 Decembrie ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru istoria recentă, un reminder al lucrurilor încă nerezolvate și un apel de a scrie o istorie factuală favorabilă nouă înșine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + nine =