Un fragment din interviul pe care i l-am luat celebrului sportiv Mihai Leu a apărut astăzi şi în “Weekend Adevărul”, le mulţumesc foştilor mei colegi pentru găzduire – ca orice ziarist “tradigital”, care a lucrat în print, dar activează şi în mediul online, am o bucurie intactă când scrierile mele sunt şi tipărite.

Câteva observaţii personale după revederea cu unul dintre cei mai mari sportivi români, ba chiar polisportivi (Mişa s-a consacrat ca puglist, dar a făcut furori şi ca pilot de raliu şi îmi îngădui să cred că ar fi făcut performanţă în orice disciplină ar fi ales!). În pofida faptului că a primit un diagnostic nemilos, Mihai arată bine şi se simte OK (e drept, fiind o persoană extrem de discretă, şi dacă ar suferi, are trece-o sub tăcere). La finele intervenţiei chirurgicale din decembrie, ţinută secret, Mihai a mers la un alt control la Viena, unde va continua tratamentul pentru următoarele şase luni, din trei în trei săptămâni.

L-am admirat încă dinainte de a deveni primul boxer profesionist din România care a cucerit titlul mondial (versiunea WBO). Se împrietenise cu el colegul meu Laurenţiu Ciornei, din redacţia Sport de la “Evenimentul zilei”, astfel încât m-am familiarizat repede cu boxul – aveam să ajung, în 1996, şi la un campionat european de amatori, la Budapesta, unde România trimisese tot ce avea mai bun în acel moment în materie de boxeri, de la fraţii Simion la Leonard Doroftei. Dar pe Mişa, care era la clubul hamburghez Universum Box-Promotion, îl ştiam doar din povestirile suculente ale colegului meu, care avea darul de a le mai şi înflori, însă căruia îi sunt recunocător fiindcă aşa am pătruns în tainele unor figuri legendare ale boxului – giganţii gemeni ucrainieni Vladimir şi Vitali  Kliciko, imbatabila Regina Halmich, “Tigrul” Dariusz Michalczewski… Ajunsesem să urmăresc fenomenul ca un veritabil fan, însă, ca un făcut, nu reuşeam să-l prind în carne şi oase pe Mişa.

Partea nostimă e că atunci când ne-am cunoscut, a fost din greşeală! Eram la “TV mania”, prin anul 2000 sau 2001, nu mai ştiu cu exactitate, şi plecasem la Deva, cu o colegă (şi bună prietenă, Iuliana Panache) şi cu un fotograf (şi amic de-o viaţă, Cristi Duminecioiu) care îndeplinea şi rolul de şofer al mini-delegaţiei, pentru un fotoreportaj despre gimnastele din lotul naţional. Ajunşi acolo însă, am constatat că antrenorul lotului avea telefonul închis! Ne-am refugiat într-o cafenea până când, într-un târziu, în sfârşit mobilul a sunat. Doar că antrenorul era la Otopeni, pleca la Londra cu fetele, un detaliu pe care uitase să mi-l menţioneze, aşa cum uitase chiar de întâlnirea noastră! În acel moment, dându-ne seama că situaţia era cam albastră – adică traversasem jumătate de ţară pentru nimic –, l-am sunat pe Mihai, ştiind că locuieşte în Deva, poate o fi acasă şi facem un interviu! Aşa s-a născut primul şi singurul fotoreportaj cu toţi bărbaţii Leu, adică membrii unei familii de sportivi: tatăl, Nicolae, fost campion naţional la viteză pe circuit, Mihai, pe atunci doar boxer, şi fratele Victor, care tocmai debutase în automobilism, ca navigator!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × 2 =