Romanul „Tinerețe furată” de Gherasim Țic se distribuie luni, 11 decembrie, cu ziarul „Adevărul”
– Teacher, cine v-a furat tinerețea?
– Comuniștii…

Săptămâna trecută, m-am revăzut cu Teacher, pe strada pe care ne-am cunoscut acum 40 de ani

Sigur că știam răspunsul lui Teacher. Ceea ce voiam să verific vineri, într-o zi de decembrie cu un soare orbitor în care ne-am reîntâlnit la un restaurant aflat pe strada în care am făcut cunoștință acum 40 de ani, era tonul vocii profesorului de engleză.
Iar la 86 de ani, Teacher e neschimbat. Și-a păstrat căutătura sfredelitoare, de peruzea, părul ondulat, doar că acum e nins de tot, vocea în care n-am întâlnit vreodată o undă de lamentare. Și acum, Teacher vorbește fără patimă. Fără ură și părtinire – venerabilul profesor și scriitor îmi pare cel mai bun și mai viu exemplu de aplicare în viață a dictonului „sine ira et studio”. Asta îmi va rămâne în minte după cele trei ceasuri petrecute împreună, la revederea noastră. Asta și cele aproape 120 de minute ale înregistrării unor povești reale, zguduitoare, pe care Teacher are puterea de a le spune de parcă i s-ar fi întîmplat altcuiva. Asta și două cărți pe care mi le-a adus. Autograful, neprețuit, sună așa: „Fostului meu elev Horia Ghibuțiu, cu deosebită simpatie, Teacher”. Cărțile sunt „Meandre”, lansată în această toamnă, și „Vânătorul singuratic”.
Azi, când vă îndemn să cumpărați ziarul „Adevărul” de luni, 11 decembrie, fiindcă se distribuie împreună cu romanul-cronică „Tinerețe furată” de Gherasim Țic, aș vrea să vă povestesc despre toate cele șapte cărți publicate până acum de acest prozator, care are în pregătire altele două (una se va intitula „Amintirile profesorului de engleză”). Cel mai ușor mi-ar fi să încep cu schițele și nuvelele din volumul „Vânătorul singuratic”, fiindcă pe una dintre ele, „Copilărie zbuciumată”, lungă cât un mini-roman, am ascultat-o chiar în lectura autorului. Era un podcast live, înainte să fie inventat.
În 1977, când l-am cunoscut pe Teacher, nu știam ce înseamnă audiobook sau podcast, iar pe formatele de azi, evident, nici nu existau. Pe atunci, pentru mine, existau joaca și școala. Iar la școala nr. 75 de la intersecția străzilor Câmpia Libertărții cu Gheorghe Petrașcu (acum patruzeci de ani se numeau Cățelu, respectiv Caporal Ruică), exista un singur profesor care ne făcea să ne simțim la școală ca la joacă: profesorul de engleză Gherasim Țic.
Era tânăr, zvelt, chipeș – asta ne spuseseră mamele noastre, nu că ne-ar fi păsat nouă prea tare de așa ceva. Dar era „ca lumea” – așa ziceam pe atunci la „mișto” sau „cool”. Nu ne priceapeam noi la modă, dar puteam să apreciem pe cineva care pare că poartă un costum făcut pe el. Spre deosebire de țăranii care se sufocau în haine strâmte și demodate (ce naiba, până și costumul de Pregătire a Tineretului pentru Apărarea Patriei aveam să îl duc la croitor, ca să par malagambist, cu pantaloni mulați și sacou cu umeri largi și îngust în talie, iar ăștia păreau toți că au confundat vestiarul în care au venit de la sapă…). Din clasa a doua până în clasa a opta, l-am avut profesor la engleză.
Ne-a cucerit din prima, rugându-ne să îi zicem „Teacher”. Adică nici „Domnul”, ca învățătoarei (autentică nevastă de ștab comunist, era, vezi Doamne, „Doamna”), nici „tovarășul” ca altor profesori. Mi-a mai plăcut și că ne-a botezat pe englezește – fiecare a primit câte un nume, pe care avea să și-l scrie pe un cartonaș, și doar pe acela l-a folosit Teacher la ore („Jerry” m-a încântat, era altceva decât efortul prefăcut al cretinilor de la catedră, cărora li se părea amuzant să se joace cu pronunția numelui meu de familie).
La alte ore, tremuram ca varga să nu mă scoată la tablă, iar pumnii mi se goleau de sânge sub bancă să scap de ascultare azi, doar azi, adică acum, după aia văd eu, mănânc niște cretă și fac febră ca să scap de geometria asta idioată. Sau îi zic bunicii că mă doare burta – asta n-are cum să controleze! – și rămân acasă, chit că voi mânca orez fiert și supă de morcovi pasați, ba o să beau și nenorocitul ăla de ceai de pelin, care nu poate fi înghițit. La Teacher, era o bucurie. Orele erau interactive, știa să ne bage în poveste, râdeam mult, învățam engleză fără să ne dăm seama. Iar la sfârșitul fiecărei ore, ne citea, în limba română, câte un fragment dintr-o carte pe care o scria. În vacanța de vară, când se pleca în excursii, criteriul de alegere al acestora era unul singur, „aia în care e și Teacher”. Fiindcă nu era ca alții – îl țin minte pe unul, nici măcar profesor, ceva instructor de educație fizică de provincie, care se furișa noaptea în dormitorul băieților și ne punea să facem „pasul piticului” la nesfârșit. Într-o dimineață, acest „cadru didactic” cu comportament de gardian de închisoare (deși eram în libertate) m-a cârpit de era să-mi zboare capul pentru că nu-mi făcusem bine patul. Sigur că am sunat-o pe mama și am fost mutat în dormitorul fetelor restul taberei, ceea ce, ei bine, a fost ca lumea.
Pe Teacher nu mi-l pot imagina ridicând mâna asupra unui copil. Și are un simț al dreptății atât de adânc înrădăcinat încât o dată, când trebuia să supravegheze un test important, iar cineva de la Inspectorat i-a dat rezolvarea ca să ajungă la un anumit elev, Teacher a scris soluția pe tablă, ca să o aibă toți, rugându-i la sfârșit să țină secretul. Cine mai pomenise profesor care să pactizeze cu elevii?!
M-am luat cu amintirile, pentru că Teacher e unul dintre oamenii grație cărora copilăria mea și începutul pubertății n-au fost integral furate de către regimul comunist.
Tinerețea lui Teacher a fost însă furată – când îi eram elevi, nu știam asta, poate că nici părinții noștri nu știau (mă rog, cu excepția securiștilor, că erau destui): Gherasim Țic a fost condamnat la 20 de ani de închisoare (avea să execute „numai” 12). A intrat la 21 de ani (în 1952), ca student care înființase o ligă anticomunistă, și a ieșit la 33 (în 1964). În închisorile comuniste – de la Deva la Jilava, de la Capul Midia la Aiud, de la Baia Sprie la Gherla – a învățat mai multe limbi, printre care și engleza. Poate l-ați urmărit la Adevărul Live, istorisind cum se putea învăța o limbă străină într-o temniță comunistă: „Ungeam o sticlă cu scuipat, pe urmă cu săpun, pe urmă cu praf de DDT sau cu perete, dacă nu aveam asta, şi pe urmă, scriam cu un beţişor, cu un pai. Aşa am învăţat cuvintele. Aşa am învăţat engleză şi germană…”.

Și, cum se zice azi pe Facebook, ce nu l-a omorât, l-a întărit. S-a reabilitat, fără să facă vreun compromis regimului care-i furase tinerețea. A început să predea. S-a pensionat de la catedră și s-a apucat să scrie romane cu puternice influențe autobografice.
„Tinerețe furată”, romanul-cronică al dragului Teacher, e distribuit luni, 11 noiembrie, cu ziarul „Adevărul”, la prețul de 14,99 lei. Citiți-l, e neprețuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 17 =