Chaplin spunea că pentru o comedie nu are nevoie decât de un polițist, un parc și un copac. Pentru a face muzica românească acceptabilă, în acest caz n-a fost nevoie decât de o grădină, trei fete și o chitară. Și nici nu-și arată picioarele, precum Corina Chiriac într-o emisiune de divertisment de acum trei decenii (îmi amintesc cu simpatie de indignarea unei vecine, doamna Moreno, care se întreba cât de mult va coborî ștacheta varietăților de la noi, în timp ce Corina se dădea pe un tobogan într-o rochie foarte scurtă!). Enjoy!

Marta, Ana și Beck – Evoluția muzicii ușoare românești

Concept, aranjament, voce și chitară: Marta
Voci: Ana Huțu și Beck Corlan

Clipul evoluției muzicii românești este inspirat de Collective Cadenza și s-a născut din dragoste pentru România și din dorința de a promova muzica românească.
Sunt mult mai multe piese valoroase în istoria muzicii ușoare românești și cel puțin încă atâtea care nu merită menționate însă, cu bune și rele, acest proiect se vrea a fi o reprezentare subiectivă a realității despre muzica ușoară românească.
Am ales să menționez numele artiștilor interpreți pentru că, de regulă, aceștia sunt asociați cu piesele, chiar dacă nu sunt neapărat și compozitori sau textieri, fără a submina însă contribuția acestora din urmă.

Sâmbătă, 19 octombrie, la Timișoara,

Marta (voce, chitară electrică, pian),
Adrian Șchiopu (tobe),
Răzvan Mărcuci (chitară bas, voce),
Johnny Kui (chitară electrică),
Mihai Popa (chitară electrică),
Ana Huțu (voce) și
Beck Corlan (voce și clape)

vă prezintă concertul de debut și lansarea primului album al Martei, înregistrat și produs independent.

Repertoriu:

Zaraza — Cristian Vasile — 1931
La casuta alba — Titi Botez — 1932
Vrei sa ne-ntalnim sambata seara — Jean Moscopol — 1934
Ce faci asta seara tu? — Dorel Livianu — 1936
Mi-am pus busuioc in par — Maria Tanase — 1938
Macarale — Trio Grigoriu — 1961
In tot ce e frumos pe lume — Aurelian Andreescu — 1963
Tu — Doina Badea — 1964
Prieten drag — Pompilia Stoian — 1966
Mă mai gandesc la dumneata — Edmond Deda
Of inimioara — Luminita Dobrescu — 1969
Du-ma acasa mai tramvai — Giga Petrescu — 1969
De-ai fi tu salcie la mal — Mihaela Mihai — 1970
Eternitate — George Nicolescu — 1972
Portocala — Anda Calugareanu — 1973
Drumurile noastre — Dan Spataru — 1974
Andri Popa — Phoenix — 1974
Lasa-mi toamna pomii verzi — Margareta Paslaru — 1981
Dragostea la prima vedere — Ilie Micolov — 1983
Pseudofabula — Rosu si Negru — 1984
M-am indragostit numai de ea — Ducu Bertzi — 1986
Ani de liceu — Stela Enache, Florin Bogardo — 1987
Fata draga — Madalina Manole — 1991
Un actor grabit — Laura Stoica — 1992
Unde dragoste nu e, nimic nu e — Gheorghe Gheorghiu — 1993
Mi-e dor de tine — Malina Olinescu — 1997
Atat de singur — Talisman — 1998
Iubiti si cainii vagabonzi — Mihai Constantinescu — 1999
Orasul trist — Genius — 1999
Amintirile — 3SE — 1999
Cred ca m-am indragostit — Latin Express — 1999
Vino la mine — N&D — 1999
Libera la mare — Andre — 1999
Banana — Valahia — 1999
Inima mea — Asia — 1999
Probleme de familie — 1999
Cea mai fidela fata — Marijuana — 1999
Cea mai frumoasa zi — Alexandru Andries — 2000
Sa nu-mi iei niciodata dragostea — Holograf — 2000
De vei pleca — Iris si Felicia Filip — 2000
Dana — Amicii — 2000
Dupa blocuri — BUG Mafia — 2000
Gaseste-mi loc in inima ta — Stefan Banica Jr. — 2001
E frumoasa foc — Parlament — 2001
Am nevoie de tine — Directia 5 — 2001
Liber — Vita de vie — 2001
Mi-ai luat inima — Proconsul — 2001
Vand Fan — Ca$$a Loco — 2001
20 — Voltaj — 2001
Ochii tai — Ana Maria — 2001
Am doar 18 ani — Vama veche — 2002
Mainile sus — OCS — 2002
Dragostea din tei — O-zone — 2003
DJ Vasile — Zdob si Zdub — 2003
Gasca mea — Hi-Q — 2004
Nimeni pe drum — Spin — 2004
Pentru inimi — Suie Paparude — 2004
Privirea ta — DJ Project — 2005
Zece — Florin Chilian — 2008
Promit — Paula Seling — 2009
Cele doua cuvinte — Taxi — 2010
Locul potrivit — Guess Who — 2010
Pleaca — Vunk ft. Antonia — 2011
Eu vara nu dorm — Connect-R — 2012
O stea — Deepcentral — 2012
K la meteo — What’s up feat. Andra — 2012
Apa — Loredana ft. Cabron — 2013
Ecou — Elena feat. Glance — 2013

http://www.youtube.com/watch?v=2Dn0LHGbLGc

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 20 =