„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe la sfârșitul anului 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Răzvan Exarhu e, la distanță, cel mai bun om de radio din România. De familie bună, creativ, cu un simț al umorului răvășitor, cu un bun gust care îl califică drept cel mai rafinat Chef de la noi pe care îl cunosc.
Și un tip incomod, ca orice om dotat cu o inteligență scăpărătoare. Dar pe toate astea le știam înainte ca hazardul să ne facă din nou colegi.
Aveam să descopăr însă, dincolo de masca de tandru-dur care îi vine turnată, un om de o conștiinciozitate profesională ravisantă, care nu ia nimic de-a gata și pune totul sub semnul întrebării.
Într-un gest riscând să-i dezvăluie cumsecădenia abil camuflată, anul trecut, când am luat prima vacanță de la emisiune, ne-a mulțumit tuturor colaboratorilor pentru lunile „de fior și râs”. Păi de-asta am murit noi la Revoluție, scumpe Răzvan?!

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Că am reușit să îl enervez pe Orhan Pamuk, laureatul Nobel, la Ateneul Român, când l-am întrebat dacă e mulțumit că e cel mai celebru scriitor din Turcia, pentru că numele lui, care înseamnă bumbac e pe toate tricourile: Pamuk 100%. Și că am gustat din toate ness-urile făcute în barul de la Litere, în ziua de deschidere. Atât. A doua zi am fost detașat la senvișuri.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Cea care mă împinge în ușa de la metrou.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
La prima întrebare imi e greu să răspund altfel decât cu un: toți cei care m-au lăsat să învăț de la ei. La a doua: am salvat viața unui cal.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Revoluția. Un moment când am văzut o coadă la ceva pe Bulevardul Timișoara, vizavi de o fosta fabrică. Se trăgea spre bloc si lumea de la coadă se trântea la pământ și se ridica la loc. După niște episoade de astfel de gimnastică, două persoane nu s-au mai ridicat. Restul au ramas la coadă.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Am tot vorbit public despre un moment de depresie destul de lung. L-am depășit muncind în bucătărie. Cam așa am devenit și bucătar și am învățat un limbaj nou.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Cred că tot 1989. Conține totul. Solidaritate, abjecție, speranță și tot ce o anihilează.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Îmi place Transilvania, am prieteni buni prin satele săsești, și o bunică din Sibiu, dar și drumurile din Dobrogea, Dunărea și plajele sălbatice de la vărsarea în mare. Îmi e greu să aleg, dar sunt convins că le împac pe toate cu un pahar de șampanie.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Nu sufăr de vreun complex de acest gen. Dar mi-a plăcut complicitatea din ochii unui proprietar de bistro parizian, când am cerut șampanie la micul dejun. Gustul bun nu are naționalitate.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Nici de asta nu sufăr. Suntem un popor mic și disperat după atenție sau apreciere. Nu imi dau seama cine ne-a complexat și cel mai ușor ne vindecăm privind ușurința cu care se mișcă prin lume tinerii studioși sau cei care fac business. Xenofobia nu a fost inventată pentru români. Iar mitocanii complexați sunt cea mai răspândită nație.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Încă mai cred că o parte din lucrurile pe care le pot face bine au legătură cu limba română. Apoi părinții. Și da, am vrut să plec in SUA, în studenție. Și poate am să plec, ca să învăț ceva nou.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Mă gândesc cu nostalgie la 23 august.

Foto: Răzvan Exahu, văzut  de Mihai Vasilescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + eleven =