După premiera spectacolului „Tango” de Sławomir Mrožek, pus în scenă la Teatrul Bulandra (sala Toma Caragiu Studio Space), am plecat nutrind convingerea că am văzut un „teatru în teatru” experimental, mustind de idei, admirabil jucat, în care regizoarea Laura Vlad și-a propus să ne comunice totul.

Dar, firește, totul nu poate fi spus nici măcar în cea mai lungă montare autohtonă de care știu. Ceea ce izbutește, cu excelență, spectacolul este să-și urmeze misiunea de masterclass: tineri actori precum Ionuț Toader (Artur) și Eliza Păuna (Ala) au ocazia de a evolua alături de Mirela Gorea (bunica Eugenia) și Ion Chelaru (unchiul Eugeniusz), ca să nu mai vorbim de excelentul Doru Ana, care rămâne („dă ce?”. Fiindcă nu-i altul mai potrivit!)  în rolul Stomil din montarea de acum 15 ani a lui Gelu Colceag.

Doru Ana și Ana-Ioana Macaria în „Tango”
Doru Ana și Ana-Ioana Macaria în „Tango”

Din punct de vedere scenic, iarăși, viziunea Laurei Vlad e o reușită: actorii isprăvesc spectacolul epuizați, cu vânătăi, e genul de reprezentație pe care n-o pui mai des de o lună. Toader a primit o partitură foarte dificilă, genul celor care îi invită pe studenți să joace cu patos și simțire iar aceștia cad îndeobște în capcană, însă și-o asumă și o duce la capăt cu brio. Îmi doresc să-l mai văd pe tânărul actor, înțeleg că a și fost premiat pentru „Anecdotele de provincie” ale lui Vampilov (piesa cu „metrampajul” mi-e foarte dragă, avea o distribuție minunată, Cotescu, Ogășanu, Bănică-tatăl…). Așijderea pe Eliza Păuna, o actriță care „arde” la temperatura unor tehnici actoricești bine strunite. Își modelează cu dezinvoltură trupul, expresiile, vocea – deși am o mică îndoială că poate domina scena din acest rol. În secvența cu potrivirea voalului miresei, Ana-Ioana Macaria (Eleonora) ia caimacul – aceasta din urmă e o actriță matură, stăpână pe gest și replică, foarte subtilă, întreaga ei prestație netrădând vreo emoție că acest rol i-a venit cândva mănușă Olgăi Tudorache (în montarea lui Radu Penciulescu).

Cotin Dogioiu, Mirela Gorea și Ion Chelaru în „Tango”. Fotografii de Adi Bulboacă
Costin Dogioiu, Mirela Gorea și Ion Chelaru în „Tango”. Fotografii de Adi Bulboacă

Sunt departe de a fi un suporter al montărilor clasice, lipsite de așa-numitul pas înainte, de o interpretare modernă și așa mai departe. Dacă nu mă-nșel, una dintre cheile spectacolului e chiar replica pe care regizoarea, de teamă că o să ne scape detaliul, i-o pune în gură unui personaj care conchide că teatrul nu mai e ce era odată. Observ însă că, fie și la ceas rotund de comemorare – luna viitoare se fac 400 de ani de când a dispărut Marele Will – că e cam mult Shakespeare în Mrožek, pornind chiar de la începutul spectacolului, când îl vedem pe Costin Dogioiu (o prestație care-l stoarce, și bine face!, în rolul Edek) ca pe un veritabil Caliban din „Furtuna”?!

Spectacolul Laurei Vlad după Mrožek se încheie cu dansul executat de Eugeniusz la comanda lui Edek. Dar nu e „La Cumpacita” pe care și-a dorit-o Sławomir Mrožek, ci mai degrabă o caricatură a polonezului. Sper să nu greșesc – în piesa originală, tangoul era menit să acompanieze nu doar triumful bestiei, ci și al non-valorilor, al culturii de masă, nu să schițeze prea gros tușele servilismului.

Dincolo de aceste considerații, „Tango”-ul de la Bulandra e un spectacol deschis, de la care fiecare poate duce acasă propria sa interpretare. Eu am preferat o lectură politică (proiecțiile de pe fundal pun semnul egalității între socialism, național-socialism, maoism, ba se întrevede și un drapel al Statului Islamic?). Iar în deznodământ, am întrezărit similitudini uluitoare cu realitatea politică la decenii bune de la publicarea textului-manifest al teatrului suprarealist din veacul XX: când bruta de Edek preia puterea după moartea lui Artur, parcă i-am văzut pe dentistul turkmen Berdimuhamedov suindu-se pe tronul dictatorului răposat Niyazov și pe șoferul venezuelean Maduro dănțuind după ce a dat ortul popii Hugo Chavez.

„Tango”-ul de la Bulandra e un dans amețitor, cu certe momente de strălucire conferite de virtuozitatea cu care sunt rostite replicile, de modul în care a fost realizat decorul, de costumele pentru care trebuie să o felicit pe Wilhelmina Arz, de lumini (Alexandru Darie) și de muzică (Nidal Hamad). Judecând însă din perspectiva textului și a apăsătoarelor montări precedente, „Tango”-ul Laurei Vlad devine uneori atât de pasional încât uită de muzică și iese din ritm.

– Mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.

1 COMENTARIU

  1. […] „Tango”-ul de la Bulandra e un spectacol deschis, de la care fiecare poate duce acasă propria sa interpretare. „Tango”-ul de la Bulandra e un dans ameţitor, cu certe momente de strălucire conferite de virtuozitatea cu care sunt rostite replicile, de modul în care a fost realizat decorul, de costumele pentru care trebuie să o felicit pe Wilhelmina Arz, de lumini (Alexandru Darie) şi de muzică (Nidal Hamad). Horia Ghibuţiu […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 − 3 =