Am avut privilegiul, în numărul de luna aceasta al prestigioasei reviste „Psychologies”, de a răspunde unor întrebări subsumate unei teme generoase: cum gândesc bărbații… despre femei, cuplu, paternitate. Interesant, e și primul număr în care apare un bărbat pe coperta ediției românești.

1-e1446046593168

 

Iată ce-am avut de zis.

Ca bărbat, ce ți se pare dificil, provocator azi, în relația cu femeile?

Provocatoare, nu neapărat dificilă, mi se pare căsnicia – cred că e cel mai lesne să mă refer la cea mai apropiată relație pe care o am cu o femeie. Provocarea rezidă în suma faptelor, gesturilor și vorbelor cu care încerc să o recuceresc, fiindcă, pe de o parte, o relație vie se lucrează zilnic, pe de altă parte, fiecare zi e o altă zi, ne trezim și o luăm de la capăt. Sunt importanți ochii din măsline și gura din gogoșar pe care le-am pus pe sandvișul de la micul dejun de ieri, dar azi provocarea e să o surprind cu altceva. În egală măsură, ți-o spune un bărbat cu rezerve solide de autoironie, să trăiești cu o femeie inteligentă e o provocare suficient de mare ca să nu-ți mai pese de alte detalii. A, și s-o faci să râdă – am citit că ar conta pentru ele.

Dar în termeni de carieră? Care sunt noile provocări azi pentru un bărbat? Competitivitate crescută etc.

Cu toată franchețea, dacă te poți obișnui cu ideea că ai un șef femeie, totul devine mult mai simplu. Procesul acesta de obișnuire e însă amplu, sinuos, predispune la autoanaliză a locului pe care-l ocupi în societate și la o permanentă adaptare la un alt sistem de valori. Dacă-mi îngădui un surâs, prima ședință de redacție într-un colectiv feminin mi-a răsturnat orice idee preconcepută despre ședință în general și despre redacție în particular. Mă întrebi dacă a fost provocator să mă adaptez fără să-mi pierd identitatea într-un mediu profesional în care-și făcuseră loc brusc și toane, și hachițe, și umori? Cam!

Ce au câștigat și ce au pierdut bărbații odată cu victoriile sociale ale feminismului?

Dacă privim victoriile sociale ale feminismului ca pe un progres, aș răspunde, precum un personaj din filmul „Procesul maimuțelor”, că progresul nu e o târguială. Invariabil, câștigi ceva, dar pierzi altceva. Ai un telefon care te conectează cu întreaga lume, însă rămâi fără intimitatea și farmecul distanțelor. Dacă ești femeie, prețul votului tău e că ai cedat dreptul de a te ascunde după pudrieră sau jupă. Iar dacă ai cucerit aerul, păsările își vor pierde minunăția și va mirosi a combustibil și acolo sus.

Personal, n-am pierdut nimic relevant din pricina feminismului. Mai degrabă am avut de câștigat: m-am apropiat de o literatură care nu e nici mai bună, nici mai rea decât cea nefeminsită, ci doar alfel, pe care poate n-aveam ocazia să o cunosc dacă nu se făcea un pic de zarvă feministă.

Dar în termeni de parentalitate/paternitate? Ce crezi că s-a schimbat, ce s-a relaxat,  ce s-a încordat, etc?

N-am o expertiză asupra parentalității din simplul motiv că nu am copii. Remarc însă cu plăcere că perspectiva asupra bărbaților care-și iau concediu de paternitate e mai relaxată, știu un profesor universitar, român care lucrează în SUA, care-și ia bebelușul la cursuri fără nicio problemă, așa cum și soția lui își lua pauze de alăptare fără să fie privită cu oprobriu. E drept că America rămâne, față de societatea românească, destul de departe în ceea ce privește lucrurile care trebuie luate ca atare, aici încă mai avem probleme de percepție, prejudecăți victoriene etc. Invit, spre studiere, piesa „Masculin, feminin” a Liei Bugnar, tocmai am văzut-o la festivalul teatrului independent și am descoperit acolo suficiente răspunsuri despre parentalitatea din acest mileniu.

Ce bărbați ai luat de-a lungul vremii ca model personal?

Tibi-bacsi, unchiul mamei, e primul exemplu care-mi vine în minte. A mâncat la bunica, sora sa, vreo trei decenii și singura dată când a întârziat cinci minute la prânz, a sunat în prealabil să se scuze. Îl socot un model și pe Horia-Roman Patapievici, sunt fascinat nu doar de ce scrie și de ce spune, ci și de modul, deopotrivă firesc și sofisticat, în care se poartă în particular și în public, îi ador papioanele…

Care sunt antieroii tăi?

O, sunt atât de mulți! Să încep cu cei care ridică tonul în dialogul cu oricine, cu cei care nu stau pe partea cu carosabilul când însoțesc o femeie sau cu cei care țin furculița în mâna dreaptă atunci când nu se cuvine?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 1 =