În exclusivitate, un interviu cu jurnaliștii Mihnea Măruță, Laurențiu Manolache și Valentin Șchiopu de la PressOne.

„Asta-i presa care-mi place” e o rubrică pe care am inaugurat-o cu jurnaliștii de la Recorder și a ajuns acum la episodul 2. De data asta, răspund trei jurnaliști de la PressOne, un site excelent scris, bine structurat, cu o reputație impecabilă, pe scurt, un reper New Media de la noi. Dacă Mihnea e unul dintre redactorii-șefi pe care îi stimezi pur și simplu, iar Valentin un condei strălucit, de Laurențiu mă leagă o prietenie veche și trainică. Adaug doar că e cel mai bun editor de presă pe care-l cunosc. Își face meseria cu devoțiune și competență, sunt literalmente încântat că am lucrat împreună atâția ani.

E un mic paradox, dar jurnaliștii, care iau sute de interviuri într-o viață profesională, acordă, la rândul lor, cu mare greutate interviuri. Se codesc, refuză să fie ei în prim-plan, nu le plac întrebările, uneori îți dau cu flit, alteori te iau în balon. Mă rog, nu e cazul celor trei pe care i-am invitat să răspundă de data aceasta: n-au dat din coadă de fericire, dar nici nu s-au ascuns după cireș.

Mihnea Măruță, Laurențiu Manolache și Valentin Șchiopu
Mihnea Măruță, Laurențiu Manolache și Valentin Șchiopu

„Uneori, jurnalismul lasă impresia că e cea mai frumoasă meserie din lume”

De ce v-ați făcut jurnaliști?

Mihnea Măruță: Pentru orice ziarist, răspunsul la întrebarea asta ar fi ca prima frază dintr-un roman, cea din care se desface o poveste foarte surprinzătoare. Dar aici nu e locul, aşa că voi răspunde pe scurt: visam să scriu şi să-mi văd numele sub un text publicat pe hârtie.

Laurențiu Manolache: În anul 1993, când am debutat la Evenimentul zilei, porțile ziarelor din România erau larg deschise, inclusiv pentru tinerii absolvenți de Politehnică, printre care mă număram. De atunci nu am lucrat decât în presă, pentru că uneori lasă impresia că este cea mai frumoasă meserie din lume.

Valentin Șchiopu: Terminasem facultatea și am ajuns din întâmplare în redacția unui ziar de sport. Mi-a plăcut și am rămas acolo. Un fel de plantă ciudată și neștiutoare, dar oamenii s-au obișnuit cu mine. După 10 ani, două valchirii au călătorit în viteză la Cluj, s-au cazat la cel mai tare hotel din oraș și m-au anunțat, a doua zi, cu detașare contabilă, că sunt concediat. Descumpănit, am trecut la altă redacție, de unde am demisionat, după o vreme, mai mult ca să-mi iau revanșa. Presupun că de la PressOne voi fi dat afară, de dragul alternanței.

Care e articolul de pe PressOne cu care vă mândriți cel mai tare?

Mihnea Măruță: Aş putea să fac o listă cu 100 de articole scrise de colegii mei care nu se perimează pentru că au un strop de omenie. Din acest an, seria „Modele de curaj” ne-a ieşit cum ne doream. În ceea ce priveşte materialele mele, sunt aproape mulţumit de interviurile cu Alessandro Baricco, Cristi Puiu şi Cristian Tudor Popescu.

Laurențiu Manolache: Sunt mai multe articole de pe PressOne cu care mă mândresc. Este vorba despre cele semnate de colegul meu Valentin Șchiopu, chit că n-am niciun merit. Alegeți la întâmplare un articol cu semnătura lui și, dacă avem gusturi comune, vă va plăcea. Dacă citiți aceste răspunsuri înainte de prânz, vă recomand Mama ciorbei rădăuțene. Articolele pe care le-am scris pentru PressOne, toate despre vietăți, au avut o audiență modestă. Prin urmare, nu am motive concrete să mă mândresc cu ele. Totuși, n-am nici pic de rușine că le-am semnat.

Valentin Șchiopu: Pot să mă mândresc doar că am cunoscut niște oameni remarcabili. Faptul că mi-au îngăduit prezența, pentru câteva ore, e un privilegiu: Victor Purice, Gertrud Bader, Ion Barbu, un bărbat care-și îngrijea mama și păzea biserica din satul în care rămăseseră singuri, un altul care perora, în același timp, despre pocăință, înfrânarea poftelor, dar și nevoia urgentă de a mânca o păstrămioară.

Ce e altfel pe site-ul vostru decât în alte entități media de la noi?

Mihnea Măruță: Încercăm să judecăm subiectele în funcţie de oamenii implicaţi, nu de ideologiile lor. O poveste spusă bine este nemuritoare, chiar şi în profesia cu rezultatele cele mai trecătoare.

Laurențiu Manolache: Nu cred că ar fi vorba despre unicitate, ci mai degrabă despre normalitate. Încercăm să producem jurnalism de calitate, iar articolele publicate pe site au un anumit standard în această privință. Și toate sunt urmarea deciziilor luate de redactorul-șef, Mihnea Măruță, fără implicarea cuiva din afara redacției. Cred că și cititorii noștri observă asta. Există și alte insule de normalitate în mass-media din România, păcat că nu sunt mai multe.

Valentin Șchiopu: N-aș discuta despre diferențe. Până la urmă, „entitățile” astea au un punct comun, acela de a asigura un serviciu public, exact ca vidanjorii.

Dați-mi câte un argument pentru a-mi convinge prietenii să vă citească Revista Presei.

Mihnea Măruță: Face diferenţa dintre mai dorm 10 minute” şi hai să vedem ce-a mai descoperit”.

Laurențiu Manolache: Cred că este cea mai bună de pe piață. Colegul Alex Enășescu o face cu pasiune și cu minuțiozitate.

În afară de faptul că prezintă concis cele mai importante evenimente din ziua precedentă, are plusul că scoate la iveală, din oceanul planetar al articolelor de calitate publicate zilnic în limba engleză, câteva bijuterii care altfel ar rămâne probabil ascunse pentru cititorii din România.

Dacă vor fi convinși să citească o dată Revista Pressei, prietenii dumneavoastră vor primi astfel cel mai bun argument să o citească din nou.

Valentin Șchiopu: E foarte bine făcută: ușor de parcurs, sunt subiecte ofertante, te poți reconecta la agenda zilei chiar dacă te-ai dezlipit o săptămână, să zicem, de fluxul de știri.

Ce credeți că vrea Don Lothrop de la voi?

Mihnea Măruță: Don s-a format profesional în Silicon Valley: judecă în perioade mult mai mari decât majoritatea investitorilor din presa de la noi. Apoi, România este locul unde s-a descoperit pe sine, ca persoană, dincolo de bani şi de afaceri. Din aceste două motive, ceea ce vrea el de la noi, un produs de presă credibil, care să se dezvolte constant, este mult mai puţin decât ceea ce obţinem noi de la el: libertate să facem presă cum ne taie capul.

Laurențiu Manolache: Cel mai bine este să-l întrebați pe el.

Valentin Șchiopu: Vorba cântecului: Do you want my blood, do you want my tears?What do you want? What do you want from me? Hai să schimbăm rolurile: spune-mi tu, te rog, ce crezi că vrea Don Lothrop de la noi. (nota mea: cred, sincer, că în acest moment vrea să continuați treaba bună pe care ați început-o! Pe termen lung, însă, cum aș putea să știu?!)

Numiți primele trei lucruri care vă vin în cap atunci când vă gândiți că sunteți plătiți dintr-o investiție americană.

Mihnea Măruță: Anii ’50, opţiunile României, tradiţii.

Laurențiu Manolache: Dolari, Planul Marshall, The New York Times.

Valentin Șchiopu: Factura la gaz, factura la întreținere, factura…

Ce ați fi făcut la fel de bine dacă n-ați fi intrat în presă?

Mihnea Măruță: Profesor la ţară.

Laurențiu Manolache: Acum este discutabil dacă în presă fac bine ceea ce trebuie să fac. Cum nu am lucrat decât în presă, nu știu ce aș fi făcut la fel de bine.

Sunt multe domenii interesante, iar o parte frumoasă a muncii de jurnalist este că, dacă ții cu tot dinadinsul să le explorezi, o poți face, chiar dacă superficial, printr-o documentare pentru un articol care vizează domeniul respectiv.

Pe mine mă încearcă de anul trecut curiozitatea de a afla mai multe despre vietățile din jurul nostru.

Așa i-am cunoscut pe biologii Dorin Damoc și Sebastian Bugariu, iar după ce am scris un articol despre niște bufnițe din Oltenița și unul despre zăganul Adonis, am ajuns să am la PressOne rubrica Vietăți. Cu acordul lui Mihnea, care ne-a permis tuturor să ne alegem ce fel de rubrică vrem să avem.

Am învățat astfel, fără să vreau, toate denumirile științifice ale speciilor despre care am scris!

Valentin Șchiopu: Aș fi devenit un foarte bun organizator de timp liber, de ceea ce se numește weekend, de care atât de rar avurăm parte.

Ce sursă de media deschideți dimineața cu ochii cârpiți?

Mihnea Măruță: Site-urile de sport.

Laurențiu Manolache: Încep cu Pro TV. Las televizorul să meargă și îmi văd de treabă până apare Busu. Atunci sunt numai urechi.

Valentin Șchiopu: GSPrepublica.roriseproject.rorecorder.roCasa Jurnalistuluiscena9.ro și multe altele.

Cine e cel mai valoros jurnalist român al momentului?

Mihnea Măruță: Cel care, conştient de puterea lui, nu uită niciun moment să îşi pună problema dacă face rău cuiva.

Laurențiu Manolache: Este greu de spus. Dacă zic Cătălin Tolontan e nedrept pentru Emilia Șercan sau pentru Viorel Ilișoi. Și ar fi nedrept și pentru cei ce nu ajung aproape niciodată pe scenă, ci rămân în culisele profesiei, de pildă Alin Paicu sau Andrei Velea, doi jurnaliști de la care am avut multe de învățat.

Pentru că această întrebare ar putea fi interpretată și ca o solicitare de a recomanda un anumit jurnalist, vă voi da chiar o listă cu 10 jurnaliști pe care îi știu destul de bine: Cristian Delcea, Valentin Șchiopu, Matei Udrea, Andrada Floria, Carmen Constantin, Laurențiu Ungureanu, Mihai Munteanu, Ionuț Stănescu, Mihai Voinea și Andrei Crăciun. Sunt 10 jurnaliști de nota 10.

Dacă apar pe undeva, nu-i lăsați să vă scape!

Valentin Șchiopu: Nu pot stabili eu asta.

Dar moderator TV?

Mihnea Măruță: Televiziunile de ştiri din România, prin efectele sociale pe care le produc, sunt antinaţionale.

Laurențiu Manolache: Nu sunt deloc în măsură să vă răspund. Nu mai urmăresc de multă vreme dezbaterile televizate.

În locul unui răspuns constructiv la această întrebare, permiteți-mi să fac o precizare pentru cititori despre un posibil conflict de interese în legătură cu acest interviu: eu și domnul Horia Ghibuțiu suntem prieteni vechi. Relevant în această privință este faptul că i-am fost martor la cununia civilă și cavaler de onoare la cununia religioasă.

Faptul că am folosit ca mod de adresare persoana a doua plural nu este rodul unui formalism prilejuit de interviu, ci exprimă și felul comic în care ne adresăm unul celuilalt, fie că se întâmplă între patru ochi, fie de față cu terți. Prietenii noștri comuni pot să confirme. 🙂

Valentin Șchiopu: Înțelepciunea de a nu-l porni.

  • Mă puteți găsi și pe pagina de Facebook a blogului.

1 COMENTARIU

  1. Ce fain! Ii stiu doar pe Mihnea (care e special, desi am lucrat foarte putin impreuna) si pe Manolo. Care m-a exasperat cu corecturile, dar fata de care am un drag si un respect aparte. Si care au crescut odata cu nominalizarea lui Andrei Velea pe lista lui. Horia, felicitari! Fain tare! Va imbratisez, Diana

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × five =