Episodul VIII, „Star Wars: Ultimii Jedi”, intră vineri, 15 decembrie, în cinematografe.
Am fost aseară la avanpremiera filmului „Star Wars: Ultimii Jedi”, episodul VIII al celei mai cunoscute saga spațiale din cinematografie, și consider că e o delectare, cu nimic mai prejos decât succesele de box-office mondial precedente.
Din respect față de cei care vor vedea filmul, dar și față de politica de „no spoilers” aferentă unei producții așteptate de fani de pe tot globul, nu voi povesti nimic despre ultima apariție a lui Carrie Fisher în rolul Prințesei Leia, nici despre Luke Skywalker, Yoda sau despre fiul lui Han Solo. În tot cazul, filmul scris și regizat de Rian Johnson, cu răsturnări de situație, consistente doze de umor tipice francizei, dueluri neașteptate și urmăriri spectaculoase, e un pariu câștigat: poate că i-a ieșit o producție un strop prea lungă, însă Johnson a venit în lumea „Star Wars” pentru a rămâne.
În schimb, m-aș referi mai mult la coloana sonoră – așa cum am mai făcut – purtând marca ilustră a celui mai de seamă compozitor din istoria cinematografiei și autorul celei mai lungi opere spațiale din istoria filmului – John Williams. Din capul locului, trebuie spus că longevivul compozitor american, revenit la pupitrul muzical al francizei, a ales, de această dată, autoreferențialitatea, în detrimentul concentrării pe teme dedicate personajelor. E o opțiune pe care o interpretez ca pe o dorință de a asigura coerența și consecvența sonoră a întregii serii – când apar atât de multe personaje noi, e nevoie ca spectatorului să i se asigure zona de confort a vechiului fan. Practic, asta face coloana sonoră din „Star Wars: Ultimii Jedi”. Ne încredințează că suntem în locul potrivit, ne sugerează discret că noul film se revendică din „Imperiul contraatacă” și de la alte precedente clasice, nu atât de evident precum o fac imaginile cu roboți ori secvențe de luptă. Iar când nu ne trimite la referințe, Williams povestește minunat, întregind imaginile – ascultați narațiunea insulei „Ahch-To” și lăsați-vă purtați de aripile muzicii într-o neasemuită călătorie (e a doua bucată muzicală a coloanei sonore, după Tema Principală & Evadarea din deschidere). Deopotrivă, cred că ar fi un exercițiu interesant, după ce voi revedea filmul, să încerc să urmăresc secvențele „Prima lecție” ori „Textele sacre ale cavalerilor Jedi” cu ochii închiși, lăsând doar muzica lui Williams să-mi dezvăluie secretele cu pricina.
E superfluu să te referi la sonoritățile ample ale lui John Williams, la alertele care trag spectatorul după ele în scene de suspans, la epicul întregii lucrări. Aș menționa doar că, în întregul lor, aceste complexe pagini simfonice care compun o operă întinsă pe patru decenii au ca fir roșu o tehnică muzicală des întâlnită în cinematografie – laitmotivul. Ceea ce-l apropie pe John Williams de unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical, Richard Wagner, care a aplicat acest laitmotiv la jumătatea secolului XIX. De altminteri, n-aș fi primul care compară epopeea muzicală „Star Wars” a lui Williams cu vasta tetralogie „Inelul Nibelungilor”, în care Wagner apela frecvent la astfel de laitmotive, compunând teme dedicate personajelor, pentru ca publicul să poată recunoaște intrarea în scenă acestora.
Am citit și o recenzie malițioasă a coloanei sonore (Jeremy Reynolds de la „Pittsburgh Post-Gazette” o socoate frumoasă, dar nu legendară, și cataloghează noile bucăți drept „muzică de cantină cu arome tropicale”), dar rămân la părerea mea: „Star Wars: Ultimii Jedi” cu muzica lui John Williams ne aduce reconfortante certitudini și îmbietoare promisiuni.
Nu mai e nevoie să vă invit să mergeți la „Star Wars: Ultimii Jedi” – ca fani ai seriei, știți că intră vineri în cinematografe. Ce pot să vă asigur e că producția reprezintă unul dintre cele mai frumoase cadouri ale sfârșitului de an și pentru vechii fani, și pentru cei mici, care vor urmări duelurile interstelare cu sufletul la gură.
- Episodul al 8-lea al francizei „Star Wars: Ultimii Jedi” este regizat de Rian Johnson şi îi are în distribuţie pe Daisy Ridley, Carrie Fisher, Mark Hamill, Adam Driver, Peter Mayhew, Gwendoline Christie, Oscar Isaac, Simon Pegg.
- Filmul este distribuit în cinematografe de Forum Film România şi e disponibil în avanpremieră începând din 14 decembrie 2017, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos, subtitrat si dublat.
- Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.