După ce am văzut „Războiul Stelelor – Trezirea Forței”, încep ceea ce ar trebui să fie o cronică, deși nu e din motive evidente, a celui mai așteptat film al anului cu o concluzie: avem deja un câștigător al Premiilor Oscar 2016, în persoana venerabilului John Williams, cel mai influent compozitor de muzică de film al cinematografiei americane și poate nu numai. Sunt la fel de sigur acum, „la cald”, de acest detaliu ca de faptul că mâine, când mă voi trezi, vor fi tot atâtea note muzicale, așa cum erau și înainte de a mă duce la culcare.

Muzica lui Williams e majestuoasă și, pe fond, așa cum filmul lui Jeffrey Jacob Abrams se întoarce la izvoare și se revendică de la primele episoade (cronologic), coloana sonoră e la rândul ei dintre cele mai strălucite ale seriei.

După o singură vizionare y compris audiție, am însă mai multe întrebări decât răspunsuri. Ar fi sunat muzica Episodului VII diferit dacă ar fi continuat colaborarea de la precedentele episoade cu London Simphony Orchestra? Asta nu înseamnă că orchestra din Los Angeles la care a apelat muzicianul newyorkez ar avea vreun cusur – din complezență, dar și din alte motive imposibil de perceput din afară, Williams a elogiat noua colaborare, mulțumindu-le instrumentiștilor atât pentru modul în care i-au urmat compozițiile, cât și pentru felul în care le-au interpretat (în sensul actului creator de redare a partiturilor). A doua întrebare, mai mult o curiozitate strict personală, e dacă instrumentistul de geniu Williams a furnizat chiar el părțile solo din cele 23 de teme ale coloanei sonore.

Cee ce-l face pe John Williams un compozitor de succes nu e doar recunoașerea de către Academia Americană de Film a faptului că a compus cea mai bună coloană sonoră din toate timpurile („Războiul stelelor”); nici măcar celelalte realizări magistrale ale sale, fie că vorbim despre „Fălci”, „E.T”, „Superman”, „Lista lui Schindler”, „Întâlnire de gradul trei” și multe altele. Ci constatarea obiectivă că, alături de regizor, Williams povestește minunat. Dirijează acțiunea, apelează la ostinato pentru un necesar index de descifrare a intrigii, face conexiuni sonore care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în film. Bunăoară, a 15-a temă din „Trezirea Forței”, „Han și Leia”, dincolo de încărcătura duioasă și referențialitatea la un film precedent, are un corespondent și-n alte scene care implică o sugestie idilică.

Ceea ce mi-a mai plăcut din suflet, ca și filmul în sine, e detaliul că noile personaje au propriile lor teme muzicale (Tema 10 – Confesiunea lui Finn și Tema 1, Căutătoarea de comori – Rey e de fapt o scormonitoare de relicve de prin epave spațiale, pe care le vinde unui samsar oneros și slinos pentru a-și asigura existența). Tema a 4-a, „Rey meets BB-8”, e un imn dedicat prieteniei, emoției, cunoașterii. Prin intermediul ei, înțelegem că între această fată vajnică și simpaticul droid sferic pe care doar ea îl înțelege, nu și noi, se leagă ceva frumos și trainic.

În fine, tema 23, „Pe urmele lui Jedi și finalul”, e tulburătoare și explicativă în același timp – n-aveam cum să mă supăr pe spectatorii care au aplaudat la vederea personajului apărut la sfârșit, pentru că am simțit același impuls.

Băiețelul din mine care a așteptat o continuare a „Războiului Stelelor” demnă de primele realizări a fost deplin satisfăcut – așteptarea a meritat. Maturul care vă scrie aceste rânduri consideră că „Războiul Stelelor – Trezirea Forței” e un triumf al cinematografiei contemporane, măcar din perspectiva fanilor.

Star Wars: The Force Awakens Ph: Film Frame © 2014 Lucasfilm Ltd. & TM. All Right Reserved..
Star Wars: The Force Awakens
Ph: Film Frame
© 2014 Lucasfilm Ltd. & TM. All Right Reserved.

– Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − fifteen =