Câteva impresii și mai multe poze dintr-o mini-vacanță petrecută la jumătatea lui ianuarie în Țările de Jos.
– a plouat aproape zilnic – într-o noapte a nins, s-a depus foarte puțină zăpadă, suficientă ca duminica să se umple de chiotele copiilor – iar în seara în care am traversat cu vaporașul canalele Amsterdamului, chiar m-am udat până la piele, dar nu mi-a părut rău: am stat pe puntea ambarcațiunii, ca să îl ascult pe ghid în timp ce ne explica semnificația exponatelor de la Festivalul Luminii și să admir fațada casei de serviciu unde locuiește primarul Amsterdamului, despre care am aflat că e un familist cumsecade (dădaca edilului fusese și ea în barcă recent).
– tot nu știu ce gust are mâncarea olandeză – gazdele susțin că n-am pierdut nimic. Așa că m-am desfătat la restaurantul Indian Port din Utrecht (mai fusesem acolo, mâncarea e la fel de gustoasă, porțiile la fel de mari), am stat la coadă vreo 45 de minute la Bird Thais (și aici a meritat, localul de pe strada asiatică a Cartierului Roșu din Amsterdam e cel mai căutat restaurant thailandez din oraș) și am mers până-n „turul patru” la restaurantul japonez Sumo (sunt vreo trei astfel de localuri în Amsterdam, eu am fost la cel din Utrecht, plin ochi sâmbătă seara; se mănâncă excelent, în sistemul All You Can Eat, poate cândva voi reuși să aleg de șase ori din meniu, de data asta m-am oprit, ghiftuit, la patru opțiuni!).
– văzut, plăcut: Muzeul Van Gogh, reconfigurat, acum găzduiește și o expoziție comună Van Gogh – Munch; Casa Anne Frank (am avut rezervare online, astfel încât n-am stat la coadă, așa cum încercasem zadarnic la precedenta vizită); văcuțe și căluți pe post de giruete ale caselor construite pe mal, în Maarsen, unde în loc de stradă ai un canal pe care înoată lebede și rațe sălbatice de ai impresia că ești într-o rezervație naturală; vagoanele silențioase din trenuri (olandezii vorbesc destul de tare, cum însă mulți lucrează în tren, în drum spre serviciu, trebuie să li se asigure condiții, așa că există vagoane speciale marcate cu „Silence”).
– am căscat ochii la ciudățenii, cum ar fi: în Utrecht, moscheea din preajma Gării Centrale are un Kebap Factory la parter; fosta biserică Maria Minor, tot din Utrecht, e acum berărie – am intrat, dar n-am putut sta, acustica e foarte stranie, iar zgomotele făcute de scaunele de lemn, de paharele de pe mese și de hărmălaia umană se lovesc de ziduri ca niște mingi de ping-pong; în autobuze trebuie să validezi cardul și la coborâre (știam, dar uitasem), ca să ți se poată citi traseul – ai uitat să dai cu cardul, ți se rețin bani, așa că e bine să caști ochii; aparent, singurele incinte (dacă facem abstracție de cămăruțele din aeroporturi) în care se fumează par coffeeshop-urile; cvartalele din Maarsen au denumiri simpatice, precum parcelele de parcare ale centrelor comerciale de la noi: Lebăda, Ciocănitoarea etc.
Dar gata cu vorbăraia! Iată câteva ilustrate din Olanda, cu mențiunea că vederea de deschidere înfățișează Waag, una dintre cele mai vechi clădiri din Amsterdam, ajunsă acum restaurant exclusivist.





















Mă găsiți și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro
Frumoasă Olanda… O să ajung și eu cândva acolo.