Patru personaje și trei episoade compun expoziția de artă contemporană de la Qreator by IQOSUNME by Cristian Niculae.

Lume multă și bună joi seara la vernisajul expoziției multimedia UNME by Cristi Niculae, un artist fotograf care a apelat la actori și modele pentru a biciui, în cheie burlescă, stereotipurile lumii în care trăim.
UNME pornește de la premisa că oamenii se confrunta azi foarte des cu sentimente de respingere și de îndoială, pe care încearcă sa le înnăbușe cu o atitudine prietenoasă exagerată. Concluzia acestei călătorii multimedia spre sine, cu ajutorul a patru personaje, îi aparține tot autorului acestui eveniment vizual pe care îl puteți admira până miercuri, 29 noiembrie, la Qreator by IQOS: In the end we all have to go back where it all begins.
Conceptul expoziției găzduite de un spațiu creativ foarte potrivit pentru scopul în sine sună cam așa:
DISTRIBUȚIA: o gașcă de patru prieteni, fiecare cu problemele lui specifice:
– ACTRIȚA, care are probleme de identitate și vrea cu ardoare să se regăsească, dar trebuie să se împace și să trăiască și cu celelalte „eu”-ri acumulate și asimilate din diferitele roluri interpretate.
– MODELUL – viața de model este foarte grea și cu multe provocări, 70% dintre modele se luptă cu probleme de anxietate cauzate de stresul prematur. Sunt departe de casă și de familie, într-o țară străină și au un program imprevizibil.
– TÂNĂRA – o tânără neînțeleasă fiindcă „pozează” într-o divă nesuferită și bitchy, dar care încearcă să se întoarcă la puritatea copilăriei. E și fashion victim.
DIVERSUL – de multe ori epatează, își amplifică trăirile, gesturile, și e mai prietenos decât și-ar dori tocmai pentru a fi acceptat, dar, într-un final, face pace cu sine și își găsește liniștea interioară și fericirea.
Povestea se desfășoară pe parcursul a trei episoade:
– SOCIALIZAREA – sunt cadre de grup, cu toate personajele, în care vedem viața lor socială, interacțiunile lor și activitățile superficiale în care par fericiți și fără griji.
– MOMENTUL CU SINE – fiecare personaj va avea un astfel de moment, renunțând la masca socială și înfruntându-și problemele cu franchețe.
– ÎN MINTEA PERSONAJULUI – intrăm în mintea fiecărui personaj, unde avem o reflexie asupra lumii ideale a fiecăruia.
Acesta este conceptul expoziției unui fotograf care izbutește să se consacre cu UNME: e momentul cel mai relevant al unei maturități artistice pe care o apreciez în mod deosebit. La mai multe UNME, Cristi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen + 13 =