(o superficială culegere de 5 cugetări vesele despre presa în care puţini am fost, mulţi am rămas)

REVISTA PRESEI. În baza unor surse multiple, credibile, verificate, dar care nu pot fi dezvăluite, presa, aşa cum o ştiam cândva, a plecat de-acasă și a lăsat ușa deschisă. În locul ei, avem acum revista presei – pe toate canalele (televiziune, radio, mediu online) se face o sinteză din subiectele publicate de perimatele ediţii tipărite, care, la rândul lor, sunt un conglomerat format din subiectele de ieri şi de alaltăieri difuzate în audiovizual şi pe Net. Spre deosebire de trecut, presa scrisă a renunţat la contribuţia personală sau la ceea ce se numea cândva „pasul înainte”, probabil, pentru că subiectele au fost prea bine tratate în alte părţi pentru a mai fi altfel abordate. Riscul major e ca un consumator exigent, altă specie pe cale de dispariţie, să constate că de fapt peste tot e perpetuată o singură ştire, care nici măcar nu e importantă, ci doar prezentată ca atare. În fine, se aduce o pioasă amintire presei de odinioară, defalcată pe specialităţi, cu vehicule de calitate şi altele de tip tabloid, în condiţiile în care mai nou, ori că e agenţie de presă ori portal de bucătărie, mijloacele de informare au devenit nişte agregatoare cu de toate, practic, nişte almanahuri care, în comparaţie cu cele tipărite, au dezavantajul de a nu se termina niciodată.

AUTORII ŞTIRILOR. Digitalizarea presei a grăbit dispariţia jurnalismului convenţional din pricina inflaţiei de autori de materiale de presă. Înainte, ştirile despre celebrităţi, politică, sport etc le dădeau ziariştii. Azi, le dau vedetele, politicienii, sportivii, toţi având reţele de socializare sau bloguri, reducându-i pe ziarişti la rolul ingrat de pândari ai newsletter-elor, de distribuitori ai unor ştiri gata făcute direct de sursele primare. Partea cea mai nostimă e că nici măcar de aceste surse nu poţi fi în totalitate sigur, întrucât majoritatea celebrităţilor, din orice domeniu, apelează la „ghost writers”, adică rar le-au scris ei înşişi (hiper-corectitudinea scrierii şi respectarea spaţiilor şi a semnelor de punctuaţie sunt îndeobşte indicii că autorii ştirilor au alţi autori). Nu în ultimul rând, semnatarii din noul jurnalsim sunt liberi să facă partizanat pe linie, bunăoară să-şi scoată basma curată patronul întemniţat, sau să devină trendsetteri în practicarea degajată a conflictului de interese. De asemenea, a devenit o modă, ba s-a şi viralizat, tendinţa noilor autori de a publica o ştire şi abia apoi de a o verifica, în caz că ţipă cineva (în termeni de nou jurnalism, verificarea din mai multe surse precum şi erata sunt cunoscute sub acelaşi cuvânt magic, update).

ŞTIRILE SE FAC DIN ŞTIRI. Deşi leapşa ştirilor nu e un apanaj al evului digital, se constată o esaladare a reciclării ştirilor care au dat rezultate anterior (a se citi accesări). Pentru că noii jurnalişti, fără nicio pregătire de specialitate, au fost tocmiţi să se adreseze nu cititorilor, ci utilizatorilor, iar scopul lor nu e ştirea în sine, ci eventuala ei performanţă măsurabilă în vizualizări, şi toate astea, într-un regim de viteză ce ucide orice eventual puseu de personalitate ori originalitate. Practic se iau articole gata apărute, schimbate pe ici, pe colo, şi sunt aruncate în malaxorul internetului. Unde, ghiciţi ce, performează chiar mai bine decât data trecută.

COMENTARII.  Din momentul în care comentariile anonime din subsolul articolelor asumate au devenit mai interesante şi mai distribuite decât chiar conţinutul articolelor, presa veche şi-a dat obştescul sfârşit. O tendinţă care face furori e ca inclusiv aceste comentarii să devină surse de ştiri, printr-un procedeu simplu: însuşi noul jurnalist postează curajos un comentariu, după care, fără să se teamă de generalizări, va scrie un articol din care va rezulta că ceea ce a fost publicat anonim, fără nici cea mai mică posibilitate de a fi controlată veridicitatea, e de fapt un fenomen.

DE-A V-AŢI ASCUNSELEA. Faţă de vechile titluri din jurnalismul tradiţional, care te făceau să înţelegi despre ce e vorba respectând deopotrivă spiritul şi litera stilului acelei publicaţii, noile titluri au calitatea de a ascunde esenţa articolului pe care-l preced. Un observator paseist ar putea remarca faptul că aceste titluri par exact cele care au ajuns în coşul de hârtii pe vremea în care tiparul era rege. Titlurile de tip nou, dincolo de faptul că par a se oţărî cu mâinile-n şold, sunt destinate unor mistagogi cu propensiune ludică, dornici să-şi pună mintea la contribuţie, pentru a ghici ce naiba au vrut să spună autorii titlului, într-un joc de perspicacitate pueril, soldat, aproape de fiecare dată, cu satisfacţia indescriptibilă a cititorului de a conchide: felicitări, m-aţi păcălit şi de data asta, mai intru şi mâine să vă mai dau zece clickuri pentru o farsă ușurică și cronofagă.

– Urmăriți și Facebook horiaghibutiu.ro.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 7 =