Ştef e una dintre acele persoane speciale care au curajul de a-şi relansa nu cariera, ci viaţa. Aşa că, în urmă cu doi ani, a lăsat baltă tot ce era reprezentativ în fosta ei existenţă şi a plecat la întâlnirea cu sine. De atunci, se ocupă de propriul proiect cu oameni frumoşi, îşi îngăduie să stea câte un anotimp la mare, şi să poftească pe oricine, inclusiv necunoscuţi, să ţopăie alături de ea în Cişmigiu (o să ziceţi că sunt încuiat, am refuzat invitaţia, fiindcă riscam să sperii căţeii ţinuţi în lesă, în schimb, o fetiţă s-a prins cu entuziasm în joc!). Am cunoscut-o pe Ştef la un curs de pictat tricouri pe care l-a organizat şi la care ne-am distrat pe cinste, cu mic-cu mare. Atunci mi-am dat seama că e poate cel mai relaxat om pe care-l cunosc, impresie care nu s-a schimbat cu nicio iotă între timp.

De ce te temi cel mai tare?

De întuneric.

Care e prima ta amintire?

Am în minte o poznă haioasă de la grădiniţă. Cred că aveam vreo 3-4 ani. Eram în curtea grădiniţei şi mă jucam cu copiii. Pe atunci îmi făcea o mare plăcere să bat băieţii. Îmi aduc aminte cum fugăream un băiat, iar el de disperare s-a urcat pe poarta gradiniţei. Din păcate, nici acolo nu a avut scăpare. L-am apucat de picior, l-am tras jos cu toate forţele mele, după care el şi-a primit porţia. Palela îl chema. De fiecare dată când mă gândesc la acel moment, mă amuz copios. Ne-am reîntâlnit acum câţiva ani. Nu îmi poarta pică, ba dimpotrivă: s-a purtat foarte respectuos cu mine. Cred că a funcţionat bătaia!

Pe cine admiri cel mai mult și de ce?

Am admirat-o foarte mult pe bunica mea. Din păcate, ea nu mai este, dar amintirea ei va rămâne mereu vie în sufletul meu. Deşi nu a mers la şcoală pentru că a trebuit să rămână acasă şi să aiba grijă de cei patru fraţi mai mici ai săi, avea o înţelepciune pe care nu am mai întâlnit-o la nimeni. Îmi plăcea forţa pe care o emana, prezenţa pe care o punea în tot ce facea, iubirea pe care o răspândea în jurul ei. Toată lumea o respecta şi o iubea. Iar eu o iubeam aşa de tare, că aş fi făcut orice pentru ea. Am avut norocul să îmi petrec copilăria şi apoi vacanţele de vară alături de ea. Am învăţat foarte multe. Ea m-a ajutat să mă dezvolt ca om, să apreciez natura, am învăţat ce înseamnă compasiunea, iubirea necondiţionată şi îi sunt recunoscătoare pentru toate acestea. Am datoria şi onoarea de a le duce mai departe. De asemenea, admir oamenii care fac lucruri frumoase pentru ceilalţi, oamenii care trăiesc în armonie cu ei înşişi, oamenii integri, sinceri, oamenii care nu au uitat să fie oameni.

Ce îţi place la înfățișarea ta?

Multe. Cred că am un corp armonios şi am învăţat să îl apreciez şi să îl respect mai mult în ultimii ani.

Care e cel mai prețios lucru pe care îl deții?

Capacitatea mea de a mă juca. De aici am tras multe foloase: pofta mea e viaţa, curiozitatea, pasiunea, curajul de a face lucruri noi. Datorită acestor trăsături am reuţit să fac mulţi paşi înainte, să îmi iau viaţa în primire, să o transform în ceva frumos. Oamenii cred că o dată cu maturizarea se pierde şi această capacitate de joacă, nimic mai fals însă. Joaca, de fapt, completează maturitatea şi te face un om întreg în adevăratul sens al cuvântului.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Monica Bellucci. Îmi place senzualitatea pe care o emană.

Ce-ţi reproșezi cel mai des?

Dacă m-ai fi întrebat acum câţiva ani, ţi-aş fi făcut o listă lungă cu reproşuri. În ultimul timp însă, am început să mă apreciez şi să mă iubesc mai mult şi am renunţat la reproşuri. Consider că ce a fost, a fost şi ce nu a fost, nu a fost de fapt menit să fie. Iar eu fac tot ce pot şi ţine de mine în acest moment.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Eu nu cred în “carieră” şi nu folosesc acest cuvânt. Eu cred că am o misiune în viaţă, şi anume aceea de a răspândi iubire prin mine, prin tot ceea ce fac şi în acelaşi timp să îmi respect propria integritate. Dar ca să îţi răspund la întrebare: mi-ar fi plăcut să fac muzică, să mă exprim prin ea, să trăiesc prin ea. Îmi place starea pe care mi-o dă muzica şi cred că este un dar de la Dumnezeu. Cred că arta, în general, este un dar şi o formă de exprimare a lui Dumnezeu.

Cum ţi se spunea când erai mică?

Ştrumfiţa sau Steffi Graf, după celebra tenismenă.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Faptul că în 2012 am renunţat la tot şi am luat-o de la capăt. Am renunţat la o slujbă în care ma simţeam confortabil, dar în care nu mă mai regăseam, am renunţat la o relaţie care era în regulă, dar nu mai era pentru mine. Am decis să iau o pauză mai lungă în care să îmi iau timp doar pentru mine, să mă regăsesc. Cred că a fost un act nebunesc şi curajos în acelaşi timp. Nu întâlneşti prea des oameni care decid să renunţe la tot şi să nu mai facă nimic pentru o perioadă de timp, “doar” pentru că nu mai au energie să facă ceva. A fost cea mai bună decizie din viaţa mea pentru că m-am găsit pe mine. Am început să mă cunosc, să mă descopăr, să aflu cine sunt. Am început să îmi reclădesc viaţa. Şi ce mai călătorie a fost şi este în continuare! Te şi miri de ce găseşti în propriul interior: un întreg Univers, plin cu minuni.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Nu îmi amintesc un lucru anume, dar sunt oameni care îmi spun că sunt un om luminos, că îi inspir prin felul meu de a fi, prin ceea ce zic şi fac. M-a suprins prima dată când am citit, pentru că nu fac lucruri ca să îi impresionez pe ceilalţi, le fac pentru că aşa simt. Iar eu SUNT pur şi simplu, fără să mă gândesc cum, de ce, în ce fel. Nu pot decât să mă bucur când primesc astfel de aprecieri.

Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?

Cu drag.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × one =