Închisoarea e o carență de spațiu compensată cu un exces de timp. Așa sună expresia poetică, profund rusească, fiindcă se referă la un univers concentraționar, a teoriei relativității din teatrul de idei „Marmură” de Iosif Aleksandrovici Brodski (Joseph Brodsky) – pus în scenă în această stagiune de regizorul Yuri Kordonsky la Teatrul Bulandra.

Dramă intelectuală cu o înmărmuritoare densitate de idei, piesa laureatului cu Nobel pentru literatură care invocă teoria lui Albert Einstein e șlefuită de un meseriaș: piesele lui Kordonsky au consistența și frumusețea marmurei, iar publicul bucureștean ar trebui să se socoată norocos. Aș cum „nu toată lumea are noroc să i se cioplească moaca în marmură” (traducerea Mașei Dinescu din limba rusă e eclatantă; un triumf), nu mulți spectatori se pot bucura de acest regizor itinerant. Cutez să cred, chiar, că îi place teatrul din România, iar ropotele de aplauze cu care a fost răsplătit la final, după ce Victor Rebengiuc și-a dus mâna streașină la ochi pentru a-l găsi în sală și l-a invitat pe scenă, sunt adânc meritate.

Pe scena panoptic, asistăm la o conversație fecundă, purtată între Publius și Tullius, doi romani încarcerați, magnific anacronism, într-un turn de pe timpul Imperiului Roman și într-un viitor indefinibil, în care fereastra e o cameră de luat vederi, iar obscuritatea, o ipostază a vieții. Ei vor discuta despre timp, spațiu, filosofie, istorie și poezie, întrucât „nu Cezarii fac istoria, ci lucrurile spuse de poeți”. În treacăt fie spus, n-am citit piesa în original, dar mă dau în vânt după singura aventură poetică a lui Publius, cel ce avea să scrie pe vremea în care soldățea alături de cohortele barbare: „De spleen, adesea pot să spun/ Nu mă salva nici coada de păun”.

La o asemenea demonstrație de forță ideatică, pentru a nu deveni inextricabilă, regizorul avea nevoie și de actori pe măsură. Cu aceste roluri, Victor Rebengiuc și Marian Râlea sunt la apogeul unor cariere excepționale. Iată cum i-a caracterizat regizorul, într-un interviu acordat Luminiței Răuț: „Ambii sunt actori intelectuali, aceasta fiind singura cale de a aborda piesa. În timpul repetițiilor, am vorbit adesea despre filosofie, istorie, poezie, artă în general, pentru a înțelege modul în care funcționează personajele: prin emoție, dar și prin idee. Am putut monta piesa aceasta fiindcă ambii actori sunt intelectuali…”.

Marian Râlea și Victor rebengiuc, într-un spectacol despre care regizorul spune: piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta”. Fotografii: Cosmin Ardeleanu
Marian Râlea și Victor Rebengiuc, într-un spectacol despre care regizorul spune: „piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta”. Fotografii: Cosmin Ardeleanu

N-aș vrea ca viitorii spectatori ai acestei piese, căreia îi doresc cât mai multe reprezentații la fel de strălucite precum cea a premierei de aseară, să se sperie de temele abordate. Brodsky n-a trăit defel într-un turn de fildeș, iar personajele sale au și un mod lumesc de a privi în jur. Publius și Tullius definesc democrația drept „o mireasmă de subțiori”, provocată de ridicarea brațului când se votează, iar „viața este atunci când stingi lumina și te sui pe muiere”.

Piesa scrisă de un rus și pusă în scenă la București de un altul (deloc întâmplător, ambii au ales America) aduce în fața publicului de la noi nu doar marele suflet rusesc, ci și universalitatea la care, prin asemenea montări, teatrul românesc are dreptul să aspire.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ