Motto: “Torţionarii nu regretă nimic, ei înjură de mamă…”. Vladimir Tismăneanu

Cu un desen de Ștefan Boroș-Tety

Postacii daţi în vileag de dosarele DNA sunt torţionarii timpurilor noastre. Sub adăpostul anonimatului, aceştia terorizează cu zel şi metodă securistică, 24 de ore din 24, pe oricine comite delictul de opinie nealiniată sau, pur şi simplu, îşi expune, în scris, părerile personale legate de viaţa politică. Adică lumea asta nemaipomenit de liberă a Internetului e asemănată unui univers concentraționar? Câtă vreme vor mai exista astfel de gardieni ai spiritului, care năvălesc și otrăvesc mediul în care încerci să-ți exprimi o părere, cam seamănă!

S-a relatat bine şi apăsat (revista “22”, “România liberă”, HotNews, Deutsche Welle, Reporter Virtual) despre postacii de partid, monştrii Internetului plătiţi să împroaşte cu invective fie articolele asupra cărora erau asmuţiţi, fie doar unele care, bucurându-se de expunere majoră, le oferă tribuna de la care să profereze neadevăruri abjecte, insulte de neimaginat în spaţiul public, calomnii nesancţionabile (desigur, directiva europeană privind comentariile asimilate drept conţinut al unui articol şi consecinţele ce derivă din această asumare a responsabilităţii au fost întâmpinate cu o hăhăială tipic românească).

În media, principalele victime ale postacilor sunt formatorii de opinie, publicişti consacrați, dintr-un  motiv simplu de dedus, unde e interes, e și trafic. Subliniez calitatea celor care scriu articolele, întrucât țintele nu sunt fiștecine – trebuie să aibă credibilitate (postacii nu-și pierd timpul cu ziariștii-partizani), anvergură (ce plăcere rafinată, să-i spui unui intelectual că e un bou!), dever (măcar știi că te întâlnești și cu postacii din opoziție, după ce-l desființezi pe ipochimen, te ocupi și de ei!).

Desfid însă ideea, fără să o exclud aprioric, că ziarişti profesionişti s-ar ocupa de invectivele anonime postate în subsolul textelor aparţinând unor publicişti integri. Cei ce se pretează la astfel de acţiuni imunde sunt în cel mai bun caz şoricei de tastatură, mutanţi de presă crescuţi în laboratorul accesărilor şi hrăniţi cu marfă copy & paste, executată la norma stabilită de adevăraţii guzgani – şefuleți cu reverii de șefi, activişti de partid, consultanţi politici etc.

Din pricina acestor arătări care nu se arată, oameni luminaţi au renunţat să mai scrie, iar cele mai relevante exemple, aşa cum am mai deplâns nu o dată, sunt cele ale lui Horia-Roman Patapievici şi Mircea Cărtărescu, oameni care şi-au retras rubricile săptămânale din presa influentă, dezarmaţi atât de virulenţa postărilor, cât şi de incapacitatea sistemică a mijloacelor de informare în masă din România de a-şi modera propriul conţinut, infamele comentarii.

Nu vi se pare însă bizar că, bunoară, textele chinuite de actualul şef de la “Jurnalul” (fost şef  al cenzurii comuniste de presă şi reeducator al celor ce nu-l laudă pe șeful său întemnițat în particular sau puterea de sorginte comunistă în general) nu beneficiază de niciun comentariu? Deloc, în lumina dezvăluirilor legate de identitatea partinică a postacilor. Aceştia nu postează din proprie iniţiativă, nu în subsolurile „alor noștri” şi, în niciun caz, la articolele celor asupra cărora nu sunt întărâtaţi.

În schimb, noi, ceştilalţi, comentatori iluștri ori doar jurnaliști încăpățânați, am fost martelaţi metodic şi arşi pe rugul virtual ca nişte vrăjitoare.

Dar măcar ştim o treabă. Multă vreme, i-am suspectat pe Vadim şi pe alţi semidocţi ce fac paradă de o cultură de almanah că scriau comentariile articolelor mele, din care reieşea că sunt: un sconcs călcat cu maşina de tuns iarba, un propagandist desăvârşit al îmbuibaţilor penali, un tâmpit iremediabil, violat în WC-ul şcolii ajutătoare în care am crescut, ziarist de duzină care duce lumea în eroare cu logica sa de idiot. În plus, sunt şi urât ca o pendulă stricată.

Acum, îmi dau seama că postacii aceştia erau tocmiţi de partide  şi n-aveau nimic personal cu mine, ci doar cu faptul că aveam comentarii politice, postate în locuri cu expunere însemnată.

Nu că înseamnă mare lucru, dar îi iert, fără să uit, fireşte, că au otrăvit spaţiul public, cel al dezbaterii ce, al modul ideal, se cerea să rămână civilizată. În schimb, faptul că trăim într-o lume, cea prea îngăduitoare, a Internetului, în care asemenea acte demne de nişte torţionari sunt tolerate, e un subiect de lungă şi gravă meditaţie.

 

 

DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ