Seismul de azi-dimineață s-a simțit mai puternic în rețelele de socializare decât în realitate. E o constatare personală, deoarece am dormit neîntors și la fel au procedat cățelușele, care, neavând cont pe Facebook, nu știu nici la ora actuală că s-a cutremurat jumătate de țară.

În rețelele de socializare, însă, în pofida orei imposibile, s-a produs un veritabil eveniment. S-au dat Like și Share, au fost criticate televiziunile de știri pentru reacția întârziată față de Twitter, au fost sancționate idioțeniile spuse ulterior pe post, ca de fiecare data când vreun știrist adormit trebuie să umple spațiul de emisie, iar producătorul vorbește în cască mai mult decât poate zice el în direct („metode de prevenție a cutremurelor…“, de parcă seismul ar fi guturai). S-a stat bine și la capitolul umor, ceea ce pare a fi o veste bună, postările haioase copleșind numeric amintirile seismului din 1977 („mai doarme cineva, în afară de Crin Antonescu, desigur…“), („primiți cu cutremurul?“), link-uri la poanta celor de la Kamikaze („Ponta: ca premier am aprobat cutremurul, ca deputat, nu“) și la LIVE TEXt-ul insomniacilor de la Casa Jurnalistului. Nu în ultimul rând, seismul a fost considerat răspunsul Domnului la victoria Stelei, facilitată de arbitru la Vaslui.

Închei într-o notă optimistă, dându-mi și eu cu părerea, de la Voltaire citire: „opiniile au făcut mai mult rău pe această mica planetă decât cutremurele“!

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × 3 =