Am citit „Purgatoriul îngerilor” (Editura Trei, 2018) pe nerăsuflate, aproape ca pe un roman polițist. Dar sunt convins că arta autoarei de a aborda o temă dificilă, delicatețea cu care se apropie de un subiect răscolitor, stilul ce dezvăluie un scriitor stăpân pe modul în care gestionează trama romanului mă vor face să-l recitesc, deși știu deznodământul acestui thriller psihologic.
La prima lectură, vei da paginile una după alta, intrigat, însă captivat de puzzle-ul ororilor, pe care Camelia Cavadia îl construiește lucid, piesă cu piesă, până la revelarea întregului tablou. La final, vei constata că poate cel mai mare coșmar părintesc, dispariția copilului, e, așa cum și-a propus autoarea, un impecabil studiu cu cadre explicite ale acestui fenomen devastator. Grație harului narativ al Cameliei Cavadia, avem posibilitatea de a înțelege din mai multe perspective dispariția copiilor.
E un subiect fierbinte – amintiți-vă proporțiile planetare ale căutării micuței Madeleine McCann – însă presa rămâne îndeobște datoare în abordarea acestui gen. Nu pentru că ar trebui să elucideze cazul, nu asta e misiunea media. Ci pentru că-și refuză – fie din grabă, fie din teama de a primi un răspuns negativ din partea publicului amator de senzații, fie fiindcă nu știe pur și simplu să abordeze o asemenea temă – profunzimile. Or, autoarea romanului „Purgatoriul îngerilor” a găsit și timp, și știința de a trata complex un caz de dispariție, evident, fictiv, însă teribil de plauzibil.
Cartea Cameliei Cavadia e suma unor purgatorii, nu toate ale unor îngeri, întrucât scriitoarea izbutește să creeze tipologii dincolo de alb și negru.
– purgatoriul lui Teodor, băiețelul cu mâini magice, îngerul în jurul căruia gravitează celelalte personaje.
– purgatoriul Mariei, mama care aprinde lumânări la Vii pentru băiețelul pierdut.
– purgatoriul lui Aron, tatăl albit subit.
– purgatoriul lui Angel, fratele neglijat, dotat cu un talent interpretativ remarcabil.
– purgatoriul lui Manuel, îndrumătorul înțelept și defavorizat al lui Teodor.
– purgatoriul lui tanti Loneta, cu a sa ispășire prin rugăciune.
– purgatoriul lui Negruțu, care reînvață să vorbească și să trăiască după ce a fost abuzat de maleficul Ciro.
– purgatoriul Elenei, fata cu ochi de cerneală.
– purgatoriul lui Camil, comisarul refugiat în muncă.
– purgatoriul Carlitei, jurnalista cumsecade dintr-un mediu ostil.
O cunosc pe Camelia Cavadia destul de bine, suficient cât să îmi dau seama că i-a împrumutat Sfrijitului mâinile magice pe care și le-ar fi dorit pentru ea însăși („mi-ar fi plăcut să fi știut să fac ceva concret cu mâinile”, mi-a mărturisit autoarea, într-un interviu). Citind cartea despre dispariții, am avut bucuria de a descoperi însă o creatoare imprevizibilă, care își construiește cu migală locul său, muncit și meritat, din literatura română. În care a pășit cu „Vina”, apoi cu „Măștile fricii”, pentru ca acum să calce sigur, cu „Purgatoriul îngerilor”.
- Mă puteți găsi și pe pagina de Facebook Horiaghibutiu.ro
