Premiera „Povestea prințesei deocheate”, pusă aseară în scenă de Silviu Purcărete la Fabrica de Cultură UniCredit (Sala Eugenio Barba), e un spectacol enorm.
E, o spun fără ezitare, un triumf al marelui teatru. Bazat pe o viziune regizorală originală, irepetabilă și marcând o renaștere artistică salutară (Silviu Purcărete), o scenografie pe care nu ezit s-o ridic la rangul de capodoperă (Dragoș Buhagiar), o muzică măiastră (Vasile Șirli) și o distribuție uriașă în a cărei emulație ghicești unele dintre orele astrale ale teatrului (doar în spectacolele lui Andrei Șerban am mai văzut o asemenea contopire a actorului cu spiritul regizorului), „Povestea prințesei deocheate” e spectacolul care aurolează cu universalitate această stagiune.
Nu pot și nu vreau să vă povestesc acest spectacol regizat și scris de Purcărete, inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea. Vă las plăcerea de a-l descoperi singuri, așa cum au făcut aseară, în amplasamentul atât de special al Fabricii de Cultură, foarte mulți spectatori japonezi, dar și oameni din noul val deja consacrat al teatrului românesc, precum Bobi Pricop, Andrei Grosu, Cătălin Ștefănescu. Mă rog, ca să nu vă speriați că ar fi vreo transpunere ermetică de kabuki, pot să citez din descrierea oficială: „Povestea debutează în momentul în care Seigen, starețul unui templu, se îndrăgostește de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnat la o viață de iubire imposibilă, preotul și ucenicul său hotărăsc să se sinucidă. Tânărul moare, preotul supraviețuiește. Șaptesprezece ani mai târziu, când Prințesa Sakura vine la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaște în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku și se îndrăgostește din nou.”.
Dar dincolo de poveste, e ironia de proporții a lui Silviu Purcărete, care-și trece în cont o parodie de zile mari și multe. Această parodie, cheia de lectură a spectacolului-mamut, contopește bărbați care joacă femei, femei care joacă bărbați, o mișcare scenică realmente coregrafiată filigranat, samurai și săbii care se mișcă precum în „Kill Bill” sau în „Only God Forgives” (filmul care dezvăluie fetișul lui Nicolas Winding Refn pentru imagini și emoții violente).

Fotografii. Dragoș Dumitru

Îngăduiți-mi să-i enumăr, cu o reverență, pe toți bărbații care s-au travestit în femei și pe toate femeile care s-au travestit în bărbați în acest spectacol: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloș, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ștefania Marola, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu. Și, deasupra tuturor, rolurile multiple ale Ofeliei Popii, care se achită de ele cu modestia și simplitatea aferente poate celei mai hărăzite actrițe de teatru din România. Când unul dintre personajele interpretate de Ofelia clipește către public, surâzând suav, ca să pricepem că e suficient să întinzi sabia spre cineva pentru ca acela să pice răpus, se realizează una dintre cele mai frumoase complicități văzute al noi pe scenă.
Ieri a fost o zi plină la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, o sărbătoare a artei și a orașului, care a primit un cadou minunat, precum întreaga țară: victoria Simonei Halep (dacă sunteți curioși, ei bine, până și echipa spectacolului „Regele moare”, programat în același timp cu ultimul set al finalei de la Roland Garros, aștepta deznodământul meciului cu sufletul la gură!).
Povestea prințesei deocheate” nu va avea, evident, aceeași reverberație națională sau internațională. Dar e tot o veritabilă victorie a talentului, a tenacității, a răbdării, a muncii în echipă. La rodajul în sine al relațiilor din teren, adică de pe scenă – nici nu se putea altfel la o distribuție de asemenea proporții – mai e loc de îmbunătățiri în „Povestea” lui Purcărete, desigur. Însă nici Simona n-a câștigat ieri toate mingile. Dar, vedeți dumneavoastră, toată lumea le ține minte doar pe cele victorioase.

Mă puteți găsi și pe pagina de Facebook a blogului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − six =