Nostime aceste vremuri, în care cititorii de presă nu mai citesc presa, deși dau buzna s-o comenteze, întrucât nici nu mai există cititori, ci utilizatori. Și oricum, acești utilizatori nu par interesați decât de propriile lor păreri. Media a devenit un pretext pentru o cacofonie planetară, în care toată lumea țipă și nimeni nu ascultă. Dar e dreptul lumii să-și facă auzită, pe gratis, vocea anonimă în virtutea libertății de expresie – doar nu vrem să fie impuse comentariile de subsol cu nume și prenume reale, caz în care s-ar vedea că frecăm netul doar în „optul productiv“, în afara căruia accesările se duc în cap!

Dar, mi se reproșează, bocesc prea des în textele mele despre presa de azi. Cu toate că, să fiu iertat, bocitoarele de profesie doar mimează durerea. În plus, acestea o fac pentru bani. Comentariile mele n-așteaptă retribuția, iar preocuparea e onestă, nu contrafăcută.

Amicii mei – așadar, nu postaci anonimi, care se distrează la fiecare săgeată otrăvită trimisă prin tastatură, ci oameni cu valori apropiate celor în care cred și eu – îmi mai atrag atenția că textele mele despre media sunt gloanțe irosite în aer. Bref, cititorul ar fi fățarnic. Doar pretinde că vrea informații corecte, neutre, de încredere. În fapt, dă fuga tot la tabloide (ceea ce sună a stereotip dubios de genul „și oamenii de cultură ascultă manele la petreceri, numai că nu recunosc“). La o adică, toți adoră ca ziaristul să le spună din titlu (mă rog, acolo unde era cândva un titlu) că o să le stea ceasul, vor înlemni, li se va face pielea de găină și le vor sări ochii din cap dacă vor citi articolul său.

Mai aflu că cititorii ăștia de calitate sunt mult mai puțini, cinstit vorbind. Păi ar cam fi ăia de citesc „Dilema“, adică pe Pleșu, și cam aia e. Bine, și ăia niște ipocriți, mamă-mamă! Dacă-i cauți la accesări, îi găsești toată ziulica pe Gândul și pe EVZ, or, dacă nici astea nu sunt niște tabloide țipătoare!… E drept, însă, că în acest moment, niciun periodic pretins de referință de la noi nu mai e de calitate dintr-un motiv simplu: toți fac bartere și importă neprelucrat și fără control conținut jalnic de la surori emoționale. Totul pentru accesări, totul pentru victorie!

Să zicem că așa o fi. Oamenii dornici de informații curate au ajuns niște minoritari. Iată un exemplu de minoritar. Întâmplător, cel pe care-l socot cel mai valoros editor din presa română e și prietenul meu. Dumnealui (zic așa căci nu ne-am tutuit în cele două decenii de când ne cunoaștem și nici nu intenționăm) are următoarea exigență atunci când primește articole la editat: vrea să fie sedus. Nu păcălit din titlu, nu amăgit din subtitlu, nu insultat cu lucruri care se știu în debutul articolului, nu dus cu preșul prin balast de cuvinte ca să iasă numărul de semne. SEDUS!

Firește, prietenul meu e sedus rar spre deloc. Asemenea acestui prieten, mă gândesc că ar mai fi câțiva, totuși. Sincer acum, oameni din instituții respectabile, de la Banca Națională la Patriarhie, n-au și ei dreptul la un articol cinstit, ca la manual? N-ar parcurge și ei o dezbatere de idei și nu de persoane (știu și contraargumentul: la schimbul de idei adoarme lumea-n sală)? N-ar citi și ei o analiză rotundă, nepartizană, despre plaja responsabilității ministeriale în situații de criză? N-ar savura niște infografice cu informații verificate, niște cronologii și pe înțelesul celor puțini, și pe al celor mulți, niște păreri ale experților necompromiși?

Ceea ce propun, ca să n-o mai lungesc, este ca instituțiile media care mai au un dram de respect față de produsul jurnalistic de calitate și față de eventualul cititor să marcheze limpede dacă urmează un demers de calitate, destinat minoritarului de presă. Ca la televiziunea națională, unde știi clar că minoritățile au emisiunile lor. Acum e a ungurului, mâine e a neamțului șamd.

Până la urmă, jurnalismul digital, așa gratuit cum a ajuns, e tot o marfă. N-ați vrea să aflați de pe etichetă care pui e crescut bio și care în incubator?

DISTRIBUIȚI

5 COMENTARII

  1. Cum se face in presa online actuala, propun marcarea articolelor pe langa clasicele VIDEO, FOTO, DOCUMENTAR, INFOGRAFIC, INTERVIU cu marca QUALITY.

    Sau, mai degrabă, pentru a păstra o frumuseţe grafică, marcarea materialelor cu diferite coduri de culoare. Cum sunt bulinele de la televizor cu 12, 16, 18, pentru a proteja telespectatorul, aşa şi în presa online. Marchezi cu Albastru închis o investigaţie dură. Albastrul închis să fie o floare rară. Îl vezi de 2-3 ori pe an. Cu roşu, marchezi sânii, ştirile tabloid, vedetele de carton, studiile seci. Şi fiecare redactor îşi marchează articolul cu un cod de culoare, să avertizeze cititorul ce urmează.

    Şi ca o remarcă personală: nu cred că textele sunt gloanţe irosite în aer. Nu sângerăm noi vizibil, dar suferim cu fiecare text care ne lasă un moment de gândire.

  2. Interesantă abordare. Pe mine mă frământă ideea că oamenii de rând chiar mai cred în „obiectivitatea” presei și le sunt spălate creierele (vezi bunicul, bunica – oamenii care se uită la Antena 3, România TV &co.) fără să realizeze acest lucru. Am învățat și la școală că mass-media este o afacere, iar o afacere are nevoie de bani și de investitori. Dar atunci când și media pe care noi o finanțăm (SRR, SRTV) devine imbecilă, nu mai știu ce să mai cred.
    Așadar, ca o completare a sugestiei lui Vlad cu etichetele, am mai putea introduce și bulinele „de siguranță” ca: „dorit de Voiculescu”, „dorit de Băsescu”, etc.

      • Web 2.0 a venit cu două tăișuri: posibilitatea oamenilor normali de a-și expune ideile, dar și posibilitatea oamenilor idioți de a face acest lucru. Se pare că balanța se înclină vertiginos spre cei idioți. Eu, totuși, sper că acei oameni cu „mintea limpede” știu de unde să se informeze și, mai presus de asta, știu că trebuie să ajute presa bună finanțând-o benevol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight + 16 =