Am văzut „Hamlet și noi”, ineditul laborator teatral itinerant, pus în scenă de Antoaneta Cojocaru, la Qreator by IQOS.
Demult, când mă apropiam șovăielnic de scrierile lui William Shakespeare, am avut o revelație legată de semnificațiile locurilor în care se joacă „Hamlet” – tata fusese în Danemarca și văzuse o montare a celebrei piese. Mi-a vorbit despre producția unui „Hamlet” de referință, cel produs de Old Vic la castelul Kronborg din Helsingborg (Elsinore-ul marelui Will), cu Laurence Olivier și Vivien Leigh protagoniști.
A fost prima dată când m-am gândit unde se joacă un Hamlet mai autentic – în țara în care Shakespeare a scris piesa ori în cea de proveniență a celui care i-a inspirat personajul? Aveam să-mi amintesc de această întrebare, evident, retorică, ulterior, parcurgând geoficțiunile urbane din „Cuadratura cercului” a lui Gheorghe Săsărman, care sondează relația oamenilor cu orașul. Mai recent, nu mai departe de duminica trecută, mi-a revenit în minte dilema generată de locurile în care se joacă Hamlet, urcând treptele clădirii impozante cunoscută anterior drept Vila Oromolu și redenumită, după inaugurarea de anul acesta, Qreator by IQOS.
Fiindcă înainte de a fi o îndrăzneață interpretare contemporană a piesei lui Shakespeare, spectacolul-laborator „Hamlet și noi”, realizat de Antoaneta Cojocaru cu studenți și amatori, e un statement urban al unei montări provocatoare: atrage atenția asupra patrimoniului cultural și a monumentelor istorice de valoare, desfășurându-se în muzee și în case de patrimoniu de la noi. Astfel, noul „Hamlet” își dezvăluie o semnificație însemnată, aceea de a cartografia artisitc clădiri-monument din București.
„Hamlet și noi” e un experiment itinerant de mare forță, popasul său la Qreator sporind semnificațiile acestei transpuneri moderne, dacă luăm în considerare proximitatea Pieței Victoriei – în pauza spectacolului-maraton, s-au putut auzi duminica trecută scandările protestatarilor. Spectacolul a devenit astfel parte a cetății confruntate cu generalizarea răului din vremea lui Hamlet, în timp ce spusa acestuia (”Vremea/ E scoasă din ţâţâni/ Ah, ce blestem/ Că eu m-am fost născut ca s-o întrem.”) își confirmă statutul de manifest, peste veacuri, al celor ce confruntă nedreptatea. Și se potrivește de minune cu felul în care Antoaneta Cojocaru își descie proiectul: „Mereu am sperat într-o lume mai bună și în schimbare. Acest demers artistic, ce are în spate o lume nouă, este cel mai aproape de aceste năzuințe. Cred cu tărie că trebuie să sădim ceva în societate, în special când nu ne este comod să o facem.”
Iar faptul că cele două părți ale piesei s-au desfășurat la Qreator, la etaje diferite, ar putea fi interpretat ca un omagiu adus amplasamentelor în care era jucat în vremea lui William Shakespeare: la Globe, unde audiența asista în aer liber, stând în picioare, și, respectiv, la Blackfriars, mai potrivit în lunile de iarnă, întrucât era un spațiu închis, publicul urmărind scena așezat.
E multă vioiciune și îndrăzneală în montarea Antoanetei Cojocaru, care se bazează pe tălmăcirea marilor angliști Leon Levițchi și Dan Duțescu (mă bântuie, când și când, faptul că am citit odinioară că Levițchi traducea „Hamlet” din memorie…). E un spectacol vast, care lasă publicului libera intrepretare, trăgându-și seva din experimentele anterioare ale actriței de la Bulandra: îl vom vedea în această montare nu doar pe marele actor Adrian Ciobanu, dar și elemente de joc scenic autoreferențial – vezi piesa-atelier „Arlechino moare?”. Acestora li se adaugă un melanj temerar de distribuție, în care intră și studenți cu experiența rampei (Alin Potop, în imagine), și debutanți non-profesioniști care o urmează cu entuziasm pe Antoaneta Cojocaru în Laboratorul de Artă.
N-am să scriu mai multe detalii, întrucât mi-ar plăcea să vedeți acest spectacol multimedia neinfluențați în vreun fel. Să găsiți voi înșivă înțelesul faptului că piesa se plimbă prin locuri încărcate de semnificații, iar spațiul capătă trăsături de actant.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 − nine =