Ioana Murguleț e o hărăzită adolescentă americană, care joacă șah. Ca Beth Harmon, personajul din miniseria „The Queen’s Gambit”, cel mai urmărit serial în această toamnă în America, dar și în România. Spre deosebire de copilul-minune de pe Netflix, Ioana nu e un personaj fictiv, ci cât se poate de real, care trăiește în Texas. Pentru că sunt destule asemănări cu personajul din miniserie – a bătut America în lung și-n lat participând la turnee, îi place Gambitul Damei – am rugat-o pe Ioana (17 ani, născută și crescută în SUA, locul 37 pe țară la categoria ei de vârstă), să răspundă la câteva întrebări. Dar spre deosebire de șahista din serial, Ioana are și alte calități. Cântă fermecător la pian – a performat la Carnegie Hall – pictează și desenează cu o ușurință uluitoare.

De când și de ce joci șah?
Am început să joc șah în Tuscaloosa, Alabama. Eu și cu tata mergeam săptămânal la bibliotecă, unde am descoperit că funcționa un club de șah. Această bibliotecă a ajutat imens familia mea, am avut astfel acces la foarte multe cărți și la cluburi interactive, care m-au introdus în comunitate și în cultura țării. Tata jucase șah când era mai tânăr și a renunțat, dar a devenit interesat să afle dacă se mai descurcă atât de bine.

M-am întrebat mereu dacă cineva trebuie să fie deștept ca să exceleze la șah.
Cu onestitate, nu sunt foarte sigură de asta. Nu poate fi negat faptul că femeile pe care le-am cunoscut prin intermediul șahului sunt deștepte și frumoase, dar ține mai mult de încrederea de sine. Cred, de asemenea, că nu trebuie să fii neapărat ceea ce societatea percepe drept deștept ca să faci ceva ca lumea, ci trebuie EXERCIȚIU, EXERCIȚIU, EXERCIȚIU. Sigur, nu există niciun dubiu că trebuie să fii bun la rezolvarea problemelor de șah. În completare, cheia e concentrarea. Dacă bâjbâi într-un moment crucial și nu poți vizualiza mutările pe care le puteți face tu și adversarul tău, ești un amator căruia i s-a terminat norocul. Și am fost de multe ori în situația de a mă întreba de ce nu pot să câștig.

Ce face mare un jucător de șah?
Acest lucru ține de fiecare caz în parte. O persoană respectabilă, onestă, motivată, nu se gândește la remiză de teama înfrângerii, își asumă riscuri, dar ia decizii bazate pe rațiune, calcule și îmbunătățirea permanentă a abilităților cognitive. Contează și mentalitatea. Într-un sport cum e soccer-ul (nota mea – denumirea americană a fotbalului european), e important să fii pregătit fizic, dar și mental. Din punctul meu de vedere, șahul e la fel, cu excepția faptului că se dublează presiunea mentală. E aproape nebunesc cât de importantă e sănătatea mintală ca să fii un mare jucător de șah.

Care a fost mentorul tău principal? Ne poți spune câteva vorbe despre surorile Polgár (n.m. – Zsuzsa, Zsófia și Judit Polgár, trei surori de excepție din lumea șahului, originare din Ungaria).
Tata m-a ghidat de-a lungul carierei mele șahiste mai mult decât o putea face oricine altcineva. A fost primul meu profesor de șah cu mult înainte să ne putem permite unul certificat. Dintre surorile Polgár, o cunosc pe Susan (n.m. – prenumele sub care e cunoscută Zsuzsa în SUA) Polgár, unul dintre cele mai mari modele pentru mine. Dincolo de șah, m-am aflat de multe ori în situația de a urma cursuri de inginerie sau știința computerelor în care eram singura fată din clasă sau printre puținele de acolo. Susan m-a învățat că asta nu trebuie să mă sperie, ci să mă încurajeze. Așa am devenit feministă. Mediul lipsit de diversitate era descurajant când mă simțeam slabă, nesigură. Dar femei ca ea, care au creat platforme pentru fete care înțeleg și care vor să trăiască într-un mediu în care excelența e recunoscută, au făcut foarte mult pentru jucătoare ca mine.

În câte orașe ai fost ca jucătoare de șah?
Am fost în multe orașe din aceste state: Alabama (unde a început totul), acum în Texas, în California, Nevada, Illinois, Pennsylvania, Missouri și altele. Câteva orașe notabile: Las Vegas, Chicago, San Diego, Dallas, Houston, St. Louis sau Philadelphia. Am fost, de asemenea, în Brăila, și a fost foarte interesant să joc șah într-o cultură diferită.

Visezi des șahul? Îți imaginezi mutări de șah pe tavan, ca personajul din serial?
Nu-mi amintesc ce visez ca să pot răspunde cu precizie. Aveam o tablă de șah în fața patului la care să mă uit înainte de a dormi, astfel încît pot vizualiza mutări fără să mă uit la tablă. La primul meu club de șah, profesorii ne acopereau vederea și ne puneau să jucăm rostind cu voce tare mutările. Asta ajută mult abilitatea cognitivă. Îmi imaginez mutări de șah când mă gândesc la o partidă pe care am jucat-o și la ce aș fi putut face altfel. Nu răspunde întrebării, dar mă gândesc mult la șah. Pentru că joc de atâția ani și am participat la atîtea competiții, simplu spus, e o parte din mine. Mă gândesc constant la provocările cărora le-am făcut față prin intermediul șahului, ce oportunități mi-a oferit și cum m-a făcut persoana care sunt astăzi. Cum joc șah și mutările pe care le fac reflectă exact personalitatea mea. Așsa că am am ajuns să înțeleg cu adevărat cum gândesc și care e starea mea de spirit. M-am luptat din greu cu încrederea și cu anxietatea provocate de mutările corecte ori de a câștiga sub presiune. Nu e ușor.

De ce e Gambitul Damei, ca strategie, atât de special?
Chiar folosesc Gambitul Damei! Și numai Gambitul Damei! Mulți jucători au două sau mai multe deschideri înaintea jocului, dar eu o folosesc doar pe aceasta când joc cu albele. Această deschidere m-a scos din cochilia defensivei în care eram inițial, pentru că e agresivă și verticală din start. E o oportunitate să cîștigi sau să deții controlul, în funcție de situație. Spre deosebire de cum aș juca în mod normal, presupune sacrificarea unui pion sau a mai multor piese ulterior. Pentru un jucător mediu, e înfricășătoare această perspectivă, dar totul e despre o poziționare mai bună și de cum vrei să finalizezi. Simt că mă pot adapta multor mutări cu care răspunde cel care joacă cu negrele.

Ai văzut „Gambitul Damei” pe Netflix?
Nu l-am văzut. Am văzut în schimb un film despre Bobby Fischer și-mi amintesc că era foarte bine făcut.

Ai putea să-ți ierarhizezi pasiunile – șah, pian, pictură, desen?

„Future reflection”, cea mai nouă lucrare expusă de Ioana Murguleț.
„Future Reflection”, cea mai nouă lucrare expusă de Ioana Murguleț.

Acum, ordinea e pictură/ desen, pian și șah. Dar în raport cu ceea ce e mai important în viața mea per ansamblu, ar fi șah, pian și artă. Șahul mi-a deschis nenumărate uși, dar a fost foarte solicitant sub aspectul sănătății mintale și al anxietății. Nu e un sport ușor și nu pot să spun că sunt o mare jucătoare față de felul în care am gestionat provocările mentale. Cu arta îmi merge foarte bine acum. Și am o pasiune specială pentru muzică, despre care pot vorbi ore și zile în șir, așa că pianul va fi mereu special pentru mine, fie că mai cânt sau nu.
Ioana Murguleț e fiica unor profesori universitari, Val și Dorina Murguleț, din România, stabiliți în SUA. Tatăl ei e prietenul meu cel mai bun și cumnatul meu. Interviul s-a desfășurat în engleză, textul reprezintă traducerea și adaptarea mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × one =