Am văzut „Revizorul”, piesa lui N.V. Gogol regizată de Felix Alexa, în al treilea an de la premieră. Se joacă în continuare cu casa închisă – sala Studio a Teatrului Național din București „I. L. Caragiale” a fost plină-ochi chiar și la reprezentația de la ora 15.00.

„Revizorul” e o piesă cu lipici la public. Acest detaliu pare să fi fost la fel de important pentru regizor precum lectura contemporană a unui clasic rus. Începând de la popularele capete de afiș ale unui distribuții deosebit de sonore (Marius Manole și Mihai Constantin), continuând cu ilustrația muzicală a lui Alexa (un potpuriu clasic din bucăți compuse de Ceaikovski sau Șostakovici, imediat recognoscibile de spectatori), până la oglinda pusă în fața celor din sală („de ce râdeți?”, ne întreabă primarul, tot el lămurindu-ne: „de voi râdeți!”), punerea în scenă a regizorului țintește, cum e și firesc să se întâmple la Teatrul Național, publicul larg.

Contextul politic românesc legat de proximitatea alegerilor locale sau aluzia străvezie la coloanele oficiale ale unui ministru (evident, Oprea) sporesc sentimentul spectatorilor că asistă la o satiră ce nu vizează aparatul birocratic rusesc, evocat de elementele de scenografie (îndrăzneață, modernă prin product placement, deși eterogenă și, ici-colo, inconsecventă), ci imposturile, provincialismul, fățărnicia și servilismul din România.

Modul în care Alexa îl adaptează pe Gogol mi se pare îndrăzneț, în măsura în care, subliniez, transpunerea cochetează cu publicul fără să comită concesii în numele gustului acestuia. Cumva, rezonează cu altă variațiune pe tema furtunii provocate în provincie de o confuzie, mai precis, „Anecdotele provinciale” ale lui Vampilov, unde „revizorul”-impostor de la centru devine un banal paginator („metrampaj”, reprezentând rusificarea pentru franțuzescul „mettre en page”).

Ceea ce m-a captivat în cele două ceasuri ale spectacolului este modul în care Alexa alege să facă umor. Mi-a amintit de o rubrică mult-gustată pe care o ținea Ion Popescu-Gopo în revista „Cinema”, în cadrul căreia regizorul a ilustrat vreo două duzini de expresii ale râsului – râs idiot, râs cavernos etc – prin fizionomiile celebrului său omuleț.

Spectacolul lui Alexa provoacă râsul tot printr-o varietate însemnată de căi. Pe rând, asistăm la umorul generat de mimică (Claudiu Bleonț), de prostie nudă (Ilinca Manolache), de bâlbâială (Armand Calotă), de ingenuitatea celui ce nu înțelege limba în care se vorbește (Axel Moustache), de directoarea de spital care se pune pe tavă (când Zemlinika, jucată de Irina Movilă, se întinde în pat îndemnându-l pe Hlestakov să se „servească”, avem și o mostră de umor referențial; fie traducătoarea Mașa Dinescu, fie regizorul, care semnează adaptarea, sau amândoi au plantat în text o trimitere la celebra replică din „Amarcord”-ul lui Fellini, „poftiți, serviți!”).

Sigur, predomină gagurile fizice, la care excelează Marius Manole și Mihai Constantin, un tandem devastator ce evocă, nu doar prin siluetele celor doi actori, un cuplu de aur al comediei: Stan și Bran. În secvențele în care Manole se prelinge simulând leșinul e Stan toată ziulica, după cum statura lui Mihai Constantin, modul în care primarul folosește batista pentru a se șterge de sudoare, îl evocă binișor pe Bran. Împreună, pe scenă, slabul ca un țâr Manole și masivul Constantin sunt tusea și junghiul, sacul și peticul.

În prim-plan, un cuplu comic irezistibil: Marius Manole - Mihai Constantin.
În prim-plan, un cuplu comic irezistibil: Marius Manole – Mihai Constantin.

Și am mai găsit o scenă în care e folosit un element din arsenalul comic al cuplului Laurel&Hardy: mâna (servitorului Osip, jucat de Istvan Teglas) care îi aprinde țigara de foi lui Hlestakov e inspirată de a treia mână care apare uneori alături de cele două ale lui Stan, creând un efect umoristic delicios.

„Revizorul” lui Alexa nu numai că îl face pe Gogol contemporanul și conaționalul nostru, ci izbutește și un tur de forță comică. Găsesc că merită aplaudat la scenă deschisă, așa cum am făcut-o și eu, deși sunt un consumator destul de sclifosit de teatru și apreciez umorul ceva mai subtil.

Foto: Tudor Predescu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 + three =