În fascinantul ev al Internetului, glorios pentru răspândirea informației și odios pentru acuratețea producerii și propagării, am citit o interpretare potrivit căreia soldatul de la Maraton ar fi fost primul om care a furnizat o știre.

Sunt înclinat să cred că atunci când mesagerul atenian Fidipide le-a adus alor săi vestea victoriei, enunțul „Bucurați-vă, am învins!“ nu era o știre, ci o sinteză a știrii. Era, de fapt, titlul.

Dacă eroul grec ar fi adus o știre, s-ar fi cuvenit să relateze unde a avut loc confruntarea dintre greci și perși și să estimeze câte victime au fost în ambele tabere. Să citeze surse și de la unii, și de la alții, să  prezinte circumstanțele victoriei, precum și consecințele ei, atât asupra învingătorilor, cât și asupra învinșilor. Apoi, după ce și-ar fi tras sufletul, și-ar fi făcut loc, firesc, follow-up-ul: povești din timpul confruntării, portrete de eroi și de lași, o analiză a modului în care se va repercuta bătălia de la Maraton asupra comunității ateniene pentru care relata, precum și modul în care a fost repurtat succesul. Sau, desigur, să-l lase pe Herodot să povestească toate acestea, în pofida suspiciunilor că mărturiile istoricului nu erau nici neutre, nici tocmai adevărate.

Dar, vedeți dumneavoastră, după ce a parcurs peste 40 de kilometri în fugă, abandonându-și pe drum armura grea, scutul și lancea, hoplitul Fidipide a dat titlul și n-a apucat să mai dezvolte știrea exclusivă și prezentată în premieră, deoarece a murit pe loc. Așa că am rămas doar cu titlul.

Circa patru veacuri mai târziu, romanii conștientizau deja valoarea și însemnătatea titlului. Conform lucrării „A History of  News“ de Mitchell Stephens, cei care citeau știrile scrijelite (ele erau deja scrise, dar și răspândite oral sau cântate) înțelegeau relevanța unei relatări încă din titlu. Astfel, relatarea unui cutremur avea un titlu lățit pe șase coloane (acoperind întreg formatul suportului pe care era așternută știrea), iar un incendiu, una singură.

Venim abrupt în prezent, mai precis în spațiul virtual al jurnalismului de aiurea, pentru a constata că știrile din mediul de informații online au involuat până la anul 490 Î. Hr. După titlu, pe care îl vezi înainte să dai click, nu mai urmează nicio știre. A spune că e firesc, deoarece, continuând paralela cu soldatul atenian, a murit presa e doar o abordare superficială.

O abordare ceva mai puțin superficială ne face să descoperim că titlurile din presa de referință de pe Internet nu au nici măcar valoarea enunțului „Bucurați-vă, am învins!“. Majoritatea plutesc într-o ciorbă denumită peiorativ „yellow journalism“, adică acel gen de a face presă neprofesionist și lipsit de etică.

Titlurile de azi sunt prefabricate pentru a creea curiozitate și false așteptări, dar și pentru a tupila cât mai iscusit presupusa informație care, la citirea articolului, se va dovedi un melanj de supoziții, comentarii personale și exagerări subsumate genericului „aici putea fi o știre, dar nu e, v-am păcălit!“. Dezinformează în mod deliberat, sunt excesiv de evazive, neinteligibile, fac risipă de semne de punctuație, sunt doldora de ipoteze și de ambiguitate, nefondate, senzaționaliste.

Subliniez, aceste constatări vizează doar presa virtuală așa-zis de calitate, fără să ia în seamă tabloidele care au răspândit acest mod de a nu face presă chiar și pe burtierele (da, și acelea sunt titluri, vai de ele!) jurnalelor TV.

Îmi vine să cred că dacă știa ce se va alege de moștenirea lui, soldatul de la Maraton ar fi preferat să se întoarcă de pe front la pas și să nu mai dea nicio știre.

– mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 − nine =